De ce este considerată Sfânta Muceniţă Paraschevi vindecătoare a bolilor de ochi?

Sfânta Paraschevi s-a născut într-un sat din apropiere de orașul Roma în vremea domniei împăratului Hadrian (117-138 d.Hr.). Părinții ei, pe nume Agatonic (sau Agaton) și Politeia, creștini evlavioși, s-au rugat cu stăruință pentru a avea un copil, iar Dumnezeu le-a auzit rugăciunile. Părinții Sfintei cinsteau cu deosebire ziua de vineri, în care a pătimit Domnul nostru Iisus Hristos, și întrucât Sfânta s-a născut într-o zi de vineri, părinții au numit-o Parascheva (gr. „paraskevi”).

Când a ajuns la vârsta de 20 de ani, părinții ei au murit, lăsând-o ca singură moștenitoare a averilor familiei. Sfânta nu a păstrat pentru ea aceste averi, ci, râvnind să urmeze deplin calea lui Hristos, și-a vândut toate bunurile, folosind banii pentru a alina suferințele oamenilor.

Învățată, cu darul vorbirii și tare în credință, Paraschevi propovăduia învățătura creștină cetățenilor romani, îndemnându-i să se întoarcă de la idolatrie la credința în Hristos, și mulți o ascultau. După o vreme, împăratul Antoninus Pius a auzit despre lucrarea misionară a Sfintei. La întoarcerea ei la Roma, s-au primit mai multe denunțuri pe numele ei, iar împăratul a poruncit ca Sfânta să fie chemată la palat pentru cercetarea plângerilor.

Împăratul a poruncit să fie pregătită o căldare mare cu ulei și smoală, încinse la foc și a poruncit ca Sfânta să fie aruncată în căldarea încinsă. Dar Sfânta, rugându-se mereu Domnului, a stat în căldarea cu smoală și ulei încins ca într-o baie răcoroasă, prin minune dumnezeiască. Crezând că Sfânta prin vrăjitorie făcuse să se răcească conținutul cazanului, împăratul, mânios, s-a apropiat de acesta, dar a fost pe dată orbit de aburii încinși și de fumul care se răspândeau în jurul acestuia. Împăratul i-a cerut Sfintei să îl vindece atunci de orbirea lui și, la rugăciunile ei, acesta și-a recăpătat vederea.

În amintirea acestui episod, creștinii aveau să o cunoască și să o cinstească până în zilele noastre pe Sfânta Paraschevi drept vindecătoare a bolilor de ochi.

Cutremurat de această minune, împăratul a eliberat-o pe Sfânta Paraschevi și i-a îngăduit să își continue propovăduirea prin imperiu, punând capăt persecuțiilor împotriva creștinilor în întregul Imperiu roman. Potrivit unor relatări, împăratul s-ar fi convertit și el, împreună cu toată casa lui, la creștinism.

Sfânta este cinstită în mod deosebit ca vindecătoare a bolilor de ochi, în amintirea minunii pe care a făcut-o chiar pentru chinuitorul ei, împăratul Antoninus Pius.

De aceea şi în Icoane, Sfânta Muceniţă Paraschevi este zugrăvită ţinând în mână doi ochi.

Mulţi pelerini se închină Moaştelor Sfintei Muceniţe aflate în Biserica sa săpată în stâncă din Valea Tembi. Sfânta ascultă rugăciunile celor în necazuri, iar cu apa din izvorul său, care se află în apropierea Bisericii îi curăţă şi îi vindecă de boli.

Previous Post

Minuni ale Sfintei Muceniţe Paraschevi

Next Post

Mănăstirea Cetăţuia, locul de nevoinţă al Cuviosului Ioanichie cel Nou

Related Posts
Total
0
Share