Pomenirea Sfântului care s-a descoperit minunat la Mănăstirea Neamţ

De multe ori, în vremuri tulburi, cuprinse de împuţinarea credinţei şi de lipsa exemplelor vii, se împlineşte cuvântul Domnului: „Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca 19, 14). Cuvântul acesta se împlineşte îndeosebi la descoperirea minunată a Sfinţilor care vreme îndelungată au rămas necunoscuţi, descoperiţi mai apoi pentru puterea dragostei care sălăşluieşte în ei.

În plin regim comunist, în primăvara anului 1986, avea să se descopere la Mănăstirea Neamţ în chip minunat un Sfânt care, deşi a rămas necunoscut, transmite până astăzi chemarea la credinţă într-o tăcere deplină. Astfel, într-o zi liniştită de sâmbătă, în data de 24 mai, în jur de ora 15:00, în aleea ce duce dinspre clopotniţă către Biserica „Înălţarea Domnului” a apărut din senin o „burdujire” de aproximativ 50 de centimetri lungime, care avea în partea de mijloc înălţimea de 20 centimetri, ridicătură care era foarte vizibilă şi împiedica mersul. În zilele ce au urmat, monahii mănăstirii au săpat, căutând o presupusă canalizare afectată de vreo infiltraţie, dar au scos la iveală Moaştele unui Sfânt.

Sfântul Necunoscut de la Neamţ – aşa cum este denumit în popor – se înscrie în şirul Sfinţilor descoperiţi în secolul al XX-lea în chip minunat, dintre care mai cunoscuţi sunt Sfinţii Mucenici din Mitiline: Rafail, Nicolae şi Irina şi Sfântul Mucenic Efrem cel Nou din Attica. Se crede că acest Cuvios necunoscut este unul dintre primii monahi ai Mănăstirii Neamţ, iar sfinţenia sa este mărturisită atât de minunata descoperire a Moaştelor sale, cât şi de minunile ce i-au urmat. Însă nu toate minunile au rămas consemnate în tradiţia mănăstirii nemţene, pentru că mulţi au păstrat în taina inimii lor ajutorul primit de la Sfânt. Credem că în timp se vor aduna mult mai multe mărturii, într-un mănunchi care să fie un prinos de mulţumire adusă Sfântului dăruitor de bucurie.

Putem spune, însă, că cei care au simţit cel mai puternic Harul lui Dumnezeu au fost cei stăpâniţi de duhurile rele, care, prin mila Sfântului, au primit alinare şi izbăvire. Atunci când aceşti bolnavi se apropie de racla cu cinstitele Moaşte, duhurile necurate care îi stăpânesc se manifestă violent, scoţând sunete şi ţipete nefireşti, arătându-se prin aceasta puterea Sfântului, care îi arde. De asemenea, mulţi dintre cei cuprinşi de felurite boli şi neputinţe au primit uşurare şi chiar vindecare deplină, fiecare după măsura credinţei sale, la racla cu Sfintele Moaşte.

La începutul anului 1990, când Sfântul a fost aşezat în raclă spre închinare, nişte oameni superstiţioşi au îndrăznit să ia un fragment din Sfintele sale Moaşte; le ţineau în maşină, crezând că le vor aduce noroc. Dar Sfântul nu a îngăduit acest lucru şi l-a pedepsit pe fiul lor, strâmbându-i gura. Cei care au greşit s-au întors la mănăstire, căutând un duhovnic bătrân ca să le citească rugăciuni. Au fost îndrumaţi către Părintele Ghenadie Crudu, duhovnicul mănăstirii, care i-a îndemnat să înapoieze Moaştele, slobozindu-i în pace la casa lor.

O credincioasă din Timişoara, venind la racla Sfântului, a mărturisit minunea pe care Dumnezeu a lucrat-o în viaţa ei. Căci, neputând avea copii, se ruga stăruitor să i se dezlege nerodirea. Într-o noapte, în vis, a auzit un glas care o îndemna să meargă să se închine Sfântului de la Mănăstirea Neamţ. Venind, s-a rugat Sfântului înaintea raclei sale din pronaosul Bisericii. La scurt timp, a aflat împlinirea cererii ei arzătoare; după naşterea unui prunc sănătos şi mai apoi a încă unuia, s-a întors la Neamţ pentru a mulţumi lui Dumnezeu şi Sfântului.

O altă credincioasă, având aceeaşi neîmplinire, a venit la racla Sfântului şi, cu multă credinţă, s-a rugat lui. În clipa în care s-a atins de Sfintele sale Moaşte, a simţit o putere care i-a cuprins tot trupul. După puţin timp, a văzut împlinirea doririi ei, prin rugăciunea Cuviosului dobândind un prunc sănătos.

O bătrână neputincioasă, care avea o durere insuportabilă de spate, atingându-se de Moaştele Sfântului, a primit alinare şi ajutor.

De asemenea, un monah, având o durere îngrozitoare de cap, ce nu îl mai părăsea, a alergat la racla Sfântului şi, închinându-se, s-a uns cu untdelemn din candelă. De îndată a aflat deplină alinare, slăvind pe Dumnezeu.

În puţine cuvinte, mulţi dintre cei care au plecat de la Sfânt, având folos şi belşug de binecuvântări, au mărturisit din prea plinul inimii, astfel:
„Îl simt pe Sfânt ca având multă dragoste şi smerenie…”
„Parcă stă în umbră şi mă ajută fără să-i cer ceva.”
„Simt o bucurie foarte mare faţă de el, cred că e un Sfânt frumos.”
„S-a ascuns mereu toată viaţa…”
„Îl simt aşa apropiat… parcă l-aş cunoaşte demult.”

Apariţia Sfântului Necunoscut de la Neamţ pentru poporul nostru evlavios a fost o adevărată mângâiere în acea perioadă de comunism, o mărturie a profunzimii istoriei şi a prezenţei Bisericii de-a lungul timpului. Faptul că nu i se cunoaşte numele acestui Sfânt până astăzi, îl înţelegem ca pe un îndemn la smerenie.

Ambrozie Ghinescu 

Sursa: http://ziarullumina.ro.

Total
243
Shares
Previous Post

De la „apa de ploaie” la Apa cea Vie și… retur?!

Next Post

Evanghelia zilei (Ioan 6, 5-14)

Related Posts