Cunoaștem că răbdarea este o virtute prețioasă, care ne face bineplăcuți lui Dumnezeu. Dar lucrarea răbdării nu este deloc ușoară. Este nevoie de mobilizarea puterilor sufletești. Este nevoie de râvnă fierbinte și multă rugăciune ca să vină Harul lui Dumnezeu și să întărească sufletul. Dar este nevoie și de cugetări duhovnicești, ca sufletul să primească mângâiere și întărire.
Îți voi povesti o întâmplare care a avut loc odată și care a fost scrisă și dă prilejul multor cugetări de a găsi răspuns la întrebarea: de ce Dumnezeu îngăduie durerile în viața noastră?
Odată, într-o noapte de iarnă, a naufragiat o barcă mică de pescari pe țărmurile Canadei. Pescarul și cu fiul său, singurii care se aflau în barcă, au ieșit la mal înotând, dar cu hainele ude și într-o stare jalnică. Au scăpat de primejdia înecului, însă acum aveau să moară de frig și mai ales a înghețului care era pricinuit de hainele ude. Pe când tatăl se afla în deznădejde, a văzut în adâncul pădurii ce se întindea înaintea lor, o lumină slabă. Era singura lor nădejde. Locul era pustiu și necunoscut. Nicăieri nu se vedea vreo locuință. Tatăl și fiul a început să se îndrepte către acea lumină pe care o vedeau în pădure, tremurând de frig, din pricina faptului că erau uzi leoarcă. Dacă aveau să ajungă în timp la acea lumină și să găsească îngrijire, aveau să scape de la moarte sigură.
Însă așa cum înaintau, fiul a început să înțepenească, fiindcă hainele lui ude înghețaseră. Mersul lui devenise foarte anevoios și exista primejdia să-i înțepenească picioarele și mai mult și să nu poate păși deloc. Tatăl căuta să-și întărească fiul și să-l încurajeze, astfel încât să continue să meargă. Dar din nefericire, amorțirea picioarelor creștea și greutatea mersului devenea tot mai mare.
Atunci tatăl s-a gândit la următoarea soluție: a rupt o creangă dintr-un copac ce afla lângă el și cu ea a început să-l lovească picioarele copilului, care nu mai putea să pășească. Fiul s-a împotrivit la început la loviturile tatălui, dar acesta cu un glas îndurerat dar plin de dragoste, i-a spus:
– Fiul meu, trebuie să mergi! Biruiește amorțirea picoarelor tale și înaintează!
– Tată, nu pot! A strigat copilul. Picioarele mele amorțesc din ce în ce mai tare!
Atunci tatăl și-a călcat pe inimă și a început să lovească picioarele copilului său cu și mai multă putere. Picioarele copilului s-au umplut de sânge, dar astfel a fost nevoit să-și adune ultimile puteri și să continue mersul. În cele din urmă, șchiopătând, au ajuns cu multă osteneală la căsuța unde vedeau lumina.
Picioarele copilului erau însângerate și rănite de la loviturile cu varga, iar copilul se afla într-o stare jalnică de istovire, dar… ajunseseră la căsuță. Acolo s-au bucurat îndată de îngrijire plină de afecțiune. Și astfel, s-au salvat, tată și fiu, de la moarte sigură.
Ce a făcut tatăl? Grea îndatorire!… A fost nevoit să-și lovească fiul cu putere, ca să poată ajunge la casa izbăvirii. Dureros a fost mijlocul, dar mântuitor pentru viața lor.
La fel se întâmplă de multe ori și în viață. Dumnezeu Tatăl, Care ne iubește, vrea negreșit mântuirea noastră. Uneori noi, oamenii, rămânem nepăsători și chiar surzi la glasul Lui. Atunci Dumnezeu, din iubire de oameni, îngăduie ca să fim loviți și astfel să ne trezim din amorțirea sufletului, cea asemenea cu moartea. Dumnezeu îngăduie necazurile și încercările pentru folosul nostru duhovnicesc. „Căci Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi ca un părinte pedepseşte pe feciorul care îi este drag”[1]. Amar este paharul durerii, dar mântuitor.
Nimic nu este întâmplător. Faptul că Dumnezeu a îngăduit această încercare prin care treci, înseamnă că are planul Său înțelept. Supune-te voii lui Dumnezeu. Roagă-L pe Dumnezeu să te scoată din încercare și să-ți ridice durerea. Și roagă-te din nou și de multe ori, cu stăruință și credință, să-ți ridice Dumnezeu încercarea. Dar dacă bunătatea Lui nu te va slobozi de necaz, atunci arată răbdare și supunere. Ai spus în inima ta: „Doamne, facă-se voia Ta. Nu precum vreau eu, ci precum vrei Tu”.
Sunt nenumărați oameni care s-au izbăvit de la o distrugere sufletească sigură prin trezirea aceasta duhovnicească, adusă de o încercare în viața lor. Am auzit pe unii spunând: „Mi-am pierdut sănătatea trupului, dar mi-am găsit sănătatea sufletului. Și sunt fericit”. Sau: „L-am cunoscut pe Dumnezeu prin acest necaz al încercării. Eram afundat în păcat și Dumnezeu a îngăduit să pierd averea și să mă afund în sărăcie. Mi s-au deschis ochii la lumina credinței! Și acum trăiesc mult mai sărac, dar mult mai fericit”.
[1] Pildele lui Solomon 3, 12.
