Preot Visarion Alexa
La Mulți Ani binecuvântați, cu folos pentru sufletul dumneavoastră, pentru cei din casa dumneavoastră și pentru cei din comunitatea în care trăiți!
S-a încheiat un an greu pentru umanitate. An greu din cauza acestei pandemii și a efectelor ei: suferința oamenilor, privarea de libertate și moartea. Foarte mulți dintre confrații noștri au pierdut lupta cu această boală. Cred că fiecare dintre noi cunoaștem cel puțin un om care a trecut la Domnul din cauza acestei boli.
A fost un an plin de spaime. Ne-am speriat că vom rămâne fără mâncare, fără libertate, fără drepturi, însă încet, încet, lucrurile par să se așeze la locul lor și să intrăm poate într-un firesc al vieții.
Lumea trăiește o suferință cumplită la capitolul durere umană.
E suficient să facem o retrospectivă și să vedem câte dezastre s-au produs anul acesta pe pământ, cu ce impact, cu ce violență asupra omului. Chiar acum, una dintre cele mai prospere țări din Europa- Norvegia- trece prin momente tare grele. Pur și simplu, se surpă pământul cu blocuri, cu case, cu tot și nimeni nu poate opri fenomenul acesta. Ne rugăm pentru ei și dăm Slavă Domnului că în România, în zarva noastră de aici, dintre noi, e pace.
Îmi amintesc o glumă cu tâlc, așa…
“Se duce un om aflat în căutarea lui Dumnezeu într-o biserică catolică. Totul ordonat, toți oamenii erau în liniște, totul perfect. Merge apoi într-o biserică protestantă, la fel. Intră și-ntr-o biserică ortodoxă. Toți grămadă, buluc, haos, împunsături și, văzând omul asta, își zice-n sine: “Apăi, dacă oamenii ăștia nu mor aici, în haosul acesta, înseamnă că numai Dumnezeu poate avea grijă de ei !”
În restul Europei au fost mult mai multe îmbolnăviri, mult mai multe morți raportat la numărul de locuitori decât în țara noastră. Dumnezeu ne iubește! Ne-a văzut probabil așa îngrămădiți și chinuiți, cu sistemul sanitar la pământ, cu toate mergând anapoda și s-o fi gândit : “Hai să-i păzesc eu, că ei singuri nu se descurcă!”
Știți vorba aceea: “La barza chioară îi face Dumnezeu cuib.”
Anul acesta începe cu o Sărbătoare extraordinar de importantă. Ea reprezintă un legământ pe care omul l-a făcut cu Dumnezeu și pe care El Însuși îl respectă. Astăzi este “Tăierea împrejur a Domnului”. Conform tradiției iudaice, la opt zile de viață, pruncii erau aduși la Templu pentru a fi tăiați împrejur. Era legământul pe care Domnul îl stabilise cu poporul iudeu, ca semn al alegerii și al închinării iudeilor lui Dumnezeu cel adevărat. Și acest legământ arăta că omul trăiește în legea lui Dumnezeu și, mai mult, îi arăta bărbatului că nu el este cel care dăruiește viața pe pământ, ci că doar Domnul este stăpânul vieții.
Tăierea împrejur încă se practică în lumea iudaică și musulmană și, când vi se pare botezul ortodox, prin întreita afundare, că e barbarie, chin pentru prunc, gândiți-vă la actul tăierii împrejur, la suferința din el.
La începutul creștinismului, a avut loc o ceartă între Apostoli. Petru, iudeu convins, încerca să-i spună lui Pavel, om cosmopolit, umblat printre neamuri, că un om nu este un creștin adevărat dacă mai înainte de a se boteza nu se taie împrejur după legea iudaică, spunând că Însuși Domnul a trecut prin aceasta. Iar Pavel spunea că, dincolo de actul Tăierii împrejur, există o “tăiere împrejurul inimii” care este mult mai importantă decât cea fizică.
Degeaba tai împrejur un om care își duce apoi existența într-o credință formală, fără a-și “tăia împrejur” și inima.
Vedeți dumneavoastră, odată cu botezul, noi Îl primim în inima noastră pe Hristos, însă dacă nu avem grijă ca El să devină lucrător în ea, să înceapă să lucreze bunătatea, să știți că vom rămâne tot la formalul tăierii împrejur pe care îl practicau iudeii.
“Tăiați inima voastră împrejur!” Adică, încercați să luptați cu încăpățânarea și cu răutatea din voi. Faceți-L pe Hristos lucrător în inima, în viața dumneavoastră. “Pomul se cunoaște după roade, iar omul după fapte.”
Degeaba ești creștin, dacă faptele tale răspândesc răutate, ură, invidie, durere, suferință. Degeaba ești creștin, dacă de dimineața până seara te întâlnești numai să bârfești, să judeci, să condamni pe tot omul, de la politicieni, la preoți, la vecini și la oamenii din casa ta. Vei pierde, în felul acesta, orice lucrare mântuitoare din inima ta. De aia e periculoasă vorba: “Hai, fată, la o cafea!/ Hai să ieșim la o bere!” Acolo sigur vei avea și satârul la tine, pentru că vei avea de tocat oameni îndelung.
Fiți cu mare băgare de seamă, trăiți discret, fără să deranjați pe cineva. Să știți că și în muntele Athos, de exemplu, se bea multă cafea, însă fără satâr pe masă, fără să judece și să condamne pe toți cei din jur, din casă, de la serviciu.
Anul acesta îmi doresc să înceapă pentru fiecare dintre noi cu un gând…E atâta răutate în lume. De ce să mai adaug și eu răutate în plus în lumea asta care oricum pare că nu se mai vindecă niciodată?
Sărbătorea aceasta ar trebui să vină cu fermitatea gândului acesta: “De astăzi, voi pune capăt răutății din mine!” Nu însă a răutăților care ne sunt facil de învins (Vezi un om pe stradă și îți propui să nu-l judeci), ci a răutăților pe care le manifestăm frecvent, zilnic, față de cei apropiați, față de cei din casa sau din comunitatea noastră: soț, soție, frați, părinți, duhovnic.
Încearcă să-ți poți păstra pacea sufletească, nu prin indiferență, ci plecând genunchiul la rugăciune pentru omul pe care-l vezi greșind, sau despre care crezi că greșește. Și poți să bei și o cafea atunci…
Împuținați răutatea din lume “tăind împrejur” inima dumneavoastră și punându-L pe Hristos să lucreze în ea. Chipul Lui e acolo, înlăuntrul nostru, doar trebuie redescoperit. În Grădina Ghetsimani, Domnul stă de vorbă cu Tatăl, cu Chipul Lui din inima Sa și în felul acela reușește să-Și împlinească menirea. În felul acesta, privind spre Hristos- nu spre cer, unde sunt doar păsări și avioane- ci spre inima ta, vei începe un an nou mai bun, așa cum ne urăm prin mesajele pe care ni le trimitem de sărbători, formal sau mai puțin formal.
Domnul să ne binecuvânteze și să ne ocrotească!
