Este o îndepărtare de lume cu trupul – aceasta este îndepărtarea în pustie; dar este şi o îndepărtare de lume fără a ieşi din lume: îndepărtarea de felul ei de viaţă.
Prima nu e la îndemâna tuturor şi nu stă în puterea tuturor. A doua e de datoria tuturor şi trebuie împlinită de către toţi.
Fă-ți între tine şi lume un perete despărţitor și nu vei vedea lumea. Ea va fi înaintea ochilor tăi, însă ca şi cum nu ar fi. În lume vor continua schimbările ei, iar tu vei avea rânduielile tale. Lumea va merge la teatru, tu la Biserică; ea va dansa, tu vei bate metanii; ea va fi la plimbare, tu acasă, în însingurare; ea va fi întru grăire deşartă şi glume, tu întru tăcere şi slavoslovire a lui Dumnezeu; ea va fi în plăceri, tu în osteneli; ea va citi romane deşarte, tu vei citi dumnezeieştile Scripturi şi scrierile Sfinţilor Părinţi; ea va fi la petreceri, tu vei sta de vorbă cu cei de un cuget cu tine sau cu părintele duhovnicesc; ea îşi va face socoteli egoiste, tu vei face jertfă de sine; ea va fi în visări pătimaşe, tu în cugetare la cele dumnezeieşti. Şi astfel, în toate trasează-ţi reguli şi introdu-ţi rânduieli de viaţă potrivnice obiceiurilor lumeşti – şi vei fi în lume în afara lumii, ca în pustie.
Nici tu nu vei fi văzut în lume, nici lumea nu se va vedea în tine.
Vei fi în lume pustnic şi vei deveni următor al Sfintei Maria Egipteanca, fără a te îndepărta în pustie.
Sfântul Teofan Zăvorâtul
