Stareţul s-a născut în timpul când tatăl lui era plecat în războaiele balcanice. A participat la eliberarea Tesalonicului, sub prinţul moştenitor Constantin. Însă sufletul simplu al Victoriei, care purta în pântece pe viitorul preot Efrem, era chinuit de gânduri de îndoială.
Aflată în relaţii dificile cu socrii ei, care nu o simpatizau, fără protecţia soţului care se afla departe în război, neştiind când şi dacă se va mai intoarce, cu Epaminonda în vârstă de doi ani în braţe, se gândea: “Dar ce-mi mai trebuie şi acest copil?”. Şi nu proteja în mod deosebit fătul pe când lucra.
Aflând mai târziu de sporirea duhovnicească a fiului ei în Sfântul Munte, buna Victoria plângea şi se prihănea pe sine: “Eu, proasta, am vrut atunci să moară acest copil, în timp ce el mă va mântui şi pe mine cu viaţa şi cu rugăciunile lui”.
Şi Îl ruga pe Dumnezeu să o ierte pentru rugăciunile copilului ei şi să o învrednicească şi pe ea de îngereasca schimă monahală.
Extras din Stareţul Efrem Katunakiotul – Ierom. Iosif Aghioritul, Editura Evanghelismos.
