Departe de minciună

Anterior am vorbit despre modul în care trebuie să cultivăm în inima copiilor virtutea ascultării şi despre mijloacele ce trebuiesc folosite pentru a reuşi aceasta. În continuare vom arăta, cum să le inspirăm copiilor dragostea de adevăr, cum să îi învăţăm să preţuiască adevărul şi evite minciuna. Nevoia de adevăr şi iubirea faţă de acesta sunt elemente adânc sădite în om şi deci şi în copil. Păcatul strămoşesc, cu toate că a tulburat şi a slăbit simţul adevărului, nu a reuşit să îl stingă definitiv. Chemarea către adevăr a persistat în om. Această chemare se manifestă în copil, prin acea dorinţă nesfârşită de a cunoaşte totul. De aceea, copilul întreabă despre toate. Şi orice răspuns din partea celor mari este acceptat ca fiind adevărat. În puritatea sa, copilul nu cunoaşte minciuna şi prefăcătoria. Mai târziu, îi este ruşine şi se înroşeşte nu numai când el, din grabă sau din necugetare spune vreo minciună, ci şi atunci când îi aude pe cei mari minţind. Iubirea pentru adevăr este sădită în sufletul copiilor de însuşi Dumnezeu. Trebuie însă, ca această vocaţie naturală să fie ajutată să se dezvolte şi să se întărească. Aceasta este lucrarea destinată părinţilor. Cum să o reuşească? Primul lucru pe care trebuie să îl facă, este de a-i povăţui de la cea mai fragedă vârstă. Cum se poate realiza aceasta? Sunt trei reguli de bază:

a) Să îi învăţaţi pe copiii voştri să iubească adevărul, gândindu-se la Dumnezeu. Copilul trebuie să ştie că Dumnezeu, care este Adevărul cel veşnic şi neschimbat, doreşte ca şi noi să spunem întotdeauna adevărul. Numai atunci copilul va urî minciuna, când va înţelege că şi Dumnezeu o urăşte şi o condamnă. Numai iubirea de adevăr, care se întemeiază pe credinţă şi iubirea faţă de Dumnezeu, va putea să treacă prin orice încercare.

b) Să vă purtaţi cu copiii voştri cu simplitate şi sinceritate. Să credeţi în spusele lor, dacă sunteţi siguri că nu spun minciuni. Nu le cereţi niciodată să jure, pentru a vă încredinţa de adevărul celor afirmate. Dacă aveţi vreo îndoială în ceea ce priveşte adevărul afirmaţiilor lor, nu o arătaţi din prima clipă. Încercaţi să vă asiguraţi, ca acesta a spus într-adevăr o minciună. Şi dacă acest lucru s-a întâmplat, chemaţi-l lângă voi, priviţi-l în ochi cu seriozitate, dar şi cu iubire, şi spuneţi-i următoarele: ”Dumnezeu ne cere să spunem adevărul. El este Atotştiutor, cunoaşte şi cele mai ascunse gânduri ale noastre, şi urăşte pe cei care spun minciuni”. Pe faţa copilului va apare îndată înroşirea provocată de ruşine. Va spune adevărul şi nu va mai minţi niciodată.

c) Să arătaţi întotdeauna faţă de copiii voştri că şi voi iubiţi şi respectaţi adevărul. Să fiţi sinceri şi direcţi în tot ceea ce faceţi.

