Domnul ne iubește și ne primește cu blândețe, fără reproșuri, așa cum în Evanghelie tatăl fiului risipitor nu i-a făcut acestuia reproșuri, ci a dat poruncă slujitorilor să-i dea o haină nouă, să-i pună în deget un inel scump și încălțăminte în picioare, să junghie vițelul cel gras și să se veselească și nu l-a învinuit.
Cu câtă blândețe și răbdare trebuie să îndreptăm și noi pe fratele nostru, ca să fie praznic în suflet pentru întoarcerea lui!
Duhul Sfânt învață sufletul în chip negrăit să iubească pe oameni.
Ah, cine-mi va cânta cântul pe care-l iubesc din anii copilăriei despre cum S-a înălțat Domnul la cer și cât de mult ne iubește și cu cât dor ne așteaptă la El. Cu lacrimi ascult acest cânt, pentru că sufletul meu tânjește pe pământ.
Ce s-a întâmplat cu mine? Cum am pierdut bucuria și cum să o găsesc din nou?
Plângeți cu mine păsări și toate fiarele sălbatice! Plângeți cu mine, păduri și pustii! Să plângă cu mine toată zidirea lui Dumnezeu și să mă mângâie în nenorocire și întristare.
