La începutul primei luni de vară, în ziua de 4 iunie, Biserica noastră Ortodoxă a rânduit să facem pomenirea Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel, a Sfântului Ierarh Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului, a Cuvioasei Sofia și, nu în ultimul rând, a Sfintelor Mironosițe Maria și Marta, surorile Dreptului Lazăr. Cu ele „ne-am mai întâlnit” în Sâmbăta lui Lazăr – acest hotar între perioada Postului Mare și Săptămâna Patimilor, dar și un soi de element de legătură care unește cele două vremuri liturgice, prevestind în chip aparte Marele și Slăvitul Praznic al Învierii Mântuitorului.
Astfel, cu prilejul prăznuirii Sfintelor Maria și Marta din acest an, ne-am gândit să vă aducem în atenție un subiect mai puțin cunoscut: balaurul din Icoanele Sfintei Marta. Poate că de-a lungul vremii, în timpul unor pelerinaje sau, pur și simplu, în Bisericile din parohiile de care aparținem, i-am sărutat Icoana și am apreciat priceperea pictorului care a reușit să redea prin culori această scenă inedită, dar câți dintre noi ne-am întrebat care este seminificația acestui animal neobișnuit, prezent în Icoană? Pentru că am primit această întrebare în repetate rânduri […], am hotărât să dedicăm câteva rânduri acestui subiect și să explicăm, pe scurt, care este motivul din spatele reprezentării. Detalii, în rândurile de mai jos!
Prietene și mironosițe ale Domnului
Așa cum mai menționat mai sus, cu surorile Marta și Maria ne-am întâlnit recent, în urmă cu o lună și încă puțin, când am prăznuit învierea lui Lazăr. După cum citim în paginile Sinaxarului, Lazăr era fiul fariseului Simon, de loc din Betania. Nu se cunoaște dacă cei trei frați au avut familii proprii, dar este sigur că locuiau împreună în aceeași casă. Marta, fiind cea mai mare dintre surori, se ocupa de treburile gospodărești. Aveau o stare materială bună, deoarece casa lor era frecvent deschisă pentru a găzdui călători și pelerini creștini care treceau prin zonă.
Deseori, Domnul nostru Iisus Hristos mergea în casa lui Simon și discuta cu el pe marginea diferitelor subiecte legate de Legea lui Moise, însă mai cu seamă despre nemurirea sufletului după moarte și învierea morților. Datorită acestor întâlniri, Lazăr, alături de cele două surori ale lui, Marta și Maria, s-a împrietenit cu Hristos tot mai mult. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că „Iisus iubea pe Marta, și pe sora ei, și pe Lazăr”. Din aceste cuvinte înțelegem că ei ocupau un loc aparte în inima Mântuitorului Hristos. Lazăr se număra, asemenea Apostolului Ioan, printre cei foarte apropiați Lui și, cu siguranță, aceasta se datora sincerității și deschiderii lor față de Hristos.
Atât Marta, cât și Maria, au fost „de-mir-purtătoare” (din grecescul mirophores), adică au făcut parte din ceata mironosițelor, cele care, în urma dramei imense a Răstignirii Domnului, când toată lumea era pur și simplu consternată și fără de cuvinte, au găsit puterea și curajul de lua mir și de a merge să ungă Trupul lui Hristos. Tradiția Bisericii noastre ne spune că, după Înălțarea Domnului, Lazăr a pornit la vestirea Evangheliei, iar cele două surori ale lui l-au însoțit, fiind mereu cu dânsul. Nu se știe în ce loc au trecut la cele veșnice. Ce se știe cu siguranță este faptul că ele au propovăduit credința creștină prin faptele și exemplul lor.
Balaurul din Icoanele Sfintei Marta
Revenind la subiectul editorialului nostru, tradiția păstrează un episod aparte legat de viața Sfintei Marta, care a servit drept fundament pentru câteva reprezentări iconografice ulterioare și care este prezent chiar și într-o rugăciune închinată Sfintei: „Te rugăm, ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutate precum ai înfrânt balaurul care zace la picioarele tale!”.
Despre balaur e vorba? Se spune că, atunci când Dreptul Lazăr și surorile lui au plecat din Cezareea Palestinei, au fost au fost îmbarcaţi pe o navă fără pânze şi vâsle, trimisă în larg pe Marea Mediterană. Așa au ajuns în Delta Rhonului, care servea drept poartă de acces către Galia interioară, port pentru nave comerciale, punct de oprire pentru călători și piață pentru comercianți. Odată ajunși în acest loc, Sfânta Marta a mers către nordul ţărmului pe care a propovăduind Evanghelia la Tarascon, un oraș situat în apropiere de granița cu Spania.
