Cea mai veche perioadă de post din istoria Bisericii noastre, Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, numită deseori și „Săptămâna Mare”, este perioada cuprinsă între Slăvitul Praznic al Floriilor și până în Sâmbăta cea Mare, inclusiv. Din punct de vedere liturgic, această perioadă aparte din anul bisericesc – care este, de altfel, și ultima săptămână din perioada Triodului – începe cu Denia din Sfânta și Marea Luni și se încheie cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasilie cel Mare unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Sâmbătă.
După cum știm, în seara zilei de vineri, în toate Bisericile și mănăstirile ortodoxe se săvârșește slujba Prohodului Domnului, o rânduială cu totul specială, care cuprinde cântări de o frumuseţe deosebită și care surprinde diferite imagini, tablouri și momente ale pogorârii Trupului Mântuitorului nostru de pe Crucea răstignirii și ale așezării Lui în mormânt. Tot vineri, după tradiția îndătinată de atâta vreme, gospodinele se organizează de la primele ceasuri ale dimineții și încep să pregătească ouăle roșii pentru Paști, respectând obiceiul moștenit din strămoși. Cum a început această tradiție și ce legătură există între ouă și Răstignirea Mântuitorului din Vinerea Mare? Aflați în rândurile de mai jos!
Semnificațiile Vinerii Mari
După cum citim în paginile Sinaxarului din Triod, Săptămâna Mare are această titulatură nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârșit minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru. Astfel, în Sfânta și Marea Vineri se pomenesc „Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Patimile sunt „sfinte”, pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinților, sfințenia însăși; „mântuitoare”, pentru că ele sunt prețul cu care Domnul a răscumpărat întregul neam omenesc din robia păcatului și „înfricoșătoare” pentru că nu poate fi ceva mai înfricoșător decât chinul pe care Mântuitorul l-a răbdat.
Tot în Sfânta și Marea Vineri, după ce se citesc Paremiile, Apostolul și Evanghelia, urmează momentul scoaterii Sfântului Epitaf, obiect dreptunghiular sub forma unei pânze mari, bogat ornamentată, pe care se află brodată Icoana Înmormântării Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Unii dintre credincioși aleg să treacă o singură dată pe sub masa pe care se află Sfântul Epitaf, imitând, într-un fel, Jertfa Mântuitorului care a fost unică în istoria mântuirii noastre, iar alții trec de trei ori, în amintirea celor trei zile în care trupul Mântuitorului a șezut în mormânt.
Astfel, reținem că Vinerea Sfintelor Pătimiri este o zi de reflecție profundă și de recunoștință pentru fiecare dintre noi, care ne amintim de jertfa lui Hristos și recunoaștem că mântuirea noastră a venit prin suferințele și pătimirile Sale. Este o ocazie unică de a medita asupra iubirii și milostivirii lui Dumnezeu față de omenire și de a înțelege importanța răscumpărării aduse de Iisus Hristos prin jertfa sa de pe Cruce.
Tradiția ouălor roșii la români și la alte popoare
Știm cu toții că la loc de cinste pe masa de Paști se află ouăle roşii. Dar câți dintre noi ne-am întrebat de ce ouă, de ce roșii și de unde această legătură dintre ouă și vopsirea lor, ținând cont că nici Sfânta Scriptură și nici Sfinții Părinți nu amintesc vreun detaliu în acest sens? Ce e de reținut încă de la început este faptul că tradiția ouălor roșii este una extrem de veche. Chinezii, spre exemplu, foloseau ouăle roşii în cadrul anumitor ritualuri de cult cu 2.000 de ani înainte de Hristos. Apoi, în multe părţi ale lumii s-a crezut din vremuri străvechi că universul, lumea în care trăim şi implicit omul, s-au născut dintr-un ou.
În „Tratatul de istorie a religiilor”, Mircea Eliade spune că oul este văzut de multe popoare ca un soi de „garant” al fertilității. Spre exemplu, pentru a facilita încolţirea seminţelor şi creşterea plantelor, ţăranul finlandez poartă un ou în buzunar pe durata semănatului sau aşază un ou sub brazdă. La rândul lor, estonienii consumă ouă în perioada aratului, iar suedezii aruncă ouă pe câmpurile arate. Când seamănă inul, germanii îi adaugă uneori ouă sau aşază un ou pe câmp ori consumă ouă cât ţine semănatul. Mai aproape de noi, ruşii din părţile munţilor Urali foloseau oul roşu ca amuletă, ca protector împotriva spiritelor rele.
