De ce se spune „cel mare” Sfântului Vasilie cel Mare?

Acesta provenea dintr-o familie creştină binecunoscută – tatăl său, Sfântul Vasile cel Bătrân, a fost un renumit învăţător în Pont, iar sora sa, Macrina, şi fratele său, Grigore de Nyssa, au devenit de asemenea sfinţi.

Sfântul Vasile cel Mare (330-379), unul dintre cei trei Parinți capadocieni si singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit cel Mare, si aceasta datorită darurilor speciale cu care a fost înzestrat: mare personalitate ecclesiastică, organizator, excelent exponent și apărător al învățăturii creștine ortodoxe, părinte al monahismului răsăritean, reformator al liturghiei.

Sfântul Vasile a studiat la Cezarea, la Constantinopol şi la Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoştinţe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină şi retorică. Sub influenţa surorii sale Macrina, Vasile se apropie mai mult de biserică, iar episcopul Cezareii, care îl aprecia deosebit de mult, îl încurajează să accepte o slujbă bisericească. În căutarea căilor spre perfecţiune, Vasile vizitează multe mănăstiri din Egipt, Siria, Palestina şi Mesopotamia. La întoarcerea în Pont, el înfiinţează o mănăstire pe malul Irisului. Scrierile sale din acea perioadă pun bazele vieţii monahale sistematice şi de aceea Sfântul Vasile este considerat părintele monahismului oriental.

În anul 370, Sfântul Vasile este ales episcop al Cezareii. În această înaltă funcţie, el era totodată Mitropolit al Cappadociei şi Exarh al Pontului, autoritatea sa întinzându-se între Balcani, Mediterană, Marea Egee şi până la Eufrat. El a depus eforturi susţinute pentru organizarea bisericii şi a luptat pentru drepturile clerului, totodată punând un mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor.

O mare atenţie a acordat Sfântul Vasile săracilor şi celor oprimaţi, iniţiind nenumărate acte de caritate. Dragostea sa faţă de semeni s-a concretizat mai ales în aşezământul filantropic, numit de credincioşi Vasiliada. Acest aşezământ a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunaţi cei înfometaţi şi abandonaţi, spre a fi hrăniţi. Potrivit cercetătorilor, fiecare boală îşi avea rezervată clădirea şi personalul necesar pentru îngrijire.

Sfântul Vasile moare în anul 379, iar la înmormântarea sa participă un mare număr de creştini, evrei, păgâni, localnici şi străini, ca dovadă a popularităţii sale.

Scrierile sale au o mare importanţă teologică şi au fost traduse pe tot globul. Sfântul Vasile a scris câteva cărţi împotriva lui Eunomius şi a arianismului în general, în care apără teza Trinităţii. În „De Spiritu Sancto”, Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh şi combate anumite mişcări din Macedonia care negau existenţa Duhului Sfânt. El a scris de asemenea un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia şi Iov, 24 de predici şi a ţinut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie şi 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.

Numele Vasile este foarte răspândit în toată lumea creştină. Acesta provine din grecescul “basileios”, care la rândul lui înseamnă “rege”, “împărat”, “bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius.

Total
28
Shares
Previous Post

Tăierea-împrejur după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos

Next Post

Noroc și nenoroc

Related Posts