Începem astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, o categorie de articole menită să ia în discuție aspecte practice legate de credința noastră în Dumnezeu și relația cu Biserica Sa cea Sfântă. Categoria se va numi: La Biserică.
Prima nedumerire pe care o luăm în discuție este: de ce sărutăm noi creștinii mâna preotului?
În primul rând știm cu toții că nu ne obligă nimeni să facem acest gest, ci e o acțiune benevolă, care vine din sufletul fiecăruia. Dacă simți să-i săruți mâna preotului, atunci sărută-i-o, dacă nu, atunci salută-l respectos așa cum faci cu oricare alt om.
Când am fost în spital pentru acea operație la osul de la cot am stat în salon cu alți pacienți, cu care m-am împrietenit repede, oameni cu probleme mai grave decât ale mele. Doctorii ne vizitau dimineața pentru a vedea cum evoluează situația noastră medicală. Imaginați-vă că pe clinica de ortopedie, erau 10-15 saloane, pline de pacienți cu oase rupte, fisurate și cu fel de fel de probleme. Asta însemna peste 100 de pacienți. Dimineața când cei doi doctorii intrau în saloane, erau însoțiți de alți 2 medici rezidenți, apoi de două asistente cu experiență, și de alte câteva asistente mai noi, și plus de câteva fete care făceau practică pentru a ajunge asistente. Alaiul celor doi doctori era destul de mare, și personalul medical îi urmărea ca pe cei mai importanți oameni din viața lor.
Când medicii intrau în salon, noi pacienții arătam un respect foarte mare față de cei doi doctori, în primul rând pentru că ei au fost cei care ne-au operat și tot ei sunt cei care pot evalua dacă operația a mers bine și ce tratament trebuie să urmăm pentru a ne recupera. Mai pe scurt, vă pot spune că cei doi medici erau în ochii noștri ca doi dumnezei umblând prin saloane… Pentru noi, în mâinile și în creierul lor stătea parte din nădejdea noastră de vindecare.
Eu văzând cum cotul fracturat se recuperează ușor ușor, i-aș fi sărutat mâna cu mare drag… atât de mult îl respectam pe medicul care m-a operat. Cu mâinile lui, cu experiența, inteligența, și talantul lui, el mi-a refăcut mâna, pe care n-o mai puteam folosi la nimic. Datorită mâinilor lui, astăzi sunt aproape ca la început.
Am simțit și simt acest lucru și astăzi: i-aș săruta mâinile cu drag, pentru că prin ele mi-a dăruit vindecare. I-aș săruta mâna cu aceeași iubire cu care îi sărut mâna părintelui meu duhovnic, ca unul ce de 11 ani îmi dă prin mâna sa, dezlegare de păcate, binecuvântare și pace în suflet.
Sărut mâna părintelui meu pentru că ea este singura prin care eu, păcătosul, primesc Trupul și Sângele Domnului. Preotul este singurul om din comunitatea noastră, care l-a atins pe Dumnezeu cu mâinile sale. Noi credincioșii îl atingem doar cu gura, atunci când ne împărtășim. Dar mâinile sale, sfințite, care au primit harul Preasfintei Treimi la hirotonie, au acest mare privilegiu de a-l atinge pe Cel Nevăzut, pe cel Atotputernic, pe Cel neîncăput.
Sărut mâna preotului, pentru că prin ea se sfintește apa Botezului prin care am fost botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Mâna preotului sfințește apa și o face aghiazmă mare în ziua Bobotezei, când toți gustăm din „binecuvântarea Iordanului” din apele sfințite de Hristos. Prin mâna preotului, Hristos sfințește apa și o face aghiazmă mică, apă pe care o bem zilnic, și cu care preotul sfințește toate ale noastre: casa, mașina, pământurile, mâncare, și toate instrumentele noastre.
Prin mâna preotului primim dezlegare de păcate la Spovedanie. Prin mâna preotului se sfințește undelemnul la Taina Sfântului Maslu, cu care apoi ne ungem spre vindecarea de boli. Prin mâna episcopului și a preotului se sfințesc bisericile, paraclisele, mănăstirile, altarele, și toate vasele sfinte ale bisericii. Prin mâna preotului se sfințesc icoanele la care ne închinăm și avem atât evlavie. Prin mâna preotului se unește bărbatul cu femeia în Taina Cununiei, primind binecuvântarea lui Dumnezeu. Prin mâna episcopului se hirotonesc noi preoți, care vor propovădui cuvântul Evangheliei lui Hristos în popor. Prin mâna preotului se tund pentru viața monahală, noi monahi și monahii, care vor sluji lui Hristos în ascultare, sărăcie și feciorie până la sfârșitul vieții.
