De ce te păstrezi pe tine însăţi pentru tine însăţi?

– Gheronda, îmi spune gândul că obosesc repede nu din cauza puţinei mele rezistenţe, ci din altă pricină.

– Da, dacă exista înlăuntrul tău focul cel dumnezeiesc, altfel ar fi stat lucrurile.

– Gheronda, cum voi dobândi acest foc dumnezeiesc?

– Uitând de tine însăţi şi gândindu-te la ceilalţi.

– Mi se pare greu să fac acest lucru întotdeauna.

– Cel puţin încearcă să te gândeşti şi să te îngrijeşti de ceilalţi aşa cum te gândeşti şi te îngrijeşti de tine însăţi. Astfel, încet-încet vei ajunge să nu te mai intereseze propria persoană, în înţelesul cel bun, şi să te gândeşti întotdeauna la ceilalţi. Şi atunci, desigur, Se va gândi şi Dumnezeu la tine, se vor gândi şi ceilalţi. Numai să nu faci acest lucru pentru ca să se gândească ceilalţi la tine…

– Prin urmare, Gheronda, ceea ce mă chinuieşte este sinele meu.

– Da, măi copilă, leapădă-ţi sinele! Dacă-ţi arunci sinele, apoi vei zbura. De ce te păstrezi pe tine însăţi pentru tine însăţi? Partea de dragoste pe care o ţii pentru tine, o iei din dragostea cuprinzătoare pe care trebuie să o ai pentru ceilalţi.

– Gheronda, cum să-mi arunc sinele?

– Pe cât poţi, să te scoţi pe tine din acţiunile tale şi să-i aşezi pe ceilalţi înlăuntrul tău. Străduieşte-te ca lucrul pe care îl vrei pentru tine să-l dai celorlalţi. Să dai şi iar să dai, fără să te pui la socoteală pe tine însăţi. Cu cât vei da mai mult, cu atât vei primi mai mult, căci Dumnezeu îţi va da din belşug Harul şi dragostea Sa. Te va iubi mult, la fel cum şi tu Îl vei iubi mult, fiindcă vei înceta să-ţi iubeşti propriul sine, care îţi cere să te hrăneşti din egoism şi mândrie, iar nu din Harul lui Dumnezeu, care dă sufletului toate vitaminele şi aduce în trup dumnezeiasca schimbare, făcându-l pe om să strălucească. Mă voi ruga ca să simţi toate acestea foarte curând, ca să te izbăveşti de chinul iubirii de sine.

– Gheronda, mă pot lupta să mă izbăvesc de iubirea de sine şi totuşi sinele meu să fie prezent în ceea ce fac?

– Cum te lupţi? Te lepezi de sine? Fiecare aruncă ceea ce este dezgustător. Trebuie însă să înţelegi că este dezgustător. Dacă nu te scârbeşti de acel lucru, nu-l arunci. Vreau să spun că, pentru a-l arunca pe omul tău cel vechi, trebuie să te scârbeşti de el. Cu picioare înţepenite nu mergi mai departe.

Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Total
21
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 15, 29-31)

Next Post

Nicolae Steinhardt, omul cel tainic al transformărilor lăuntrice

Related Posts