Mai întâi de toate să cinstiţi adevărul dumnezeiesc, credinţa şi legea lui Dumnezeu. Nu vă arătaţi niciodată neglijenţi sau nepăsători faţă de credinţă. Nu daţi niciodată ocazie copiilor voştri să audă expresii de genul: ”nu este necesar să creadă cineva în Dumnezeu, este de ajuns să fie un om cinstit”. Prin astfel de exprimări, care din păcate se aud foarte des, se imprima un duh de minciună de sine, duhul celui viclean. Dacă veţi pronunţa în faţa copiilor astfel de concepţii greşite şi mincinoase, veţi distruge în inima lor orice sentiment de respect şi de iubire faţă de adevărul de credinţă şi faţă de orice alt adevăr. Dacă într-adevăr, ar fi acelaşi lucru pentru Dumnezeu, ca noi să avem o concepţie greşită sau corectă faţă de El şi adevărul Său, să mărturisim, după judecata noastră, ca fiind adevărată sau mincinoasa credinţa creştină, atunci de ce omul s-ar mai interesa de adevăr în viaţa de zi cu zi? Dacă Dumnezeu îi acceptă în acelaşi mod, şi pe cel care Îl mărturiseşte corect, şi pe cel care Îl neagă sau se îndoieşte de El, dacă nu exista nici o diferenţă între susţinerea adevărului sau a minciunii, atunci cum se explică faptul că adevărului i se acordă atâta importanţă în viaţa de zi cu zi? Şi dacă, în sfârşit, au dreptate aceia care spun că nu există credinţa revelată de Dumnezeu, sau cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu a binevoit să ne reveleze adevărul, care priveşte cele mai importante chestiuni de viaţă, atunci cum mai putem cere de la oameni – şi prin urmare şi de la copii – să spună adevărul în toate chestiunile minore ale vieţii de zi cu zi?

De aceea, părinţilor, dacă vreţi ca pruncii voştri să iubească adevărul omenesc, învăţaţi-i mai întâi să nutrească un mare respect faţă de adevărul dumnezeiesc. Nu permiteţi să intre în inimile voastre şi nici ale lor, neglijenta şi nepăsarea faţă de credinţă ortodoxă şi faţă de Biserică. Copiii, dacă observă că voi trataţi cu superficialitate adevărurile credinţei creştine şi canoanele Bisericii, sau dacă observă că vă prefaceţi când e vorba despre viaţa creştină, atunci îşi vor impropria şi ei acelaşi comportament şi nu vor mai crede în cele spuse de voi. Să fiţi aşadar pentru copiii voştri un exemplu de iubire faţă de adevărul creştin şi faţă de credinţă. Iar această dragoste să le-o transmiteţi şi lor. Numai aşa vor iubi adevărul. Însă şi în celelalte situaţii să fiţi sinceri şi cinstiţi. Să vă păziţi de minciună şi de prefăcătorie. Pentru că dacă ei vor observa că îi înşelaţi pe ceilalţi într-un fel sau altul, că vă folosiţi de viclenii şi ipocrizii, că nu sunteţi sinceri în relaţiile voastre – de exemplu vă prefaceţi în faţa cuiva că îi sunteţi prieten şi apoi, după ce pleacă, începeţi să îl criticaţi şi să îl condamnaţi – puteţi fi siguri că şi copiii se vor purta la fel, atât cu voi cât şi cu alţii.

Dacă doriţi deci, ca ei să devină oameni iubitori de adevăr, de sinceritate şi de onestitate, străduiţi-vă mai întâi voi – şi când este vorba despre credinţa şi, în general, în tot comportamentul vostru – să vă distingeţi prin evitarea minciunii, a ipocriziei, a servilismului, a vicleniilor. În toate manifestările voastre să fiţi sinceri, direcţi, demni şi credibili. Cultivând astfel, pe de o parte, în inimile copiilor voştri respectul şi iubirea faţă de adevăr, trebuie, pe de altă parte, să vă luptaţi voi înşivă, cu toate puterile, împotriva minciunii. Să îi învăţaţi pe copiii voştri, de la cea mai fragedă vârstă, să urască minciuna, să cunoască faptul că Dumnezeu este Adevărul şi că orice minciună este un păcat. Copiii ar trebui să ajungă să evite minciuna, nu pentru faptul că ar fi pedepsiţi, dacă ar fi descoperiţi, ci pentru faptul că Dumnezeu o condamnă şi nu o poate suferi. Arătaţi-le copiilor, prin cuvintele Sfintei Scripturi, cât de urâtă este minciuna în faţa ochilor Adevăratului şi Dreptului Dumnezeu: ”năravul omului mincinos este ocară şi ruşinea lui este cu el pururea” (Sirah 20,27). Să îi învăţaţi că minciuna este inspirată de diavol şi de aceea Domnul spune că acesta, diavolul, ”este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8,44). Pnn urmare, copiii care spun minciuni îl imita pe satana şi se aseamănă cu el. Nu neglijaţi nici cea mai mică minciună a copiilor voştri. Dacă pruncul a făcut o greşeală pentru prima dată, pe care însă a recunoscut-o imediat, iertaţi-l, sau dacă greşeala este gravă, pedepsiţi-l uşor. Explicaţi-i în acelaşi timp că l-aţi iertat sau l-aţi pedepsit mai uşor, numai şi numai pentru că a avut curajul să mărturisească imediat fapta sa. Aceasta însă nu trebuie să devină o regulă, deoarece se poate întâmpla un rău dublu. Mai întâi, copilul ar putea să înceapă să nu mai dea atenţie greşelilor sale. Iar în a doua situaţie, el se poate obişnui să spună adevărul numai atunci când prevede un oarecare avantaj, şi nu s-ar sfii să ascundă adevărul, atunci când crede că mărturisirea i-ar putea aduce vreo pedeapsă.