Spre deosebire de alte țări și popoare, unde obiceiul acesta al înroșirii ouălor s-a restrâns sau chiar a dispărut, la români s-a întâmplat contrariul. Tradiția s-a dezvoltat atât de mult, atingând culmile artei prin tehnica, materiale utilizare și simbolistica motivelor. În tradiția noastră populară, oul roșu de Paști simbolizează, de fapt, Sângele Domnului, care a curs de pe Cruce când El a fost răstignit. De aceea, ziua cea mai potrivită pentru înroșirea ouălor este Vinerea Mare.
Povestea ouălor roșii în tradiția românească
În tradiția poporului noastră există nenumărate legende care explică misterul ouălor roșii de la Paști. Unele spun că aceasta este ultima minune înfăptuită de Hristos pe când încă Se afla printre oameni, iar altele vorbesc despre o evreică care mergea la târg cu ouă de vânzare, tocmai în ziua Învierii lui Iisus. Pe drum, aceasta se întâlneşte cu Sfânta Maria Magdalena care îi spune că Iisus a înviat. Evreica îi răspunde, zeflemitor, că acest fapt se va adeveri doar când ouăle din coșul ei se vor face din albe, roşii. Pe loc acestea s-au înroşit, spre mirarea ei și a tuturor celor din jur.
În fine, cea mai des-întâlnită poveste a ouălor roșii în spațiul românesc este cea amintită de părintele Simion Florea Marian (unul din cei mai de seamă folcloriști și etnografi români, lăsând urmașilor o operă încă neegalată în literatura noastră de specialitate, membru titular al Academiei Române) şi de Artur Gorovei (una dintre cele mai importante figuri ale folcloristicii româneşti. Și-a închinat viaţa şi opera cercetării tradiţiilor ţărănimii, vechilor credinţe, datinilor şi obiceiurilor). Astfel, în legenda pe care o consemnează ei în diferite forme, firul roșu este același. Se spune că, pe când Domnul nostru Iisus Hristos era răstignit pe Cruce şi pe când evreii Îl necăjeau şi-L batjocoreau în tot chipul, Maica Domnului, făcându-i-se milă de Fiul său, a luat o coşarcă plină de ouă, se duse cu dânsa la aceștia şi, închinându-le-o, îi rugă să înceteze a-L chinui şi necăji şi mai mult.
Însă aceștia, în loc s-o asculte, să li se facă şi lor milă de Iisus şi să înceteze, începură a-L batjocori şi mai tare. Maica Domnului văzând aceasta, puse coşarca cu ouăle lângă Cruce şi începu a plânge în hohot de se cutremura cămașa pe ea. Stând coşarca lângă Cruce şi curgând din mâinile şi picioarele lui Iisus Sângele şiroi, în scurt timp o parte din ouăle câte se aflau într-însa se stropiseră, iar o altă parte se umplură aşa tare de sânge că se făcuseră toate roşii, ca şi când ar fi fost vopsite.
Părintele Simeon Florea Marian continuă povestirea cu un îndemn interesant al Mântuitorului: „Domnul nostru Iisus Hristos, văzând că ouăle s-au umplut de sânge, Îşi aruncă privirile Sale către cei ce se aflau de faţă şi le zise:
– De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere-aminte de Răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi!”.
Astfel, se spune că, după ce a înviat Domnul nostru Iisus Hristos, Maica Domnului a fost cea dintâi care a făcut ouă roşii şi pască şi, mergând plină de bucurie prin cetate, fiecărui om pe care îl întâlnea îi zicea: „Hristos a înviat!” şi îi dădea un ou roşu şi câte o păscuţă. „De atunci, au început oamenii a face ouă roşii de Paști”, încheie Părintele Simeon Florea Marian povestea, îndemnându-ne pe fiecare dintre noi să continuăm tradiția și să le vorbim copiilor noștri astfel despre vestea cea mare și unică a Învierii Domnului.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
