Acest Pavel, dintr-un sat oarecare, fiind lucrător de pământ, smerit, neiscusit și fără de răutate, s-a însoțit cu o femeie frumoasă la față și mult mai tânără, dar cu viață urâtă și cu multe năravuri, căci era desfrânată și i-a înșelat credința lui Pavel. Odată, venind el acasă de la lucru, a aflat pe femeia sa cu altul și, zâmbind puțin, a zis către acel desfrânat: “Bine, bine, să știi că nu-mi pasă, dar mă jur pe Iisus că nu voi mai trăi mult cu dânsa, iar tu s-o iei pe ea și pe copii să-i hrănești, iar eu mă voi duce și mă voi face călugăr”. Și, lăsând toate, îndată a ieșit din casă și nimănui n-a spus nimic, nici n-a clevetit despre acea femeie desfrânată, ci, tăcând, s-a dus în pustie.
Mergând la cuviosul Antonie cel Mare, a bătut la ușa chiliei lui și l-a întrebat Antonie: “Ce voiești?” A răspuns Pavel: “Voiesc să mă fac călugăr”. Iar Antonie, văzându-l că este bătrân, i-a zis: “Acum tu, bătrânule, fiind aproape de șaizeci de ani, nu vei putea să fii călugăr, ci te vei duce în sat să lucrezi, mulțumind lui Dumnezeu, pentru că nu vei putea răbda ostenelile pustiei și supărările”. Iar Pavel i-a răspuns: “Orice mă vei învăța, părinte, voi face”. Dar Antonie din nou i-a zis: “Ți-am spus că ești bătrân și nu vei putea să fii călugăr, deci, du-te de aici, iar de voiești cu orice chip, mergi la o mănăstire unde se află mai mulți frați, care vor putea să-ți poarte slăbiciunea ta; pentru că eu, aici, viețuiesc singur și câte cinci zile nu gust nimic; de aceea nu vei putea să viețuiești aici cu mine”.
Zicând acestea, Antonie a închis ușa și trei zile n-a ieșit din chilia lui pentru acest bătrân, iar acesta nu s-a depărtat de acolo. Apoi, a patra zi, Antonie a deschis ușa și a văzut că Pavel nu se dusese de acolo și iarăși l-a gonit, zicându-i: “Du-te de aici, bătrânule, pentru ce mă superi? Ti-am spus că nu vei putea să rămâi aici”. A răspuns bătrânul: “Voi muri aici, dar nu mă voi duce”. Văzând Antonie că nu adusese cu sine nici pâine, nici apă și de patru zile stă fără de hrană, a gândit în sine: “Bătrânul acesta, fiind neobișnuit a posti așa de multă vreme, va muri de foame și va fi asupra sufletului meu păcatul lui”. Și l-a primit pe el, zicându-i: “Vei putea să te mântuiești de vei fi ascultător și de vei face ceea ce îți voi porunci eu”. A răspuns Pavel: “Toate cele ce îmi vei porunci, părinte, sunt gata să le fac”. Antonie, ispitindu-l pe el, i-a zis: “Stai și te roagă în locul acesta, până ce voi veni și-ți voi aduce ceva să lucrezi”.
Apoi a intrat Antonie în peșteră, lăsându-l pe Pavel, și n-a ieșit la dânsul toată săptămâna, dar în taină privea prin ferestruică la dânsul și l-a văzut în toată acea vreme stând nemișcat și ziua și noaptea. Apoi, ieșind, a adus ramuri de finic și, muindu-le în apă, i-a zis lui Pavel: “Împletește așa, bătrânule, o funie, precum mă vezi pe mine”. Și a împletit Pavel la acea funie până la al nouălea ceas și a împletit cincisprezece coți cu mare osteneală. Iar Antonie, văzându-l, a zis: “N-ai împletit-o bine! Despletește-o și împletește-o iarăși”. Acum era a șaptea zi de când nu-i dăduse lui Pavel să guste nimic. Însă Antonie făcea toate acestea pentru a-l goni pe Pavel de la dânsul, pentru că socotea că, supărându-se, el se va duce. Dar dacă l-a văzut că despletea cu mare osteneală funia și iarăși o împletea și, fiind flămând și bătrân, nici nu s-a mâhnit sau tulburat, nici n-a cârtit și nu s-a mâniat, lui Antonie i-a fost milă de dânsul și, apucând sforile, i-a zis: “Bătrânule, vrei să mănânci puțină pâine?” Iar Pavel i-a răspuns: “Cum voiești, tu, părinte”. Și s-a umilit părintele de acele cuvinte ale lui, căci fiind flămând nu se grăbea la pâine, ci s-a supus la voința lui. Apoi gustară împreună puțină pâine cu apă și, sculându-se, au adus mulțumire lui Dumnezeu.
