Aproape 400 de copii din comuna argeșeană Vlădești au primit de Moș Nicolae daruri oferite de Schitul „Sfântul Neagoe Vodă Basarab” din localitate.
Joi, în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Protos. Cosma Giosanu, Starețul Schitului, a vizitat școlile și grădinițele din comună și le-a împărțit copiilor ghetuțe, dulciuri și cărți.
Starețul le-a vorbit copiilor despre viața Sfântului Ierarh Nicolae și milostenia pe care a făcut-o cu cei lipsiți, devenind model de dărnicie și de bunătate. Copiii, coordonați prof. Georgiana Negescu, prof. Ion Dragomir, învățători și educatoare, au prezentat un program de colinde.
Vineri, în ziua de pomenire a Sfântului, două clase de copii din comună au participat la Sfânta Liturghie oficiată în paraclisul Schitului „Sfântul Neagoe Vodă Basarab”. După slujbă, elevii și toți ceilalți copii prezenți la slujbă au primit pachete cu jucării și dulciuri.
Activitatea s-a desfășurat in cadrul parteneriatului educațional-spiritual intitulat Lăsați copiii să vină la Mine!, încheiat între Școala Gimnazială Nr. 1 și Schitul Sfântul Neagoe Vodă Basarab din Vlădești.
„Părintele Stareț le-a dăruit tuturor copiilor cadouri, marcând astfel începutul sărbătorilor de iarnă. În afara faptului că cei mici, dar și cei mari, îl așteaptă pe Moș Nicolae, un alt motiv de bucurie este acela că din toate casele răsună vestea Nașterii Domnului”, a transmis, pentru Basilica.ro, profesor Ivan Mihaela, directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 din localitate.
La vizita făcută de Protos. Cosma Giosanu în unitățile de învățământ din localitate a participat și primarul comunei Vlădești, Șerban Leonard Iustinian.
„În numele autorității publice locale, dar și în numele meu personal, doresc să mulțumesc Părinților de la Chilia Buna Vestire din Sfântul Munte Athos și de la Schitul Sfântul Neagoe Vodă Basarab din Vlădești, care împreună cu oamenii cu suflet mare, au adus bucurie în sufletele acestor copii frumoși”, a transmis primarul comunei.
Darurile continuă: Copiii îi scriu Sfântului Nicolae
„Acum demarăm un al doilea proiect filantropic, intitulat Scrisoare către Sfântul Nicolae”, a transmis Starețul Cosma Giosanu pentru Basilica.ro.
„Am primit deja de la copii 288 de scrisori pentru Sfântul Nicolae. Așteptăm colaboratori ai Sfântului care, alături de noi, să le îndeplinească copiilor micile dorințe. Vă propun, celor care doriți să vă implicați în acest proiect, să-mi scrieți în privat, dacă doriți să vă trimit una sau mai multe scrisori pe care le-am primit de la copii.”
„Pachetele le puteți trimite prin poștă direct copiilor sau la schit. Fiecare scrisoare are adresă și număr de telefon. În cel mai scurt timp vom avea scanate toate scrisorile și pot fi trimise pe email sau WhatsApp”, a mai precizat Protos. Cosma Giosanu.
„Fiecare pachet trebuie să fie în valoare de aproximativ 100 de lei, indiferent de solicitările copiilor. Cine dorește să înmâneze personal pachețelul, o poate face în 22 Decembrie, în Duminica dinaintea Nașterii Domnului, în curtea Schitului nostru.”
Sursa: http://basilica.ro