De la pustie la stăreție cu aceleași trăiri duhovnicești

Minunat lucru este acela de a poposi în preajma unor duhovnici îmbunătățiți, în locuri în care nu e lesne de ajuns, dar care rodesc rugăciune și mângâiere. În astfel de momente parcă îți dorești să oprești timpul, păstrând frumusețea duhovnicească a clipei. Unul dintre sfetnicii apropiați ai sufletului meu este și Părintele Valerian Pâslaru, astăzi starețul Mănăstirii „Sfântul Mucenic Filimon”, din cătunul Țânculești, localitatea Golești, judeţul Vâlcea.

Locul în care Părintele face să renască o veche vatră ortodoxă este unul de pace și liniște, dar indiferent unde l-aș regăsi, pentru mine rămâne monahul cuminte și trăitor, din zâmbetul căruia coboară o nebănuită rugă de taină. Am ales să înveș­mântez acest popas duhovnicesc prin cuvintele impresionante ale actorilor Claudiu Bleonț, Gabriela și Cristi Iacob, Mariana Buruiană, care adesea îl caută pe Părintele pentru rugăciune și sfat.

Amintirea unei întâlniri în duhul pustiei

Ori de câte ori îl întâlnesc pe Părintele Valerian trăiesc o bucurie nemărginită, iar dincolo de frumusețea clipei duhovnicești stau fără îndoială minunate aduceri aminte. Indiferent care este traiectul unei discuții despre Părintele Valerian, inevitabil, gândurile mele ajung pe tărâmul de taină din Munții Builei, acolo unde l-am cunoscut pe monahul care avea să-mi modeleze sufletul și comportamentul creștinesc, acolo unde totul se pliază pe viețuirea ascetică și neîncetată rugăciune.

În timp, cu binecuvântarea duhovnicului, stăteam de vorbă ore în șir. Mă fascina tot ce îmi povestea Părintele, dar am promis să păstrez toate acele înregistrări până în ziua în care Părintele îmi va da binecuvântarea de a le publica. Până la urmă, trebuie să înțelegem necuvintele. Nu, n-am să scriu despre mineriadă, despre filmele al căror protagonist a fost actorul Dragoș Pâslaru, despre asta au curs râuri de cuvinte, mai mult sau mai puțin adevărate. Am să păstrez doar acele unice întâlniri duhovnicești, în care eram doar eu și pustnicul Valerian, acoperiți de Dumnezeu și de Maica Domnului. Am să păstrez cu sfințenie acele clipe unice, și da, știu că într-o bună zi vor rodi întru cele duhovnicești.

Fiecare clipă a fost o trăire, fiecare cuvânt a fost o lecţie de smerenie, iar Credinţa, Nădejdea şi Dragostea s-au încununat într-o viaţă ce vine din lumina Rugăciunii. Întotdeauna îmi căutam stingherită cuvintele şi-n clipele acelea găseam doar frânturi de fraze de care nici măcar nu mai făceam efortul de a mă agăţa. Nu conteneam să trăiesc bucuria de a-i sorbi cuminţenia vorbei şi dulceaţa smereniei, pe care se sfia să o recunoască. Toate acestea se întâmplau în vremea în care Părintele Valerian vieţuia la pustie, departe de cele lumeşti, iar „chilia de la Bulz” era mirific loc de priveghere. Nu cobora în lume, nu împărtăşea cu nimeni taina neîncetatei rugăciuni şi nu dorea să vorbească despre sine. Așa era monahul Valerian de la acea vreme, o infinitate de semne de întrebare.

Părintele Valerian în viziunea actorilor însetați de Dumnezeu

Astăzi, Părintele Valerian este Starețul Mănăstirii „Sfântul Mucenic Filimon”, undeva la ieșirea din județul Vâlcea. Chiar dacă anii de pustie i-au conturat profilul monastic, duhovnicul actorilor și al credincioșilor de pretutindeni îi primește pe toți cei însetați de sfat și mângâiere, alinând trăiri și tristeți ale tuturor celor care caută vindecarea prin credință.

Vorbind despre actori, trebuie să precizez faptul că Sfântul Filimon este ocrotitorul acestora și, da, actorii vin adesea la Părintele Valerian, iar gândurile legate de Părintele Stareț sunt deosebite. Dacă înainte vreme mă întrebam de ce oare actorii trăiesc atât de intens spiritualitatea, dăruirea, iubirea pentru aproapele, într-o bună zi aveam să surprind o imagine care spune mai mult decât o mie de cuvinte, aș putea-o numi „îmbrățișarea dintre actor și monah”.