Prin mâinile preoților și a episcopilor au curs râuri de cerneală prin care poporul a fost îndreptat pe calea cea bună către Dumnezeu. Dacă n-ar fi fost scrierile evangheliștilor, a apostolilor și ale marilor sfinți ierarhi ai Bisericii noastre, astăzi am fi trăit în bezna necunoașterii de Dumnezeu și ne-am fi închinat în continuare la idoli, așa cum se închină alte popoare astăzi.
Mâinile preotului se ridica la rugăciune pentru întreaga comunitate și Dumnezeu îl ascultă pe El.
Prin mâna preoților și a episcopilor vine în Biserica Ortodoxă, tot Harul vindecător și luminător al sufletelor noastre.
Mâna preotului, păcătoasă sau nu, prin ea trece Harul lui Dumnezeu.
Mâna preotului, păcătoasă sau nu, este mâna lui Hristos, Cel care lucrează toate Sfintele Taine în Biserica Sa. Preotul nu face nimic de la el însuși ci toate le face prin Iisus Hristos – Izvorul Vieții și Lumina întregii lumi.
Eu îi sărut mâna preotului pentru că mă simt îndatorat în fața lui, și făcând acest gest îl slăvesc pe Dumnezeu, Cel care i-a dat acest mare har al slujirii pentru mântuirea oamenilor.
Nu sunteți obligați să sărutați mâna preotului. Acest gest trebuie să vină din inimă.
Sunt unii oameni care i-ar săruta și picioarele duhovnicului sau preotului lor, pentru că prin el au primit mare vindecare.
De ce sărutăm mâna preotului?
Fiindcă prin ea acea mână lucrează Dumnezeu în viețile noastre.
Sfântul Ambrozie al Milanului spune: “Preotul este ambasadorul iubirii lui Hristos”.
Sfântul Arhiepiscop Ioan Gură de Aur spunea: “Dacă aş întâlni un preot şi un înger m-aş pleca întâi preotului până la pământ şi i-aş săruta mâna sfinţitoare şi apoi m-aş pleca îngerului”. Tot el continuă: “Spune-mi, te rog, unde-l vom pune pe preot, când cheamă Duhul cel Sfânt, când săvârşeşte prea înfricoşătoarea jertfă şi când atinge necontenit pe Stăpânul obştesc al tuturora? Cât de mare curăţie, cât de mare evlavie îi vom cere? Gândeşte-te ce fel trebuie să fie mâinile acelea care slujesc, ce fel trebuie să fie limba aceea care rosteşte acele cuvinte? Nu trebuie să fie oare mai curat şi mai sfânt decât oricare altul, sufletul care a primit atâta Duh? Atunci şi-n timpul Sfintei Liturghii şi îngerii stau împrejurul preotului. Tot altarul şi locul din jurul jertfelnicului se umple de puterile cereşti în cinstea Celui ce Se află pe jertfelnic” (“Despre preoţie” VI, 4).
“Mai socoteşti, oare, că mai eşti printre oameni şi că mai stai pe pământ, când vezi că Domnul stă jertfă pe Sfânta Masă, iar pe preot stând lângă jertfă şi rugându-se, când vezi că toţi se înroşesc cu împărtăşirea cu Cinstitul Sânge al lui Hristos” din mâinile preotului? „Mai socoteşti oare, că te-ai mutat dintr-o dată în cer, că ai scos din suflet orice gând trupesc şi că priveşti numai cu sufletul gol şi cu mintea curată cele din ceruri? O, minune! O, iubire de oameni a lui Dumnezeu! Fiul, Care stă sus cu Tatăl, este ţinut în clipa aceea în mâini de ţărână, în mâinile preotului.”
“Și Se dă pe Sineşi tuturor celor ce voiesc să-L sărute şi să-L primească” prin aceleaşi mâini ale preotului (“Despre preoţie” III, 4).
Claudiu Balan – ortodoxiatinerilor.ro
