De la „apa de ploaie” la Apa cea Vie și… retur?!

În popor, numim peiorativ „apă de ploaie” tot ceea ce este comun, banal, lipsit de consistență și de valoare. Așa erau și credințele, moralitatea și mentalitățile popoarelor vechi, caracterizate de primitivism, barbarism, obsesie hegemonică – toate într-o moralitate precară și o spiritualitate rudimentară. Parte din acestea sunt evidențiate și astăzi, în convorbirea Domnului cu femeia samarineancă:

 Dușmănia, adeseori viscerală dintre neamuri – în speță, dintre iudei și samarineni;

– Imoralitatea ca mod de viață, ilustrată de concubinajul multiplu al femeii din Evanghelie;

– Rudimentaritatea spiritualității oamenilor, exprimată prin cult adus unor elemente din natură, aștrilor, unor personaje imaginare, unor oameni etc., legat de un loc sau de altul – în Evanghelie, Muntele Garizim și Ierusalim.

Conștientă ea însăși de precaritatea tuturor acestora, femeia samarineancă se arată fascinată de învățătura cea nouă – pe care Domnul Hristos o numește sugestiv „Apă Vie” −, o primește cu toată credința și se face apostolul ei. Se face „luminătoarea” semenilor ei, fapt pentru care este și numită, la botez, Fotini, care în limba greacă înseamnă „Luminătoarea” sau „Luminița”. Prin această Apă Vie, Hristos revoluționează lumea:

– Înfrățește oamenii, chemându-i la filiația aceluiași Tată-Dumnezeu, indiferent de neam, rasă, condiție socială etc;

– Înnobilează moralitatea lor decăzută, prin precepte noi și superioare de viață;

– Spiritualizează concepte rudimentare de credință și îndumnezeiește firea umană cu totul, prin unirea acesteia cu Firea Sa divină.

Secole la rând, omenirea a acceptat măreția și sfințenia acestei Ape Vii, împărtășite ei de Hristos, dar de ceva vreme unii se arată tot mai neîncrezători în valoarea și calitățile ei „curative”. Auzim tot mai des afirmații de tipul: s-a învechit; nu mai are „gust”; ba chiar că și-ar fi pierdut cu totul sfințenia! Cei care fac astfel de afirmații, însă, nu sunt dintre cei care s-au „spetit” adăpându-se din ea, ci dintre cei care: fie au crezut-o magică, și pentru aceasta s-au grăbit să tragă concluzii pripite, fie pur și simplu regretă „cărnurile egiptenilor”, ca oarecând evreii în pustie (Ieșire 16, 2-3). Mai grav este că toți aceștia, în loc să eșueze într-o blazare personală inofensivă, se transformă în militanți înfocați pentru resetarea lumii, prin întoarcerea la imoralitatea și necredința de altădată:

– prin ură față de creștinism și valorile lui;

– printr-un soi de neo-păgânism, în ceea ce privește moralitatea;

– printr-o păguboasă non-spiritualitate, menită „să sece izvoarele” Apei celei Vii, adusă lumii de Hristos.

Noi însă, cei care am avut privilegiul să sorbim mai adânc din această Apă Vie cu credință, știm că ea, de vreme ce este cu adevărat vie, nu se poate nici învechi, nici strica și cu atât mai puțin să își piardă sfințenia, pentru că izvorăște din Izvorul cel de viață-dătător și pururea-curgător al Dumnezeului Celui Viu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De aceea, să cultivăm în noi, în viața noastră și întreolaltă învățătura Domnului – Apa cea Vie – cu entuziasmul și credința femeii samarinence de astăzi și să cântăm cu imnograful sfânt:

Veniți să bem băutură nouă, nu din piatră seacă, făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel izvorât din mormântul lui Hristos, întru Care ne întărim!” (Vezi irmosul Cântării a treia din Canonul Învierii.)

† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților

Sursa: http://www.episcopiaslatinei.ro.

Total
332
Shares
Previous Post

Viețile Sfinților – mai, ziua 24

Next Post

Pomenirea Sfântului care s-a descoperit minunat la Mănăstirea Neamţ

Related Posts