An de an, în data de 15 iunie, Biserica noastră Ortodoxă îi pomenește pe singurii Fericiți din calendarul ei: Augustin și Ieronim. Nu îi numim pe ei Sfinți, ci fericiți, pornind de la ideea că starea de sfințenie presupune mai mult decât au reușit să realizeze cele două personalități în timpul vieții lor. Un lucru, însă, este cert: importanți sunt ambii, deoarece au influențat în mod decisiv cultura și spiritualitatea vremii în care au trăit.
Dacă pe Fericitul Augustin mulți dintre noi îl cunoaștem datorită Confesiunilor sale, o autobiografie spirituală în care își descrie viața, convertirea și relația sa cu Dumnezeu, despre Fericitul Ieronim nu știm atât de multe lucruri. De aceea, ne-am decis ca în ziua pomenirii sale să consemnăm câteva detalii biografice, apoi să istorisim un episod mai puțin cunoscut din viața sa: prietenia cu un leu, reprezentată în repetate rânduri în iconografia creștină.
Primul om care a tradus Sfânta Scriptură în limba latină
Fericitul Ieronim s-a născut în orășelul Stridon (o localitate care se crede a fi situată undeva în zona frontierei dintre Croația și Slovenia de astăzi), în anul 347. Primele învățături le-a primit în casa părinților. Apoi, mergând la Roma, a învățat greaca și latina, arta vorbirii și filosofia. În timpul șederii sale la Roma, Ieronim s-a dedicat vieții ascetice și a fost botezat.
După ce a petrecut o perioadă de timp cu studiile sale, Ieronim a ales să intre în viața monahală. A trăit ca pustnic în deșertul Chalcis din Siria, unde și-a perfecționat cunoștințele de limbă ebraică, studiind sub îndrumarea rabinilor evrei. Aceasta a fost o perioadă de mari lupte duhovnicești și intelectuale pentru Ieronim, dar și una de pregătire pentru marea sa lucrare de traducere a Scripturilor.
După întoarcerea la Roma, Ieronim a devenit secretarul Papei Damasus I, care l-a încurajat să înceapă proiectul de traducere a Bibliei în latină, el fiind primul om care a făcut acest lucru. Această lucrare monumentală a avut un impact profund asupra Bisericii și asupra culturii europene, stabilind un text standard al Bibliei pentru multe secole la rând. Traducerea sa a fost realizată direct din textele ebraice și grecești, aducând un nivel de precizie și claritate fără precedent pentru timpul său.
În paralel, Ieronim a început să scrie comentarii biblice și să corespondeze cu diverse personalități creștine ale vremii, numeroasele sale scrisori oferind o privire valoroasă asupra teologiei, moralei și practicii creștine din acea perioadă. Cu toate acestea, perioada petrecută la Roma nu a fost lipsită de controverse. Stilul său direct și criticile aduse clerului și obiceiurilor romane i-au adus mulți dușmani. După moartea Papei Damasus, Ieronim a părăsit Roma și s-a stabilit definitiv la Betleem, unde a fondat o mănăstire.
Fericitul Ieronim și leul din Icoanele sale
Așa cum am mai subliniat și în alte rânduri, tradiția creștină păstrează în scrierile ei o multitudine de întâmplări din viețile Sfinților, arătând purtarea plină de compasiune a cestora cu animalele și subliniind virtutea, sfințenia și armonia deplină dintre omul desăvârșit și natură.
Pe de o parte, martirii și Mucenicii Bisericii primelor secole creștine au servit drept hrană fiarelor sălbatice, că animale dintre cele mai fioroase le-au curmat viața sau le-au provocat răni cumplite. Pe de altă parte, la cealaltă extremă, Sinaxarul ne povestește mulți Sfinți care au ajuns la măsura despătimirii și au împărtășit iubirea lui Dumnezeu față de toate făpturile pe care le-a creat, arătându-ne că viața creștină autentică implică respectul și iubirea față de acestea.
Fericitul Ieronim vine să confirme, la rândul său, acest lucru. Cei dintre dumneavoastră care păstrați în memorie imaginea Fericitului, ați observat, cu siguranță, că în unele reprezentări el apare alături de un leu fioros. Cum a apărut această reprezentare? Noi am găsit răspunsul: se spune că, într-o zi, pe când Fericitul Ieronim locuia în mănăstirea sa din Betleem și le vorbea fraților săi despre Hristos și despre Evanghelia sa, un leu rănit a venit șchiopătând la poarta mănăstirii.
Frații călugări s-au speriat și au fugit, dar Ieronim, observând suferința animalului, și-a făcut curaj și a mers să vadă ce s-a întâmplat. El a descoperit, astfel, că leul avea un spin înfipt în laba sa, cauzându-i mare durere. Cu grijă și compasiune, Ieronim a scos spinul și a îngrijit rana leului. După ce rana s-a vindecat, leul, recunoscător, a rămas alături de Ieronim, devenind „ocrotitorul” și însoțitorul său fidel. Iconografia a preluat această întâmplare și a inclus-o ulterior în tipicul reprezentărilor, arătând nu doar mila, ci și capacitatea Sfinților de a îmblânzi chiar și cele mai sălbatice dintre creaturile lui Dumnezeu.
Pe de o parte, leul devine un simbol al loialității, arătând cum natura recunoaște și respectă sfințenia, iar pe de altă parte, reprezentarea aceasta reflectă armonia dintre om și creația lui Dumnezeu, subliniind ideea că cei care trăiesc după cuvântul și voia Domnului pot aduce pace chiar și în mijlocul naturii sălbatice.
Părintele Dumitru Stăniloae, cel mai mai mare teolog pe care l-a dat neamul românesc, de mare înălţime duhovnicească, spunea că „delicateţea Sfântului se răsfrânge chiar şi asupra animalelor şi a lucrurilor, pentru că în tot şi în toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu. El respectă pe fiecare om şi fiecare lucru şi dacă un om sau chiar un animal suferă, el le arată o compasiune profundă”. Așa a făcut și Fericitul Ieronim. N-a putut rămâne impasibil față de durerea leului, așa cum de atâtea ori i-a ajutat pe cei în nevoie, fără să accepte vreo plată în schimb. A refăcut legătura omului cu Dumnezeu și i-a redat acestuia comuniunea din Rai. Locul în care, la începuturi, omul și animelele trăiau într-o armonie deplină…
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
