Voi ați auzit că la 20 decembrie se serbează Sfântul Marele Mucenic Ignatie Teoforul. Oamenii care au porci, se gândesc la alta: „Să nu tai porcul până la ignat, când se apropie Crăciunul. Îngrașă porcul, că vine ignatul”. Dacă ar ști ei cine-i Igant, nu l-ar mai cinsti cu porci tăiați, ci l-ar cinsti cu alt fel de cinste. Știți voi cine-i Ignatie Teoforul?
Ignatie Teoforul este copilul acela de care spune Evanghelia că a luat Mântuitorul un prunc în brațe și l-a arătat la Apostoli și a zis așa: Amin, zic vouă, de nu vă veți întoarce de nu veți fi ca pruncul acesta, nu veți intra întru Împărăția Cerului.
El a plecat în Antiohia Siriei cu părinții lui de unde erau, și l-au crescut acolo. Și a ajuns episcop al Antiohiei celei Mari. În timpurile acelea trăia împăratul Traian și era mare prigoană, iar împărăția Romei stăpânea tot Orientul până în Persia.
Când era el episcop în Antiohia, atâta de frumos predica și atâta de frumos se ruga, încât atunci când slujea, era lumină în Biserică, puteai să nu mai aprinzi lumânări. De la veșmintele lui lumina toată Biserica. Și oamenii au început să-i spună așa: „Ignatie purtătorul de Dumnezeu” sau „Teoforul” pe grecește.
A auzit împăratul Traian. Și mergând la război împotriva perșilor, s-a abătut cu armatele prin Antiohia Siriei, că pe acolo era drumul către Persia. Și a chemat la dânsul pe episcopul Antiohiei:
– Tu ești Ignatie Teoforul?
– Eu, măria ta.
– Dar de ce îți zic ție oamenii „Purtător de Dumnezeu?”
El n-a tăgăduit:
– Pentru că port pe Dumnezeu în inima mea.
Împăratul Traian nu credea, mai ales că era închinător la idoli. Se închina la zei.
– Așa cred, că eu port pe Iisus în inima mea.
– Am auzit că tu predici pe Hristos Cel răstignit și tot Orientul l-ai luminat cu credința în Hristos. Ai întors atâta lume de la zeii noștri.
– Da. Până voi muri, voi întoarce popoarele păgâne și întunecate de la draci la Dumnezeu.
– Așa răspunzi? Bine.
A dat ordin la zece ostași aspri, l-au legat cu lanțuri și l-au adus de la Antiohia Siriei până la Roma, să-l judece împăratul Traian. Când a ajuns la Roma, l-au băgat la închisoare până avea să vină Traian de la război. A venit împăratul Traian și i-a adus aminte un ostaș:
– Măria ta, pe episcopul acela care a predicat în Antiohia – că a predicat grozav împotriva împăratului și a păgânilor, în fața împăratului Traian – îl avem la temniță. Ce să facem?
Iar împăratul a spus:
– Pregătiți-i moartea la zi de sărbătoare, ca să adun Roma toată, sute de mii, să vadă cum am să-l omor. Mi s-a împotrivit mie foarte și a zis că nu se teme decât de Hristos. Să-l văd eu, va veni Hristos să-l scoată din mâinile mele?
Și în zi de sărbătoare l-au scos în lanțuri din temniță și l-au adus în arenă, unde era împăratul și toți senatorii Romei și sute de mii de oameni. Și era un stâlp mare în arenă unde îi legau pe cei ce-i mâncau fiarele. L-au dezbrăcat de haine și l-au legat gol cu mâinile la spate, și 100.000 de spectatori se uitau din toate părțile, cum îl mănâncă fiarele pe episcopul din Antiohia. Și au dat drumul la doi lei mari, flămânzi. Leii au venit și întâi l-au înconjurat de trei ori și au stat oleacă în genunchi înaintea lui. Dar el, dacă a văzut că leii nu vor să-l mănânce, a spus: „Doamne, cu această moarte vreau să zbor la Tine, nu cumva să mă cruți! Doamne, poruncește să mă mănânce leii, că totdeauna am dorit să fiu mâncat de fiare pentru Tine”.
Și atunci un leu a sărit pe un umăr de-al lui și unul pe celălalt umăr și l-au sfâșiat bucăți. Și au venit creștinii din nou la împăratul să le dea oasele, de la mâini, de la picioare, care au mai rămas. Și le-a dat împăratul.
Ce s-a întâmplat însă? Minune mare, minune mare! Oasele cele mai mici de la mâini le-au mâncat leii, au mâncat toată carnea, toate măruntaiele, însă inima n-au mâncat-o. Inima-i de carne. Stătea între oase. Și a spus împăratul:
– Ce-i cu inima de n-o mănâncă?
– Măria ta, uite leii inima au lăsat-o!
– Măi, el îmi spunea mie în Antiohia, înainte de a merge la război, că poartă pe Iisus în inima lui. Și poate de aceea n-au mâncat-o leii. Ia luați sabia și despicați inima ceea.
A luat un ostaș sabia și, când a despicat inima Sfântului Ignatie, ca o lămâie s-a desfăcut în două. Și cu slove de aur era scris pe o parte: Iisus, și pe cealaltă parte, Hristos.
Deci acesta-i Sfântul Ignatie Teoforul, care, atunci când era copil mic, a fost purtat de Mântuitorul în brațe, iar el L-a purtat pe Iisus, nu în brațe, ci în inima sa până la mâncarea leilor și în vecii vecilor îl va odihni pe el întru Împărăția Cerului, unde a zburat sufletul lui.
Sursa: Arhim. Cleopa Ilie -Ne vorbește părintele Cleopa, vol. 11.
