Preot Constantin Sturzu
Mâncarea este un act care ne poate apropia sau depărta de Dumnezeu și de semenii noștri.
În sine, nu înseamnă nimic orice fel de performanță ascetică, orice înfrânare.
Apostolii au fost apostrofați, la un moment dat, că nu țineau post, dar Mântuitorul a explicat de ce:
„Pot, oare, fiii nunții să fie triști câtă vreme Mirele este cu ei? Dar vor veni zile când Mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti” (Matei 9, 15).
Postim ca să (re)dobândim pe Dumnezeu, să fim cât mai liberi spre a ne uni cu El.
Inima noastră este mai ușor de plecat spre rugăciune atunci când mâncăm puțin și alimente cât mai ușoare.
Aceasta să fie rațiunea pentru care renunțăm la unele alimente, iar nu pentru că ar fi ceva în neregulă cu ele.
Nu avem nevoie de niciun fel de pseudo-argument pentru a posti și a ne înfrâna.
Singur, dorul după Dumnezeu este de ajuns.
De El s-avem poftă!
