Nimănui cu nimic să nu fiți datori, decât cu iubirea unuia față de altul, fiindcă cel care-şi iubeşte aproapele a împlinit legea. (I Corinteni 13,8)
Să ţinem minte întotdeauna că suntem veşnic datori aproapelui nostru şi că această datorie este dragostea, de care trebuie să fim pătrunşi faţă de toţi fraţii noştri. Este foarte uşor să-i iubim pe cei ce sunt buni cu noi, pe cei ce ne sunt simpatici, însă nu e de ajuns. Adevărata iubire pe toate le suferă, pe toate le acoperă, şi nu vom împlini legea dumnezeiască dacă ea nu se va revărsa asupra oricărui aproape al nostru.
Cine nu simte această dragoste să se roage cu căldură lui Dumnezeu, şi Cel ce a spus „Voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne” va înmuia şi inima ta împietrită. Eşti pornit împotriva aproapelui care te-a supărat, însă de ce nu te gândeşti cu cât mai mult şi cu cât mai des L-ai jignit şi L-ai supărat tu pe Atotmilostivul Domn? Şi ai tu dreptul să nutreşti răutate, fie şi o singură clipă, faţă de fraţii tăi? Dacă te-ai fi silit să judeci fără patimă şi te-ai fi pus în locul celui care te-a supărat, poate ţi-ai fi dat seama că i-ai dat pricină şi eşti cu mult mai vinovat decât el.
Nimic nu poate fi mai rău decât să ţii duşmănie în tine- în schimb, cât de mult ţi se uşurează sufletul când pătrunde în el raza dragostei, risipind orice urmă de ură!
Să ne rugăm Domnului neîncetat, pentru ca El să întărească în noi simţământul dragostei, şi să ţinem minte că a iubi este datoria noastră, datorie pe care trebuie să o plătim fără încetare, fără să pretindem şi fără să aşteptăm nimic în schimb.
Extras din Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu, Editura Sophia.
