Preot Ioan Istrati
O băbuță abia își târăște picioarele în Biserică. Vine s-o spovedesc. Îi citesc molitfa, agale. Băbuța oftează. Apoi începe: Părinte, toate păcatele le-am făcut. Mintea asta merge ca un motor, nu pe gaz, pe nimicuri și prostii. Judec, mă mâinii mereu.
Eu: ești certată cu cineva?
D-apăi, părinte, eu nu-mi permit să mă cert cu nimeni, că tare greu se mai împacă lumea azi. E prea plină de mândrie. Și, Doamne ferește, închid ochii și mă duc la smoală pentru așa prostii?
Eu: cu copiii ești bine?
Bine, părinte, că i-am altoit când făceau nebunii. Pe copii i-am născut cu rugăciunea, i-am zămislit cu rugăciunea.
Eu: cum așa?
Părinte, mi-i rușini să spui, da când mă iubeam cu bărbatul, întâi ședeam amândoi binișor în genunchi la marginea patului, și ne rugam: dă, Doamne, rod frumos și sănătos. Așa că o ieșit sănătoși și vioi, toți șase, și toți au credință în Dumnezeu. Si pe fete așa le-am învățat, să se roage de rod frumos și sănătos.
Minunile cad din cer ca niște lacrimi atunci când inima se umple de iubire de Dumnezeu și de oameni.