Sfântul încerca pe Pavel și în rugăciuni, nedormind toată noaptea, cântând psalmi și făcând multe închinăciuni și Pavel în toate s-a arătat răbdător și treaz. Pe când mânca el odată, a poruncit Antonie ca Pavel să guste mai multă pâine, fiindu-i milă de el pentru că nu era obișnuit a posti mult. Dar Pavel a zis: “Părinte, dacă tu vei mânca mai mult, atunci voi mânca și eu”. Iar Antonie i-a zis: “Mie îmi este destul, pentru că sunt călugăr”. A răspuns Pavel: “Și mie îmi este destul, că și eu voiesc să mă fac călugăr”. Și Pavel făcea toate cele ce îi poruncea Antonie.
Altădată i-a poruncit să coase o haină și după ce Pavel a cusut-o, i-a zis Antonie: “Rău ai cusut-o, să o descoși și să o coși iarăși”. Apoi, după ce o cususe, i-a poruncit să o descoase și iarăși să o coase. Toate acestea le făcea acum ca să-i încerce răbdarea și ascultarea. Iar Pavel nu s-a împotrivit la nimic, ci cu osârdie și cu supunere îndeplinea toate poruncile. Văzându-l Antonie iscusit în toate, i-a zis: “În numele Domnului Iisus Hristos, acum ești călugăr”. Și i-a poruncit ca singur să viețuiască, făcându-i chilie, departe de sine, ca la patru aruncături de piatră. Și petrecea fericitul Pavel aproape de Sfântul Antonie, în chilie separată, ostenindu-se ziua și noaptea în nevoințele monahicești, luând de la Dumnezeu putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le izgonească și să tămăduiască neputințele oamenilor.
Altădată aduseră la Sfântul Antonie pe un tânăr care avea un duh necurat foarte cumplit. Acesta era unul din boierii întunericului care hulea pe Dumnezeu. Și a zis Antonie: “Lucrul acesta nu este al meu, pentru că n-am luat putere de la Dumnezeu asupra diavolilor celor mari, ci Pavel smeritul are acel dar”. Și a mers cu dânsul la Pavel, zicându-i: “Avvo Pavele, izgonește duhul cel necurat din acest tânăr, ca să meargă sănătos la casa lui, lăudând pe Dumnezeu”. Iar Pavel a zis: “Dar tu, părinte, de ce nu l-ai izgonit?” A răspuns Antonie: “Am alt lucru de făcut și pentru aceasta l-am adus la tine”. Lăsându-l pe tânărul îndrăcit la Pavel, s-a dus. Iar Pavel, rugându-se lui Dumnezeu, a zis diavolului: “Părintele Antonie îți poruncește ție, diavole, să ieși”. Iar diavolul, ocărându-l și răcnind, a zis: “Nu voi ieși, înrăutățitule și mincinosule bătrân!” Dar Pavel, luând cojocul în care umbla, îl bătea, zicându-i: “Ieși, căci ți-a poruncit Antonie”. Dar diavolul nu ieșea. Și i-a zis Pavel: “Ori tu să ieși, ori eu voi merge și voi spune lui Hristos și te va izgoni”. Iar diavolul, batjocorindu-L și pe Hristos, zicea: “Nu voi ieși”. Atunci Pavel s-a mâniat împotriva diavolului și în miezul zilei, când în Egipt soarele arde precum cuptorul Babilonului, s-a urcat pe o piatră și sta ca un stâlp nemișcat, strigând către Hristos și zicând: “Iisuse Hristoase, Care Te-ai răstignit pe cruce în vremea lui Pilat din Pont, iată, nu mă voi coborî de pe piatra aceasta, chiar de voi muri, nu voi gusta pâine, nici apă, până nu mă vei auzi și vei izgoni pe diavol din tânărul acesta”. Acestea zicându-le, diavolul îndată a început a striga: “Voi ieși, voi ieși și nu știu unde voi fugi din fața ta”. Și, ieșind, s-a prefăcut într-un balaur mare ca de șaptezeci de coți și a intrat în Marea Roșie. Așa a biruit Sfântul Pavel, cu smerenia sa, pe diavol. Pentru că pe dracii cei mici îi izgonesc oamenii cei de bună credință, iar pe boierii cei mari drăcești, îi biruiesc cei smeriți, ca Sfântul Pavel.
