Un băiat a avut un vis frumos. I se arătă Dumnezeu, care îi spuse: „Poţi cere de la Mine orice doreşti. Îţi voi împlini orice dorinţă”. Băiatul era în dilemă. „Ce să cer?”, se întreba nedumerit. Brusc îi veni în minte unul dintre cele mai arzătoare gânduri pe care le păstra în inimă. Cu bucurie spuse: „O, Doamne, ştiu că poţi face tot ceea ce vrei. Am o mare dorinţă. Poţi face să dispară «nopţile» din vieţile noastre?” Dumnezeu se miră şi-l întrebă pe băiat: „De ce să iau noaptea de pe pământ?” Acesta explică: „Pe măsură ce ziua sfârşeşte, mama mea mă obligă să încetez cu joaca. Dacă nu ar exista noapte, m-aş putea juca mult timp. Dar sunt şi alte neajunsuri. Noaptea nu poţi să te plimbi. Apoi, hoţii atacă tot noaptea. Prin urmare, nopţile sunt inutile. Vreau să fie totdeauna zi!” „Bine, să se întâmple cum doreşti”, a spus Dumnezeu. Dintr-odată, realitatea nopţii dispăru. Peste tot era plin de lumină! Dar pe măsură ce timpul trecea, totul devenea supărător.
Dacă nopţile au dispărut, nu au mai existat nici zile. Şi nici vacanţe. Băiatul trebuia să înveţe tot timpul. Ziua lui de naştere nu a fost sărbătorită. Copilul se săturase cu ziua asta interminabilă… Se putea juca oricât voia, dar obosise în cele din urmă. Bucuria răsăritului şi cea apusului erau doar o amintire veche. Plantele şi animalele ajunseseră epuizate de lumina continuă a soarelui. Nici oamenii nu stăteau mai bine. Băiatul plânse tare mult gândindu-se la somnul confortabil de sub pătură în dimineţile reci. Somnul paşnic şi visele erau doar amintiri din trecut. Îl chemă pe Domnul şi strigă: „O, Dumnezeul meu, dă-mi nopţile înapoi! Readu nopţile mele frumoase!” Şi Creatorul aduse noaptea asupra pământului. Şi toate reintrară în normal.
Nopţile dau naştere la zile, luni şi ani. Dacă nu ar exista ele, zilele nu ar fi aşa frumoase precum le avem. Este acelaşi lucru cu întunericul pe care îl simţim în vieţile noastre din cauza durerii, a necazurilor şi a problemelor. Plăcerea continuă căutată prin simţuri ne va irita. O viaţă lipsită de probleme şi tensiuni ne va lipsi de tărie şi curaj. Cum ziua ia naştere din pântecul nopţii, aşa bucuria ia naştere din pântecele necazurilor.
Să nu încercăm să evităm nopţile pe care Dumnezeu le permite în viaţa noastră. Ci să le transformăm ca pe nişte paşi puternici spre bucuria şi creşterea noastră. O minte optimistă se concentrează nu pe gândul că totul este bine, ci pe faptul că Dumnezeu va schimba totul spre bine în vieţile noastre. Asta e speranţa noastră. Să acceptăm „nopţile” pe care Dumnezeu le permite în viaţa noastră şi să aşteptăm plini de nădejde zorile frumoase care reînnoiesc totul.
Sursa: http://ziarullumina.ro
