În Evanghelia de astăzi, în fața Domnului se prezintă un tânăr care avea tot ceea ce și-ar fi putut dori un om ca să fie fericit:
– frumusețea tinereții,
– bogăția bunurilor materiale
– și tezaurul neprețuit al credinței – „toate aceste (porunci sfinte) le-am păzit din copilăria mea”, mărturisește el.
În pofida acestora însă, tânărul se simțea neîmplinit și nefericit – „ce îmi mai lipsește?”, L-a întrebat el pe Învățătorul, dorind a dobândi nu doar fericirea de pe pământ, ci și „viața cea veșnică”. Și atunci Domnul, de vreme ce tânărul a arătat prea bine că își dorește fericirea deplină, i-a împărtășit și secretul, în ceea ce-l privea: împărțirea bogățiilor, astfel încât să-și rezerve „comoară” și pentru viața cealaltă! – „dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi Mie!”
La auzul acestora însă, tânărul „a plecat întristat”,căci nu-și imaginase că și fericirea de dincolo „se plătește”! Se aștepta, probabil, ca și pe aceea să o primească tot în dar, așa cum primise și celelalte daruri – de la Dumnezeu și de la părinții săi, ca moștenire sau prin educație.
În sfârșit, Evanghelia nu ne spune dacă el și-a mai împărțit averea, astfel încât să-și rezerve comoară și în cer, nici dacă s-a mai întors ca să-I slujească „Învățătorului bun”, dar sentința rostită de Domnul după plecarea lui le-a dat fiori reci ucenicilor, după cum ne dă și nouă astăzi – „Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăția Cerurilor… Mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu!”
Tânărul, așadar, pare a fi rămas în continuare nefericit și în viața aceasta, dar și în cealaltă, cu toate că era și bogat și credincios! De ce?
– Pentru că, în general, bogăția este clădită pe nedreptate și păcat – „Mai bun este puținul celui drept, decât bogăția multă a păcătoșilor” (Psalm 36, 16);
– bogăția generează lăcomie, adeseori fără de margini – „cine iubește banii nu se va (mai) sătura de ei” (Ecles. 5, 9);
– bogăția este efemeră și înșelătoare – „cel ce iubește bogăția nu va avea parte de rodul ei. Și aceasta este deșertăciune” (Ecles. 5, 9);
– bogăția robește inima – „bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea!” (Psalm 61, 10).
Aceasta se întâmplă cu tot „cel ce-și adună comori sieși, și nu se îmbogățește în Dumnezeu”, ne previne Domnul (Lc. 12, 21), câtă vreme bogăția materială sărăcește sufletul – „bogații au sărăcit și au flămânzit…” (Psalm 33, 10). Îndeobște, bogații nu sunt nici mai liniștiți și nici mai fericiți decât săracii, căci în viața aceasta îi chinuie povara însăși a bogăției și neputința împărțirii ei, iar dincolo îi îngrozește despărțirea de ea. Credeți că degeaba a zis românul: „mai bine sărac și curat?…”
Așa încât, adevărata bogăție rămâne tot cea pe care ne-a promis-o Domnul, când a zis: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate (celelalte) se vor adăuga vouă!” (Mt. 6, 33), căci „cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele” (Psalm 33, 10). Cât despre bogății, ne-a învățat că acestea trebuie adunate în Ceruri – „Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde hoții le sapă și le fură! Ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, și unde hoții nu le sapă ca să le fure!” (Mt. 6, 19-20) Credeți că întâmplător, între cele nouă fericiri pe care le cântăm la fiecare Liturghie, Domnul i-a fericit în primul rând pe… „cei săraci”?!…
Așadar, de ce nu sunt bogații fericiți? Pentru că-și iubesc mai mult bogăția decât fericirea și pentru că adevărata fericire nu numai că nu ține de bogăție, dar chiar pare și incompatibilă cu ea!…
† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților
Sursa: http://episcopiaslatinei.ro
