Dacă deveniți angoasați, anxioși că s-a încheiat Sărbătoarea și iar trebuie să mergeți la serviciu, înseamnă că iar ați ratat un Paști

Preot Visarion Alexa 

În seara aceasta am participat la Prohodul lui Dumnezeu, la înmormântarea Sa.

În fiecare an, Sărbătoarea se repetă, așa cum, în fiecare Duminică, participăm la Liturghie, însă, vedeți dumneavoastră, venim mereu cu același drag, pentru că de Dumnezeu nu ne putem plictisi.

Dumnezeu este singura existență care nu plictisește. El este singurul care poate să-i ofere omului o căutare veșnică.

Atunci când moare cineva drag, ne strângem în jurul sicriului și îl plângem.

Un om duhovnicesc însă, în seara aceasta, nu a participat la Prohod ca să-L plângă pe Iisus, ci ca să vadă cât de nebun de iubire a fost Dumnezeu.

A venit pe pământ între noi, a trăit ca noi și a murit pentru noi.

E de necuprins cum cineva poate să renunțe la confortul lui, la binele lui, ca să moară pentru un altul.

Și nu pentru cineva care merită, pentru cineva drag, ci pentru toți neica nimeni, pentru toți păcătoșii și, mai mult decât atât, pentru cei care-ți bat cuie în palme.

Evanghelia ne spune că, atunci când s-a-ntâmplat Răstignirea, s-au petrecut și niște fenomene: pământul s-a cutremurat și s-a crăpat, cerul s-a întunecat, catapeteasma templului s-a rupt în două.

Evanghelia a vrut, descriindu-le, să surpindă șocul, uimirea la care a fost supus întregul univers în momentul morții lui Hristos.

Ziua s-a amestecat cu noaptea pentru că rațiunea, timpul s-au blocat.

Cum să iubești atât de mult făptura asta bicisnică de om încât să treci prin ce a trecut Iisus pe Golgota?

Iisus S-a lăsat ucis de proprii Săi copii. Vă dați seama?

Toate prorociile vorbeau de răscumpărarea omului de către Dumnezeu, dar nimeni nu a știut cum se va întâmpla aceasta. Nimeni nu a știut ce va fi capabil Domnul să facă pentru a ne răscumpăra.

Nu plângem pentru El, am mai spus, ci bine ar fi să plângem în seara aceasta pentru că, deși a făcut pentru noi un lucru atât de măreț, deși Şi-a arătat iubirea nebună pentru om, între noi și El încă există o prăpastie de netrecut.

Încă rătăcim pe pământ, neînțelegând la ce am fost chemați când ne-am născut.

Mă gândesc la Sfântul Vasile cel Mare care, chinuit fiind de Împăratul Valens- arianul, îi răspunde :„În zadar mă ameninţi cu confiscarea averii, căci nu vei găsi la mine decât aceste haine purtate şi câteva cărţi. Exilul? De exil nu mă tem, căci tot pământul este al Domnului, Căruia Îi servesc. Muncile? Trupul meu este aşa de slăbit, că o singură lovitură îmi va lua viaţa şi-mi va curma chinurile. Moartea? De ea nu mă tem, căci ea mă va uni mai degrabă cu Domnul meu în fericirea cerească, pe care o doresc atât de mult” (cf. Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvântarea XLIII, 49).

Vedeți dumneavoastră cum gândea un om care a înțeles dragostea nebună a lui Dumnezeu pentru el?

Liber total.

Nu mai exista frică nici pentru ce va urma, nici de boală, nici de moarte, de nimic.

De ce să ne mai temem, după ce am văzut în această seară, cât de mult ne iubește Dumnezeu?

Așa suntem noi, oamenii, uităm repede binele pe care cineva ni-l face.

Deși vedem azi ce s-a întâmplat pe Golgota, mâine vom uita tot, iar de săptămâna viitoare vom intra din nou în bicisnicia vieții noastre, cu certuri, cu supărări, cu mofturi, cu ambiții și cu alergări după tot felul de paie în vânt.

Dumnezeu nu a vrut să-l oblige pe om să facă ceva, ci El S-a făcut om. Nu există iubire mai mare decât să intri în iadul cuiva, iar El asta a făcut, a intrat în iadul nostru. A plâns, a suferit, a flămânzit, a fost ispitit, trădat, mințit și, peste toate, a trecut prin moarte și a biruit.

Doar El este sensul vieții noastre! Dacă înțelegeți ce a făcut Iisus pe pământ, dacă înțelegeți că noi toți suntem chemați la asta, viața nu vi se va mai părea grea și lipsită de sens.

Cum vă dați seama dacă ați cuprins sau nu lucrul acesta? Dacă deveniți angoasați, anxioși că s-a încheiat Sărbătoarea și iar trebuie să mergeți la serviciu, înseamnă că iar ați ratat un Paști.

Dacă nu ați înțeles că Hristos S-a lăsat răstignit și a înviat, și că noi, cei ce credem în El, suntem cei mai liberi oameni, ați mai risipit o Înviere.

Nu alergați în noaptea Învierii după Lumină și după “păștiuț”, că acestea sunt în planul trei, patru.

În noaptea Învierii, în prim-plan este Împărtășirea cu Trupul și cu Sângele Celui înviat.

În noaptea Învierii, omul credincios, care Îl (re)cunoaște pe Hristos nu se mulțumește cu puțină flacără și pâine sfințită, ci va tânji să se unească cu Hristos, împărtășindu-se cu El.

Domnul să vă ajute să vă umpleți de sens și de înțelesurile acestei Sărbători în jurul căreia creștinii își rostuiesc existența, de peste două mii de ani…

Previous Post

Eu mă rog Stăpânului meu ca să nu le fie lor păcat aceasta

Next Post

Masa de Paști și semnificațiile ei spirituale

Related Posts
Total
0
Share