Sfântul Roman era de neam din Siria și era crescut în cetatea Emesiei. Din tinerețe a început să-I placă lui Dumnezeu, petrecând în feciorie și în curăție. Mai întâi a fost paraclisiarh în Biserica Veritului, apoi a mers la Constantinopol, în anii domniei împăratului Anastasie și petrecea în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea din Kiri, nevoindu-se la viața cea îmbunătățită în post și rugăciune și ostenindu-și trupul la multe nevoințe și la privegheri de toată noaptea, pentru că mergea de cu seară în Vlaherna și toată noaptea stătea în rugăciuni și iarăși se întorcea în Kiri. Apoi a fost rânduit în Biserica Sfânta Sofia la slujba paraclisiei. Nu știa carte, dar era înțelept în lucrurile cele bune prin care îi întrecea pe cărturarii cei înțelepți; fiindcă Îl căuta pe Dumnezeu, mai multă înțelegere era întru dânsul decât în cei ce căutau înțelepciunea veacului acestuia. Pentru că a fost ca unul dintre aceia despre care zicea Apostolul: “Pe cele nebune ale lumii le-a ales Dumnezeu, ca pe cele înțelepte să le rușineze”.
Roman era iubit de patriarhul Eftimie pentru viața lui cea îmbunătățită și, văzându-i ostenelile în Biserică, căci cu toată osârdia se silea la ascultare, îi dădea lui parte asemănătoare cu clericii și din această cauză cârteau clericii împotriva patriarhului, zicând: “Pe cel ce este prost asemenea cu noi l-ai făcut”. Și îl urau și mari supărări îi făceau. Odată, la vecernia praznicului Nașterii lui Hristos, venind împăratul în Biserică pe când Roman așeza lumânările, l-au apucat ceilalți clerici pe el și l-au tras la amvon, zicându-i: “La parte cu noi ești învrednicit la fel; deci, suindu-te acum în amvon, să cânți ca și noi asemenea dumnezeiască cântare de laudă”. Aceasta o făceau spre rușinea lui, fiind cuprinși de invidie, căci îl știau că nu știe carte și nu poate să facă aceasta. Iar Roman, fiind defăimat de clerici înaintea împăratului și a tot norodul care era în Biserică, s-a rușinat și a început a plânge.
După sfârșitul slujbei, când toți au ieșit din Biserică, s-a aruncat singur înaintea chipului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu amar tânguindu-se și rugându-se. Apoi, plângând destul și rugându-se, s-a ridicat și a mers la casa sa și fără să mănânce din pricină că era mâhnit, a adormit puțin. Și iată că i s-a arătat lui în vis Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, care tuturor celor supărați le este mângâiere, ținând în mâini o hârtie mică, și a zis cu glas lin către Roman: “Deschide-ți gura”. Si făcând el aceasta, Sfânta Fecioară i-a pus hârtia în gură, zicându-i: “Mănâncă această hârtie”. Iar Roman a mâncat și a înghițit hârtia și îndată s-a deșteptat și nu a văzut pe nimeni, căci nevăzută se făcuse aceea care i se arătase. Și s-a umplut inima lui de negrăită bucurie și de mângâiere duhovnicească și se gândea asupra vedeniei. Apoi a simțit în mintea sa înțelegere de carte, pentru că i-a deschis lui Fecioara Născătoare de Dumnezeu mintea – precum odată Fiul ei apostolilor – ca să înțeleagă Scripturile. Și s-a umplut inima lui de înțelepciune mare și a început cu lacrimi a da mulțumită învățătoarei sale, că în așa de puțină vreme l-a făcut pe el înțelept și cu știință de carte, mai mult decât ar înțelege cineva învățând mulți ani. Și, venind vremea slujbei celei de toată noaptea, a mers la Biserică bucurându-se și veselindu-se de darul pe care i l-a dat Fecioara cea cu dumnezeiesc dar dăruită.
Când a sosit ceasul cântării condacului, s-a urcat Sfântul Roman în amvon și a cântat cu dulce glas condacul său, pe care l-a alcătuit în mintea sa zicând: “Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peștera celui neapropiat aduce” și celelalte. Toți, văzând și auzind aceasta, s-au minunat și cu mulțumire au ascultat cântarea aceea, luând aminte la puterea cuvintelor celor ce se cântau. Iar după cântare l-a întrebat patriarhul: “De unde îți vine ție această înțelepciune?” Iar el nu a trecut sub tăcere puterea Născătoarei de Dumnezeu, ci a mărturisit darul ei preamărind pe învățătoarea cerească cea care l-a făcut pe el înțelept. Apoi s-au rușinat clericii care l-au mâhnit și, pocăindu-se, au căzut la picioarele lui Roman, cerându-și iertare. Iar patriarhul l-a făcut pe el îndată diacon: și curgea din gura lui un râu de înțelepciune și cei ce mai înainte îl batjocoreau pentru prostie și neștiință de carte, aceia pe urmă învățau de la dânsul. El a cântat și a făcut mulțime de condace la praznicele împărătești și la ale Născătoarei de Dumnezeu și la sfinții însemnați. Condacele lui se numără cam la o mie și mai bine. Era cinstit de toți și foarte iubit.
Deci, petrecându-și vremea vieții sale cu dumnezeiască plăcere și cu dreptate, s-a mutat la veșnicele lăcașuri și acum cu cetele îngerești cântă lui Dumnezeu cântare întreită și sfântă. Amin.
Puteți citi și:
