În mănăstirea Celic-Dere vieţuieşte din anul 1964 maica Serafima Lungoci. Sfinţia sa are o deosebită grijă pentru cei răposaţi. Vopseşte crucile, prăşeşte mormintele, aprinde candele, duce bucuria Învierii Domnului din biserică în cimitir.
Sfinţia sa a observat în cimitirul mănăstirii un mormânt tare neîngrijit şi plin de buruieni.
– Maicilor, a întrebat ea, cine este îngropat în mormântul acesta lăsat în părăsire?
– Este mormântul maicii Marta, o călugăriţă săracă, care a trăit la noi. Ani de zile cât a vieţuit în mănăstire, a făcut ascultare numai la vite, la porci şi la păsări. Era ca o roabă a tuturor, îmbrăcată rău, mereu tăcută, smerită şi foarte răbdătoare. La biserică venea numai noaptea, că ziua nu avea timp liber. Apoi s-a îmbolnăvit şi a murit. Dumnezeu s-o ierte.
– Mulţumesc, maică, bine că mi-ai spus! Din ziua aceea maica Serafima s-a apucat să planteze flori, să vopsească crucea maicii Marta. I-a cumpărat şi un felinar de la Tulcea, în care aprindea zilnic candela. Apoi a plătit la biserică 40 de Liturghii şi 40 de parastase pentru sufletul maicii Marta, roaba mănăstirii, roaba lui Dumnezeu.
După 40 de zile, când s-au împlinit slujbele, pe când maica Serafima era în chilie, între somn şi veghe, aude pe cineva bătând la uşă.
– Binecuvintează, maică Serafima!
– Domnul, maică, intră!
Şi a intrat în chilia Sfinţiei sale o călugăriţă bătrânică, mică de statură, slabă la faţă şi îmbrăcată foarte modest. Apoi, după ce s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, a făcut închinăciune până la pământ şi a zis:
– Maica Serafima, am venit să-ţi mulţumesc că mi-ai făcut un mare bine. M-ai pomenit la biserică, mi-ai îngrijit mormântul şi-mi aprinzi întotdeauna candela. Apoi, făcând din nou închinăciune binefăcătoarei sale, a ieşit din chilie. Iar dimineaţa, maica Serafima s-a interesat cum era la chip şi la îmbrăcăminte maica Marta. Atunci a înţeles că acea călugăriţă care i-a mulţumit în chilie, a fost însăşi maica Marta.
Extras din Istorioare duhovniceşti– Arhim. Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria.
