De ce filetismul este erezie? (II)

Având în vedere aspectele de manifestare, eroarea comisă de filetişti constă în schimbarea Predaniei bisericeşti cu tradiţia populară sau naţională. Se pune accent greşit pe iubirea faţă de propriul popor (a făpturii) mai presus decât iubirea faţă de Hristos, după cum spune şi  Însuşi Mîntuitorul: „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.” (Matei 10, 37). Feţele bisericeşti care promovează public rătăcirea filetistă, mai ales dacă au pregătire teologică, îşi dau foarte bine seama că neagă, de fapt, Dumnezeirea în ansamblu.

În filetism teocentrismul creştin este doar o iluzie, este camuflajul egocentrismului păgîn renăscut odată cu avântul umanismului occidental; este o întoarcere la practicile păgîne ancestrale propagate din ce în ce mai activ de mişcarea New Age.

Pentru a-şi menţine aşa-zisa „origine etnică a bisericii”, de la ideile cu caracter religios se cere mai degrabă utilitate practică decât Adevăr. Iar cînd se face referinţă la limitele teritoriale, Biserica este întotdeauna substituită printr-o organizaţie întru totul lumească şi obişnuită. O astfel de organizaţie dejá nu poate fi deasupra legilor lumeşti şi devine sclava ambiţiilor personale sau de grup.

Ne putem da seama de falsitatea învăţăturilor proliferate de adepţii filetismului după următoarele indicii proprii, de fapt, în general, tuturor ereziilor:

  • neglijarea şi încălcarea prescripţiilor canonice bisericeşti;
  • aversiunea faţă de ascetica ortodoxă;
  • confundarea aspectului geopolitic al problematicii naţionale cu domeniul religios.

Iubirea de neam sub aspect socio-politic în general este un fenomen pozitiv. El ne uneşte şi ne face mai puternici în lupta contra pericolului extern. Însă ideea de naţiune apare abia în a doua jumătate a secolului XVIII – începutul secolului XIX. Pînă în Epoca Modernă, Europa Creştină era împărţită între nişte reprezentanţi administrativi ai societăţii care concentrau în sine obligaţiile de conducător militar, proprietar funciar şi lider politic. Toate aceste atribuţii erau primite de viitorul lider prin moştenire, dar confirmarea era obţinută numai cu acordul ierarhului. De aici se vede că domeniul religios era deosebit şi avea prioritate faţă de celelalte.

Ca şi în Imperiul Bizantin, ţările ortodoxe păstrau tradiţia delimitării ariei politicului de cel al religiosului. Erau delimitate, dar în acelaşi timp strîns legate. Pentru Domnitor, ca şi pentru întregul popor, celelalte atribuţii doar serveau scopului principal al omului – mântuirea.

În filetism, însă, lucrurile se inversează dramatic: credinţa străbună ajunge să fie jertfită în folosul interesului naţional. Acesta din urmă fiind, de multe ori, un pretext pentru satisfacerea unor scopuri meschine. Şi ce este mai rău: această aberaţie începe şi la noi să fie propovăduită întocmai ca o dogmă bisericească. Astfel ceea ce ar trebui să fie pentru om un cod de conduită morală devine un fariseism vulgar.

În felul acesta problemele ce ţin strict de sfera duhovnicească ajung a fi interpretate de profani care nu au pînă şi elementara pregătire spirituală, nemaivorbind de competenţa teologică necesară unei cercetări în domenii foarte complicate cum ar fi politica bisericească. Iar aşa-zişii „păstori ai turmei Domnului” se cufundă integral în polemici, discuţii şi afirmaţii care contravin misiunii încredinţate lor prin obţinerea harului sfânt la hirotonie (ceremonia prin care un simplu om poate ajunge preot, adică slujitor al Domnului). Continuând în duhul tulbure al vremurilor actuale, în cunoştinţă de cauză, aceştia comit grave erori canonice care inevitabil duc la erezie.

După efectul negativ, filetismul este comparabil doar cu ecumenismul. Dacă filetismul are ca obiectiv fărâmiţarea Bisericii Ortodoxe pe criterii etnice, făcînd-o vulnerabilă la curentele anticreştine, atunci ecumenismul este cel ce dă lovitura de graţie tendinţelor separatiste prin transformarea lor în curente ale uneia şi aceleiaşi religii a viitorului – cea a lui antihrist. Compensându-se, aceste două aberaţii constituie două feţe ale uneia şi aceleiaşi mişcări distructive, îndreptate împotriva Ortodoxiei.

În Ortodoxie credincioşii formează un singur neam – „poporul Domnului” (Deuter. 27, 9). Sfinţii Apostoli, fiind trimişi la toate seminţiile „botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28,19-20) prin aceasta ei formau unul şi acelaşi „popor”. Iar pentru cei care se îndoiesc de lucrul acesta, Însuşi Mîntuitorul le răspunde: „Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la Înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca Îngerii lui Dumnezeu în Cer. Iar despre Învierea morţilor, au n-aţi citit ce vi s-a spus vouă de către Dumnezeu, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? „Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor.” (Matei 22, 29-32). De aici vedem că nici apartenenţa naţională şi nici păstrarea obiceiurilor populare nu determină mântuirea, ci fiecare om va răspunde în faţa Domnului pentru propriile greşeli.

Din păcate, reprezentanţi ai filetismului se găsesc în toate ţările preponderent ortodoxe, dar aceasta nu înseamnă că în aceste ţări lipsesc oameni dreptcredincioşi. Se observă, de asemenea, că ideile filetiste eretice convieţuiesc, oricât ar fi de straniu, la oameni care au o concepţie corectă despre pericolul religios extern.

Ca şi ecumeniştii, aceştia propovăduiesc aşa zisul „dialog” (care în realitate este o polemică neîntemeiată) pentru a rezolva neînţelegerile pe care tot ei le provoacă. Iar cînd se ajunge într-adevăr la momentul în care este nevoie de o comunicare în spiritul normelor canonice, o caracteristică importantă a acestora este încăpăţânarea şi fudulia, care îşi au originea în păcatul mândriei, prin care au căzut din Cer o mare parte din Îngeri. Este de la sine înţeles că aceasta este o capcană. Cei care au de pierdut cel mai mult din aceste jocuri murdare sunt oamenii simpli.

Întru apărarea unora ca aceştia Mîntuitorul spune: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gît o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având amîndouă mîinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic. Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având amîndoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în Ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 18, 6-11).

Total
9
Shares
Previous Post

De ce filetismul este erezie? (I)

Next Post

Merită să încerci

Related Posts