De ce la mine, Dumnezeul meu?! (II)

RIDICĂ-ȚI OCHII TĂI LA HRISTOS

Medicamentul vieții este credința în Domnul. Călătoria în acest ocean mult furtunos al vieții, fără Iisus, ca și Comandant și Ocrotitor, este o călătorie în noapte fără lumină. Este o călătorie pe marea furtunoasă fără busolă și fără cârmă. Este o călătorie prin mijlocul primejdiilor fără o ocrotire puternică. Iisus este medicamentul vieții și trebuie ca întotdeauna să privim la El, pentru a birui mâhnirile și încercările vieții.

Petru mergea pe deasupra apelor furtunoase ale mării privind la Hristos și nu se afunda. Dar când și-a desprins ochii de la Iisus și s-a uitat la valuri, a început să se afunde. Atunci Iisus l-a luat de mână, l-a ridicat, l-a pus în corabie și i-a spus: „Puțin credinciosule, de ce te-ai îndoit?”[1]. Când privim la Hristos nu ne afundăm, dar când ne luăm ochii de la El, atunci începem să ne afundăm. De aceea ne trebuie credință în Iisus, privirea ațintită la Iisus, încredere în Iisus, rugăciune către Iisus.

„Întru Dumnezeu vom săvârși putere”[2]. Asigurarea prezenței lui Hristos în viața noastră este o mare taină a puterii noastre. Când Iisus este prezent în inima noastră, atunci oricâte furtuni ar veni, oricâte valuri ne-ar lovi, vom sta în picioare, nu ne vom încovoia, nu vom fi răpuși, ci vom călători biruitori și cu izbândă. Dar când Iisus este absent din sufletul nostru, atunci suntem răpuși ușor, atunci ne înfricoșăm în fața greutăților vieții, îngenunchem și suntem cuprinși de mâhnire și deznădejde.

Când Iisus este prezent și avem simțirea prezenței Lui, atunci ne simțim puternici, durerea devine foarte mică, mâhnirea se preschimbă în bucurie, aspectul vieții se schimbă, încercările slăbesc și pacea stăpânește în sufletul nostru. „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește”[3], spunea mult-pătimitorul Pavel Apostolul. Și cu toate că a suferit înfricoșătoare încercări – a fost închis în temnițe, a fost bătut fără milă, a fost prigonit de tirani și cei puternici, a flămânzit și a fost chinuit peste măsură – a putut spune cu toată sinceritatea conștiinței sale: „Mă bucur în pătimirile mele”[4]. Pavel Îl avea în inima sa pe Hristos, Care îi dădea putere și-l făcea nebiruit în fața încercărilor vieții. Și cu puterea lui Hristos înfrunta și mucenicia sângelui său.

CU DOMNUL ÎMPREUNĂ-CĂLĂTOR ÎN VIAȚĂ

Toți Sfinții Credinței noastre au trecut prin multe mâhniri și încercări, însă având pe Hristos în inima lor au biruit în nevoința vieții. Nu s-au împuținat cu sufletul în fața uriașelor probleme pe care le ridicau în fiecare zi. Nu și-au pierdut curajul, ci credeau că „nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum de slava ce ni se va descoperi”[5]. Aici toate trec. În Cer ne așteaptă slava și bucuria fericirii. Încercările, durerea și mâhnirile vremii de acum nu sunt nimic față de bucuria veșniciei. Această cugetare a însuflețit milioanele de mucenici ai Credinței noastre care au disprețuit fiarele, săbiile și călăii și și-au vărsat sângele pentru dragostea lui Hristos.

CERE PRIN RUGĂCIUNE AJUTORUL LUI DUMNEZEU

Iubite cititor, nu rămâne singur în călătoria vieții, nu te sprijini în chip egoist numai pe tine, ci cere ajutorul Domnului. În orice clipă grea a vieții tale nu deznădăjdui și nu-ți pierde curajul. Închide-te în liniștea cămării tale, deschideți inima lui Dumnezeu, spune-I durerea cu simplitate copilărească și cere ajutorul Său. Roagă-te cu credință și îndată vei primi răspunsul. Aceasta este o metodă de mii de ori probată de mulți călători întristați ce pășesc pe calea vieții și care, în rugăciune, și-au găsit mângâiere și ieșire din situațiile lor grele.

Dumnezeu poate minți vreodată? El Însuși ne încredințează, zicând: „Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea”[6]. Crezi, frate? Roagă-te cu credință și vei primi îndată răspunsul, vei simți îndată o mână minunată cum îți ia greutatea care te apasă, cum îți ușurează durerea și-ți mângâie inima ta cea îndurerată.

Izvor de mângâiere pentru suflet, sprijin și ocrotitoare puternică este rugăciunea, care se face cu credință fierbinte: „Doamne al puterilor, fii cu noi, că pe altul afară de Tine ajutor întru necazuri nu avem. Doamne al puterilor, fii cu noi”.

În clipele grele, când înaintea noastră se vede numai întuneric, îngenunchem și lăsăm sufletul nostru să se reverse într-o rugăciune fierbinte către Dumnezeu, și îndată se va deschide înaintea noastră o fereastră de lumină. Dumnezeu nu ne părăsește, căci este îndurat și milostiv, îndelung-răbdător și mult-milostiv.