Fericitul Pavel avea și duhul proorociei, pentru că odată, intrând într-o mănăstire și stând lângă Biserică și privind, cunoștea cu ce fel de gând intra fiecare în Biserică. Și fiind vremea vecerniei, toți intrau cu fețe luminoase și cu suflete strălucite, având fiecare pe îngerul păzitor lângă el. Atunci a văzut un frate mergând în Biserică, cu fața neagră, cu sufletul întunecat și înconjurat de diavoli și fiecare din draci îl trăgea la sine, iar sfântul înger păzitor îl urma plângând trist, de departe. Văzând acestea, sfântul s-a mâhnit foarte tare și se tânguia pentru fratele cel pierdut; neintrând nici în Biserică din pricina mâhnirii celei mari, ci ședea afară plângând. Apoi, sfârșindu-se slujba bisericească, ieșeau frații în același fel în care intraseră și lumina cea dumnezeiască strălucea peste ei. Și l-a văzut și pe cel care mai înainte era întunecat; însă acum fața lui era ca de înger și darul Duhului Sfânt îl înconjura, iar îngerul păzitor, bucurându-se, îl ținea sub aripa lui, iar diavolul se tânguia de departe și nu se putea apropia.
O schimbare grabnică ca aceasta văzând fericitul, s-a bucurat și, chemându-l, l-a oprit înaintea tuturor, spunându-le cele văzute de dânsul; apoi l-a întrebat de pricina schimbării lui celei grabnice. Iar acela, văzându-se descoperit prin dumnezeiasca lumină, a mărturisit pricina înaintea tuturor, zicând: “Eu, zicea el, sunt foarte păcătos, căci mi-am cheltuit până astăzi anii în necurățenie, iar acum, intrând în Biserică, am auzit citindu-se cuvintele Sfântului Proroc Isaia, prin care Dumnezeu a vorbit mai ales, zicând: “Spălați-vă și curățiți-vă; lepădați vicleniile din sufletele voastre înaintea ochilor Mei, învățați-vă a face bine și de vor fi păcatele voastre înnegurate ca mohorâciunea, ca lâna le voi albi”. Acestea auzindu-le eu, m-am umilit cu sufletul, pentru că mi s-au deschis ochii minții și cunoscându-mi ticăloșia și pierderea, am zis, suspinând în gândul meu, către Dumnezeu: “Tu ești Dumnezeu Care ai venit în lume ca să mântuiești pe cei păcătoși și precum ai grăit atunci prin proorocul Tău, acestea să le săvârșești și întru mine, păcătosul. Căci, iată, făgăduiesc ca de acum înainte, cu ajutorul Tău, să nu mai fac niciun rău; mă lepăd de toate fărădelegile și de acum Îți voi sluji Ție cu inima curată; însă numai Tu să mă primești pe mine, care mă pocăiesc și nu mă îndepărta pe mine, care cad înaintea Ta”. Cu aceste făgăduințe am ieșit din Biserică, jurând în inima mea ca să nu mai greșesc înaintea lui Dumnezeu”. Auzind acestea toți, într-un glas, am preamărit pe Dumnezeu, care primește pe toți cei ce vor să se întoarcă la Dânsul cu pocăință. Astfel, Sfântul Pavel era înainte văzător, pentru că s-a umplut de darul lui Dumnezeu din pricina smereniei și a bunătății sale. Cine este oare așa de primit de Dumnezeu ca cel fără de răutate? Cei fără de răutate, zice Domnul, și cei drepți s-au lipit de Mine.
Și a trăit cuviosul în această sfântă viață ani îndelungați și, făcând multe minuni, s-a mutat către Domnul. Acela care era fără știință și smerit pe pământ, acum este mai înțelept în ceruri decât toți filozofii lumii acesteia și, cu înțelepții heruvimi, vede pe Hristos prin puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că aceasta este înțelepciunea cea dreaptă: adică a se teme de Dumnezeu; și întru smerenia duhului și întru bunătatea inimii slujindu-I, bine va plăcea Lui. Cu rugăciunile plăcutului Tău, Doamne, smeritul Pavel, dă-ne înțelepciune și nouă, spre lucrarea poruncilor Tale. Dă-ne nouă frica Ta, care este începutul înțelepciunii, ca prin frica Ta, abătându-ne de la rău, să facem binele și să aflăm mila Ta în veci. Amin.