În cazul în care copilul a săvârşit o greşeală şi în plus a mai încercat să şi mintă, trebuie pedepsit de două ori – explicându-i-se în acelaşi timp – o dată pentru greşeala şi o dată pentru minciună. În cazul în care copilul, din răzbunare, sau din răutate a aruncat vina pe altcineva, pe vreun frate mai mic sau mai mare, trebuie pedepsit şi pus să îşi recunoască minciuna în faţa tuturor. Astfel este prevăzut de morală creştină. Niciodată, în nici o situaţie să nu încercaţi să îi înşelaţi pe copii. Şi nici celor din jur să nu le permiteţi acest lucru. De multe ori părinţii, ca să îl liniştească pe copilul plângăcios, îl sperie cu diverse lucruri închipuite sau îi promit lucruri, pe care nu i le dau niciodată. Cât de mult rău face aceasta! Copilul înţelege foarte curând că a fost înşelat. Încrederea sa în cuvintele părinţilor este zdruncinată, iar sentimentul de preţuire a adevărului este slăbit. Nu îi aduceţi pe copii în situaţia de a spune minciuni, pentru a scăpa îngroziţi de bătaie. De exemplu, dacă el a făcut o greşeală, să zicem că a spart ceva, şi voi strigaţi furioşi şi vă repeziţi către el cu mâna ridicată, spunând: ”tu ai făcut asta? Să vezi tu acuma ce ai să păţeşti!”. Este aproape sigur că în această situaţie copilul va fi gata să spună o minciună, pentru a se salva de bătaie. Ce să mai spunem de acei părinţi care zâmbesc, se mândresc sau îl laudă pe copilul lor pentru minciunile “deştepte” pe care le scorneşte. Sau cum să îi catalogăm pe aceia, care îi îndeamnă ei înşişi pe copiii lor să spună minciuni, învăţându-i cum să îşi înşele profesorii sau pe alţi oameni, pentru a scăpa nepedepsiţi dintr-o situaţie dificilă? Astfel de părinţi sunt adevărate exemple de corupţie pentru copiii lor. Ei vor ajunge nu numai să spună minciuni, dar şi să înjure, să fure şi să facă orice rău. Să ne fie deci foarte clar, că cel care nu consideră minciuna ca fiind un păcat, va fi în stare mai târziu să fure şi să înşele. Cel care este necinstit în cuvânt este necinstit şi în fapte.

V-am arătat aşadar, părinţilor, cum să cultivaţi în sufletele copiilor voştri respectul şi iubirea pentru adevăr, şi dezgustul pentru minciună. Să ne amintim mereu regulile pe care le-am menţionat şi să le aplicăm în mod conştiincios.

Total
4
Shares
Previous Post

De ce Dumnezeu îngăduie existența duhurilor necurate?

Next Post

Senzitivii: proveniența și natura lor după concepția ortodoxă

Related Posts

Mitropolitul IEROTHEOS VLACHOS in conferinta de la Iasi despre SINODUL DIN CRETA si IESIREA DIN BISERICA, ecumenism si fanatism, diplomatie si discernamant: “AVETI DESAVARSITA INCREDERE IN MITROPOLITUL TEOFAN! E mai bine să rămânem în Biserică cu anumite greșeli care au loc, decât să ne aflam în afara ei, mărturisind, chipurile, credința ortodoxă”

VEDETI AICI: Documentar despre viata Cuviosului de la Essex si CONFERINTA INTEGRALA de la Iasi a Mitropolitului de…
Read More