Scrisoarea ţăranului A.T. Pimaşkin
Preacuvioşiei Sale, părintelui egumen dimpreună cu obştea.
Consider că este de datoria mea să vă aduc la cunoştinţă, Preacuvioase, ce am auzit despre vederea cu duhul a părintelui Serafim de Sarov. Cu 25 sau 27 de ani în urmă, ţăranului Cozma Ozipov Mironov din aceeaşi regiune cu mine, dar din satul vecin, Jeludev, în prezent mort de vreo 10 sau 15 ani, îi plăcea să mai stăm de vorbă sau să-mi povestească câte ceva. Şi, printre altele, am auzit de la el că nu mânca înainte cartofi, dar a început să mănânce. Atunci l-am întrebat de ce nu mânca înainte; el mi-a răspuns că era de părere că e păcat. „Dar acum de ce nu-i păcat?”, l-am întrebat eu. Şi Mironov a început să-mi povestească că el avea îndoieli referitor la consumarea cartofilor şi auzind despre sfaturile bune ale Dreptului părinte Serafim de la Sarov şi-a pus în gând să meargă la dânsul ca să-l întrebe dacă e păcat sau nu să mănânce cartofi.
La sosirea sa în Sarov (aceasta se întâmpla în luna martie), a participat la Sfânta Liturghie şi apoi a început să se apropie de părintele Serafim. Pe atunci era multă lume şi era greu să te apropii. Între timp, părintele Serafim binecuvânta şi învăţa pe fiecare, oferindu-i sfaturi folositoare. Când Mironov s-a apropiat de părintele şi se pregătea să-l întrebe, înainte să apuce să pună întrebarea Cuviosul Serafim şi-a îndreptat privirea spre el şi i-a spus: „Cu toate că tu însuţi nu mănânci cartofi, totuşi la primăvară să semeni mai mulţi”. Mironov a rămas fără grai, văzând că problema sa a şi fost rezolvată. Şi continând să se apropie, a văzut iarăşi privirea părintelui Serafim şi a auzit din nou: „Ai grijă, prietene, seamănă mai mulţi cartofi”.
Iată că sosise primăvara şi Mironov, neavând prea mulţi cartofi, a mai cumpărat şi a semănat mai mult decât în anii precedenţi. Şi ce credeţi? În acea vară, recolta a fost foarte slabă, astfel că unii n-au cules decât ce semănaseră şi aceea de calitate inferioară. Pe când cartofii lui Mironov au rodit foarte bine, iar el a cules atât de mulţi, încât şi-a făcut şi rezerve. El a hrănit cu cartofi nu doar familia, ci şi vitele sale. De atunci Mironov a început să mănânce cartofi, mulţumindu-i părintelui Serafim şi considerându-l văzător cu duhul.
Ţăranul Alexandru Trofimov Pimaşkin din satul Hahlovka, judeţul Elatomsk, gubernia Tambov, 16 martie 1903.