Actorii Gabriela și Cristian Iacob sunt ucenicii Părintelui, dar cu toate astea, cu greu am reușit să mă strecor în lumea de taină a sufletului lor. Cristi Iacob spune: „E complicat să vorbeşti despre sufletul tău, mai ales atunci când se impune să te întorci în timp şi să te identifici cu trăiri de o acurateţe impecabilă. Despre întâlnirea mea cu actorul Dragoş Pâslaru ce pot să spun, am ars la aceeaşi intensitate, dintru început! Era actorul complet, care se dăruia şi dăruia permanent, era de o generozitate extraordinară şi veşnic însetat de absolut. Peste ani avea să-mi spună un lucru extraordinar: «Dracu’ nu suportă harul, care este de la Dumnezeu. Şi‑atunci îţi dă toate ispitele din lume». Noi doi nu am păstrat o legătură permanentă. Despre Părintele Valerian ştiam doar că este la un schit din Munţii Builei. Nu ne-am văzut aproape 15 ani şi nu ­m-am gândit niciodată să-l caut, până-ntr-o zi. Aveam o stare foarte ciudată. Deşi nu vorbisem niciodată despre el şi nici nu-mi propusesem ­să-l caut, am trăit momente în care nu ştiam dacă îl visez sau e doar în gândul meu. În mod cu totul inexplicabil, îi simţeam permanent prezenţa. Nu mai exista nicio îndoială că trebuie să-l caut. Ne-am regăsit în contextul unui moment fericit, foarte important în viaţa mea, acela al cununiei cu Gabriela. Am început să mergem la Pătrunsa şi să gustăm din dulceaţa vieţuirii monahale, atât cât Dumnezeu a îngăduit. Pe Părintele Valerian l-am regăsit la fel de discret, profund şi cu aceeaşi dorinţă de a dărui şi de a primi, cu aceeaşi măsură”.

Actorul Claudiu Bleonț mi-a mărturisit: „Valerian! Un destin, o trăire, o lucrare, un exemplu! Dedicat căutării, a mărturisit prin teatru destine umane până la final, când amândoi sunt unul, cel ce mărturiseşte şi cel mărturisit. Iar acel Unul este Iubirea! A regăsit şi pentru noi calea, iar pentru cine o caută, precum fiul rătăcitor, Valerian îi stă alături cu puterea exemplului său!”

Mariana Buruiană a renunţat la actorie, urmând calea pe care Dumnezeu a îndrumat-o. Într-o discuție pe care am avut-o într-o chilie din inima pustiei, aceasta mi-a mărturisit: „Noi, actorii, într-o primă fază ne dăruim în exterior, pentru ca abia după aceea, după ce ne limpezim pe noi înşine, să putem dărui tot ceea ce vine din interiorul nostru. Orice om care se dăruieşte lui Dumnezeu se-ntoarce în interior. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu actorul Dragoş Pâslaru, care şi-a iubit enorm meseria şi s-a dăruit cu toată fiinţa lui. Dumnezeu vede efortul omului şi îl îndreaptă doar spre ceea ce este în folosul său. Actorul trăieşte într-o permanentă căutare, regăsindu-se în fiecare rol. Părintele Valerian s-a regăsit pe sine într-o lume a rugăciunii şi a locului cel mai potrivit pentru a-şi plânge păcatele, pentru a se dărui lui Dumnezeu! În clipa în care se zbătea între viaţă şi moarte, Dumnezeu i-a întins mâna şi l-a dus pe calea cea mai potrivită trăirilor sale. Actoria l-a călit, l-a făcut să simtă oamenii, clipa, dăruirea; abia după aceea a înfruntat pustia şi lupta cu gândurile, abia după aceea a biruit şi a putut fi de folos semenilor.

L-am regăsit cu aceeaşi dorinţă de absolut, cu aceeaşi putere de a iubi, pentru că atunci când era actorul Dragoş Pâslaru avea aceeaşi dorinţă de adevăr desăvârşit, refuzând întotdeauna mediocritatea şi compromisul. Şi, dacă în actorie nu a găsit întotdeauna acel ideal la care râvnea, acum l-am regăsit împlinit, împăcat cu sine şi cu semenii săi, buni sau răi”.

Aceste tulburătoare mărturii m-au făcut să înțeleg, iar și iar, că duhul pustiei îngemănat în iubirea necondiționată pentru aproapele rodește dar din darul celei mai autentice iubiri în Hristos.

Mariana Borloveanu

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
300
Shares
Previous Post

Parohia: mic tratat de bună dispoziție sufletească

Next Post

Evanghelia zilei (Marcu 6, 1-7)

Related Posts