Dacă ne vom întoarce către noi înşine, nu vom mai osândi pe ceilalţi

– Gheronda, atunci când văd o oarecare neorânduială la ascultare, osândesc în sinea mea.

– Tu să cauţi la buna ta rânduială, iar nu la neorânduielile celorlalţi. Să fii aspră cu tine însăţi şi nu cu ceilalţi. Ce treabă ai făcut astăzi?

– Am şters praful.

– Ai şters praful de pe ceilalţi sau de pe tine însăţi?

– Din păcate, l-am şters de pe ceilalţi.

– Ascultă, vei începe să faci treabă în tine însăţi când vei înceta să te preocupi de ceea ce fac cei din jurul tău. Dacă te ocupi de tine însăţi şi încetezi să te ocupi de ceilalţi, vei vedea numai greşelile tale, iar la ceilalţi nu vei vedea nicio greşeală. Atunci te vei deznădăjdui, în sensul cel bun, de tine însăţi şi te vei osândi numai pe tine însăţi. Îţi vei simţi păcătoşenia şi te vei nevoi să te izbăveşti de propriile slăbiciuni. Apoi, când vei vedea la ceilalţi vreo slăbiciune, vei spune în sinea ta: „Oare eu mi-am biruit slăbiciunile? Aşadar, cum să am o asemenea pretenţie de la ceilalţi? De aceea să te cercetezi şi să veghezi pururea asupra ta ca să te izbăveşti de mândria ascunsă, dar să ai şi prihănire de sine cu discernământ, ca să nu îi osândeşti în sinea ta pe ceilalţi. În felul acesta te vei îndrepta.

– Gheronda, Sfântul Isaac Sirul scrie: „Dacă iubeşti curăţia, intră şi lucrează în via inimii tale, dezrădăcinează din sufletul tău patimile, străduieşte-te să nu cunoşti răutatea omului”[1]. Ce vrea să spună?

– Vrea să spună că trebuie să te întorci către sine şi să lucrezi asupra propriei persoane. Cum s-au sfinţit Sfinţii? S-au întors către ei înşişi şi îşi vedeau numai patimile lor. Prin prihănirea de sine pe care o aveau, au făcut să cadă solzii de pe ochii sufletului lor şi au ajuns să vadă limpede şi adânc. Se vedeau pe ei înşişi mai prejos decât toţi oamenii şi îi considerau pe toţi mai buni decât ei. Greşelile lor le vedeau mari, iar ale celorlalţi foarte mici, deoarece vedeau cu ochii sufletului, iar nu cu ochii pământeşti. Aşa se explică faptul că spuneau: „Eu sunt mai rău decât toţi oamenii”. Îşi curăţiseră ochii sufletului, care deveniseră telescoape; de aceea îşi vedeau micile greşeli  – paiele  – ca pe nişte bârne. Noi însă, nu vedem greşelile noastre, deşi sunt bârne sau le vedem ca pe nişte paie[2]. Îi privim pe ceilalţi cu microscopul şi vedem păcatele lor ca fiind mari, pe când pe ale noastre nu le vedem, fiindcă ochii sufletului nostru nu s-au curăţit.

Totul este să se curăţească ochii sufletului. Când Hristos l-a întrebat pe orb: „Cum îi vezi pe oameni?”, acela I-a răspuns: „Ca pe nişte copaci”, fiindcă nu-şi dobândise încă cu desăvârşire lumina ochilor. A putut să vadă limpede abia când şi-a căpătat cu desăvârşire vederea. Vreau să spun că omul, atunci când ajunge într-o stare duhovnicească bună, pe toate le vede curate, iar greşelile celorlalţi le îndreptăţeşte, în sensul cel bun, fiindcă le vede cu ochi dumnezeiesc, şi nu cu ochi omenesc.

[1] Vezi Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte ascetice, Epistola IV, pf. 48.

[2] Vezi Matei 7, 3.

Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Total
61
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 24, 13–28)

Next Post

Ca să rămâi netulburat de gânduri, nu sta niciodată să analizezi ce ai făcut

Related Posts