Cuviosul Paisie Aghioritul și tânărul electronist care căuta să explice în chip rațional harisma străvederii

Unii mireni, încercând să explice în chip rațional harisma străvederii pe care Dumnezeu i-o dăduse Părintelui Paisie, căutau să afle „procedeele” pe care, gândeau ei, le folosea Cuviosul, ca să afle anumite lucruri despre oamenii care urmau să-l viziteze.

Dar omul lui Dumnezeu uneori „prindea” chiar și aceste gânduri.

Astfel, un tânăr electronist, auzind unele lucruri despre Părintele Paisie, bănuia că Starețul instalase pe acoperișul chiliei, pe gard și în locul din jur antene, microfoane și emițătoare, ca să înregistreze convorbirile pe care le aveau vizitatorii în timp ce Cuviosul nu era de față, și apoi să pară că are harisma străvederii. Așadar, s-a hotărât să-l viziteze, ca să încerce să cerceteze împrejurimile chiliei. În vreme ce aștepta lângă gard împreună cu alți douăzeci de oameni și stătea în spate, a ieșit Cuviosul, și-a ridicat mâna și, arătând spre el, l-a strigat:

– Ei, voinicule, vino în față, te rog!

– Cu mine vorbiți? a întrebat el.

– Da, cu tine.

Cuviosul a deschis poarta, l-a luat pe tânăr și s-au dus amândoi în spatele chiliei. „Stai jos, Steliane”, i-a spus. Aceasta a fost prima „palmă” pe care a primit-o logica tânărului. Cuviosul s-a așezat lângă el, i-a arătat acoperișul și l-a întrebat:

– Vezi ceva ciudat la acoperișul meu?

– Nu, a spus tânărul uitându-se la acoperiș.

– Am cumva vreo antenă ascunsă pe acolo, pe sus? a întrebat Cuviosul.

Și, înainte ca tânărul să apuce să-și revină, a continuat:

– Vezi ceva neobișnuit în tufișuri?

– Nu, a răspuns iarăși tânărul.

– Am un aparat ascuns, care înregistrează ceea ce vorbesc oamenii și apoi înșel lumea că fac minuni! Tu de ce ai venit? Ce treabă ai cu mine?

Tânărul a început să plângă.

– Nu te mâhni, Steliane, i-a spus atunci Cuviosul. Vremurile sunt viclene și bine faci că ai îndoieli. Pe tine, îndoiala te va duce la credință. Aceasta este calea ta. Drept canon, mergi acum și împarte rahat și apă celorlalți și să mai vii și altădată să mai vorbim!

Extras din Sfântul Paisie Aghioritul – Editura Evanghelismos.

Previous Post

Evanghelia zilei (Luca 9, 57–62)

Next Post

Viețile Sfinților – decembrie, ziua 18

Related Posts
Total
0
Share