S-au umflat piepturile unora de indignare că părinții unui copil din Suceava, aflat în moarte cerebrală, au refuzat să-i doneze organele, la sfatul duhovnicului.
Și-au îndreptat săgețile împotriva preotului, pe care l-au beștelit cum s-au priceput mai bine, condamnând totodată și părinții că l-au ascultat.
Toată isteria s-a declanșat în vreme ce, la Botoșani, Gabriel, copilul in vârstă de trei ani, aruncat de la etajul unui motel de catre mama lui și-a revenit din….moarte cerebrală.
Copilul a ieșit din moarte cerebrală (cea din care spune știința că nu se poate ieși) chiar de ziua lui de naștere.
Cu puțin timp în urmă, tatăl copilului fusese chemat de către medici să-şi dea acordul pentru a-l deconecta pe băiețel de la aparate, dându-i zero șanse la viață.
Cum s-ar fi numit dacă intenția acestora ar fi fost pusă în aplicare?
Crimă.
Medicii, cu încuviințarea tatălui, l-ar fi ucis pe Gabriel.
Dacă părintelui i s-ar fi propus să-și dea acceptul ca organele micuțului sa fie scoase şi folosite pentru transplant, iar acesta ar fi spus “da”, cum s-ar fi numit actul de prelevare a organelor?
Crimă.
Copilul ar fi fost tranșat de viu.
Gabriel acum trăieste, ba mai mult, susțin aceiaşi medici care nu-i dădeau nicio șansă, că se va recupera complet.
Cadrele medicale vorbesc despre o minune.
Și este o minune.
Dumnezeu hotărăște asupra vieții și asupra morții.
Să-l lăsăm pe El, așadar, să decidă, iar noi să ne recunoaștem nimicnicia.
Dacă mai sunt doritori să înjure preotul, îi invit să reflecteze înainte la cazul micuțului Gabriel.
Cristina Elena Răducanu
Sursa: http://www.activenews.ro