Legenda spune că, alături de Dreptul Lazăr și de surorile lui, a călătorit și Sfânta Maria Magdalena, care a dorit să se retragă într-o peșteră aflată în masivul de la Sainte Baume, din sud-estul Franţei. Pentru că în acea peșteră era un balaur numit Tarasque care teroriza întreaga regiune, Sfânta a cerut ajutorul Sfântului Arhanghel Mihail. Balaurul a fost vânat și a fugit la zeci de kilometri distanță, ajungând în apropierea Sfintei Marta, sora Mariei și a lui Lazăr.
Mulțimea care o asculta pe Sfânta Marta vorbind despre Hristos și despre Evanghelie era puțin sceptică. Ba chiar mai mult, cineva a sugerat că, dacă ar putea să facă o minune pentru ei, cu siguranță toți s-ar converti. Așa i-au propus să scape de Tarasque, acel dragon care le mâncase rudele și copiii. Și nu era orice fel de dragon. Legenda spune că avea față de leu și dinții ascuțiți asemenea unui briceag. Corpul său era asemănător cu cel al unui dragon și avea șase picioare terminate cu gheare atât de ascuțite, încât o singură lovitură putea tăia o barcă în două. Pe spate avea o carapace „blindată”, ca cea a unei broaște țestoase, cu țepi care trec de-a lungul ei, iar coada o folosea ca pe un fel de bici.
Însă, știind că „toate sunt cu putință celui care crede”, Sfânta Marta și-a luat inima în dinți și a mers la locul în care se adăpostea fiara. Odată ajunsă acolo, a stropit-o cu agheasmă și, când s-a întors înfuriată către dânsa, Sfânta Marta a înălțat o Sfântă Cruce pe care o avea cu ea. Ca prin minune, monstrul a fost supus în următoarea secundă. Cântându-i rugăciuni si imnuri religioase, Sfânta Marta l-a legat cu o curea și l-a adus, ca pe un miel, în fața sătenilor înspăimântați, promițându-le că niciodată nu le va mai face rău. Oamenilor nu le-a venit să creadă când au văzut-o pe Sfânta Marta conducând dragonul spre ei. S-au umplut de frică și de ură și au început imediat să arunce cu pietre și sulițe în el, blestemându-l pentru toată durerea pe care o provocase și ucigându-l pe loc. Apoi, trecând o vreme, au realizat că au omorât o ființă cu adevarat unică și că astfel le-a fost lor scris – să primească mesajul Evangheliei prin intermediul unui fapt minunat, a unei minuni săvârșită de Sfânta Marta. De aceea, au numit satul lor după numele balaurului, din Tarasque devenind Tarascon. Unii privesc astăzi această victorie a Martei asupra balaurului ca pe una metaforică, întruchipând de fapt victoria simbolică a creștinismului asupra păgânismului.
Până astăzi, Moaștele Sfintei Marta sunt adăpostite în catedrala din Tarascon. La subsolul catedralei se găsește și mormântul ei, marcând locul în care a fost înmormântată initial și transformat, de-a lungul vremii, într-un important loc de pelerinaj. Cât este adevăr sau cât este legendă din toată această poveste, nu știm. Cert este că în cazul multor Sfinți Mucenici au apărut legende legate de viețuirea și de curajul lor din timpul vieții, unele dintre ele fiind păstrate până astăzi în Sinaxare și în scrierile Bisericii noastre. Ce știm cu siguranță, în schimb, este faptul că imaginea aceasta a Sfintei Marta îmblânzind balaurul s-a întipărit adânc în conștiința creștinilor ca un model de curaj și nădejde în lupta cu diavolul și cu ispitele venite din partea sa.
Curajul Sfintei Marta este o sursă de inspirație pentru noi toți. Asemenea ei, suntem și noi chemați să ne ridicăm împotriva răului și să dăruim iubire și nădejde celor din jurul nostru, indiferent de circumstanțele dificile sau de provocările pe care le întâmpinăm. Curajul și credința ei nezdruncinată ne îndeamnă să fim martori și mărturisitori ai Domnului în viața de zi cu zi și să ne implicăm, la propriu, în a aduce lumina și nădejdea întru Hristos în jurul nostru. În orice loc ne-am afla!
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
