De ce Dumnezeu îngăduie existența duhurilor necurate?

Diavolul a rămas, după cum a si fost, o făptură aflată sub deplina putere a Creatorului Care, datorită necunoscutelor sale rânduieli, nu l-a nimicit, laolaltă cu toată gloata lui, răbdându-l de atâta vreme si până în zilele noastre. Diavolul, cu slugile lui, a devenit o unealtă a Creatorului, împotriva Căruia el în orbirea sa, intenționase să se înarmeze si să lupte – altfel-zis, „răul ajută binele prin rea-voința sa”.

Pentru oameni, diavolul a devenit o unealtă a încercării, o unealtă cu care sunt ispitiți si cu care sunt alesi cei credinciosi lui Hristos de cei iubitori de păcat. Căci Dumnezeu nu-l sileste pe om să se mântuiască, ci le dă tuturor fie posibilitatea să lupte împotriva diavolului, fie să facă alianță cu el. După cum învață Sfântul Ignatie Brianceaninov, „porunca dată de Dumnezeu în rai”, poruncă ce interzice omului să guste din rodul pomului cunoasterii binelui si răului, nu a fost anulată. Ea stă nestrămutată, ca o poruncă a Domnului. Ea îl încearcă mereu pe om până astăzi. Mereu este prezent alături de noi diavolul si ne îndeamnă să gustăm din rodul oprit, ne împinge forțat să-l gustăm, ca unul care a câstigat acest drept – prin ascultarea noastră primară de diavol. El nu încetează să ne ademenească prin cugetări păcătoase si lumesti, dezlănțuindu-ne nemăsurat patimile. Heruvimii alungați din cer îsi rotesc în mâini săbiile de flacără vâlvâitoare, si pomul vieții – binele, neamestecat cu răul, se face pentru noi inaccesibil, după dreapta judecată a lui Dumnezeu”.

Ispitele si gândurile dau în vileag samavolnicia sau neprihănirea noastră sufletească. Sfântul Isaac Sirul ne povățuieste că, harul dumnezeiesc permite să fim dusi în ispită, pentru a ne învăța înțelepciunea si capacitatea de a disprețui duhurile răutății: „Harul îngăduie să i se trimită omului ispite, pe potriva măsurii lui, pentru ca omul să reziste puterii lor”. În alt loc el continuă: „Să stii că măsura în care sufletul nu are forțe îndeajuns pentru a înfrunta ispitele mari, în aceeasi măsură el nu este îndeajuns pentru dăruiri mărețe… Dumnezeu nu dă un dar fără o ispită mare”. Sfântul Grigorie Teologul vorbeste, de asemenea, despre necesitatea unor astfel de ispite în opera de formare a omului nou, spunând că lupta crâncenă este necesară pentru ca, „…diavolul să fie supus aici rusinii celei mari, luptându-se cu cei care sunt mai neputinciosi decât el, ca si cu cei care trăiesc în virtute, totdeauna aflându-se în slavă, curățindu-se ca aurul în forjă”.

Făcând un bilanț al celor spuse în acest paragraf, să cităm cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care a formulat cu maximă exactitate motivele pentru care Dumnezeu îngăduie existența diavolului si nu-l împiedică să ne atace cu ispitele sale: „În primul rând, ca tu să cunosti că te-ai făcut mult mai puternic decât diavolul, însemnându-te, în numele lui Hristos, cu crucea dătătoare de viață; în al doilea, pentru a trăi în smerenie si a nu te preamări prin bogăția darurilor, neuitând de neputința ta si de puterea Celui Care te ajută; în al treilea, pentru ca acest duh necurat, până acum neîncredințat că te-ai îndepărtat de el, văzânduți răbdarea cu care rezisti ispitelor, să se convingă că l-ai părăsit cu desăvârsire si te-ai îndepărtat de el; în al patrulea, pentru ca prin aceasta să te faci mai tare si mai puternic; în al cincilea, pentru a avea o cunostință clară asupra comorilor ce-ți sunt încredințate, căci diavolul nici nu ar încerca să te atace, dacă te-ar vedea pe treapta cea mai de sus a neprihănirii.”

Total
1
Shares
Previous Post

Vindecarea tetraplegicului

Next Post

Departe de minciună

Related Posts