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU

Pentru clipele grele ale vieții, Biserica noastră face un îndemn mântuitor: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Să ne lăsăm cu încredere în mâinile lui Dumnezeu pe noi înșine, pe cei ai noștri, problemele noastre și toată viața noastră. În astfel de cazuri putem răspunde acestei propuneri a Bisericii cu deplină cunoștință de sine: „Ție, Doamne”? Da, Doamne, Ție mă încred pe sine, pe cei ai mei, familia mea, problemele mele, durerile mele și întreaga mea viață. Dacă vom face aceasta, vom avea rezultate imediate, vom simți îndată ușurare și mângâiere. Încredere în Dumnezeu. Să ne lăsăm cu totul pe noi înșine și problemele noastre în mâinile lui Dumnezeu. Căci El este Părintele nostru cel puternic, iar noi suntem copiii Lui cei slabi. El este marele nostru Ocrotitor. Să nu ne temem, căci nu ne va lăsa niciodată fără ajutor în lupta vieții.

SUPUNEREA LA VOIA LUI DUMNEZEU ESTE MEDICAMENTUL VIEȚII

Trebuie să învățăm să ne supunem voii lui Dumnezeu. Când bunătatea Lui îngăduie încercări și probleme, le îngăduie pentru binele nostru. Și când încercările și problemele sunt roadele neatenției noastre și greșitei noastre alegeri, nici atunci nu ne părăsește Preabunul Dumnezeu, cu condiția ca noi să cerem cu smerenie, cu simplitate copilărească și cu credință ajutorul Său.

Facă-se voia Domnului. „Nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești”[7]. Doamne, dacă vrei să am bucurie, să fii binecuvântat! Dacă vrei ca durerea și mâhnirile să-mi chinuiască viața, iarăși să fii binecuvântat! Dacă vrei să fiu scăldat de lumină, să fii binecuvântat! Iar dacă vrei ca viața mea să decurgă fără probleme și încercări, iarăși să fii binecuvântat! Doamne, nu vreau durerea, nu pot suporta încercarea, nu-mi place mâhnirea, mă cutremur în fața problemelor, dar dacă Tu le îngădui, facă-se voia Ta! Dă-mi numai putere ca să le pot suferi și înarmează-mă cu răbdare să le pot înfrunta.

Medicamentul vieții este supunerea cu smerenie față de voia lui Dumnezeu, chiar dacă nu ne place. „Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite, știind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea; iar răbdarea să-şi aibă lucrul ei desăvârşit, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, nelipsiţi fiind de nimic”[8]. Greu este acest cuvânt al Apostolului Iacov. Nu ne place durerea. Nu ne plac ispitele. Nu ne plac mâhnirile și încercările. Să ne bucurăm în greutățile vieții, așa cum ne recomandă Sfântul Iacov, este foarte greu. Este, poate, izbânda celor desăvârșiți, a oamenilor sfinți, a celor sporiți în virtute. Însă, fie vrem, fie nu vrem, încercările sunt inevitabile. Medicamentul este răbdarea. Și aceasta este roada credinței în Domnul. Fără credință în Domnul nu poate exista răbdare și fără rugăciune fierbinte nu poate veni mângâierea în suflet.

MOBILIZAREA GÂNDURILOR BUNE

Cu toate acestea, în clipele grele trebuie să mobilizăm și noi, pe cât putem, micile noastre puteri și să le unim cu ajutorul pe care ni-l dă Dumnezeu. Trebuie să fim și filozofi în viață. Aici suntem „pribegi în pământ străin”[9]. Suntem trecători pe acest pământ. Toate vor trece și va trece și viața noastră. Cândva se vor sfârși și chinurile și amărăciunile și durerile. Mângâierea noastră este veșnicia.

Acolo în Cer nu va mai exista plângere. Acolo Dumnezeu va șterge toată lacrima din ochii noștri. Nu va exista nici moarte, nici strigare, nici durere, ci va fi o fericire nemărginită în sânul lui Dumnezeu.

Să răbdăm încercările vieții de acum cu lepădare de sine, cu răbdare, fără să ne pierdem curajul. Să facem, omenește, tot posibilul, pentru a depăși problemele și a birui în greutăți. Să mobilizăm tot gândul bun, care să ne ajute la înfruntarea problemei noastre și totdeauna să cerem cu credință ajutorul lui Dumnezeu. „Prin răbdare să alergăm în lupta care ne stă înainte”[10]. „Dacă vom răbda, vom și împărăți cu El”[11]. „Întru răbdarea voastră, veți dobândi sufletele voastre”[12]. Viața este o arenă de încercare. Trecerea noastră pe pământ este o școală de lupte. Iar călătoria noastră se face pe un drum plin de obstacole.

Cu Domnul povățuitor și ajutător vom birui toate piedicile, vom sări peste toate greutățile și vom ajunge biruitori la limanul cel neînvăluit al Împărăției lui Dumnezeu, în veșnicia cea fără sfârșit.

Ioan cel neînsemnat

De ce la mine, Dumnezeul meu?! (I)

[1] Matei 14, 31.

[2] Ps. 59, 12.

[3] Filipeni 4, 13.

[4] Coloseni 1, 24.

[5] Romani 8, 18.

[6] Marcu 11, 24.

[7] Matei 26, 39.

[8] Iacov 1, 2-4.

[9] F. Ap. 7, 6.

[10] Evrei 12, 1.

[11] 2 Tim. 2, 12.

[12] Luca 21, 19.

Total
1
Shares
Previous Post

Să nu cerem să-L vedem pe Dumnezeu nepregătiți!

Next Post

Neclintita respectare a Sfintelor Canoane

Related Posts