Preot Visarion Alexa
Trăim vremuri tulburi, ciudate, viața pare din ce în ce mai grea și nu de puține ori am spus: “Doamne, de ce nu desparți “cerurile” și nu Te arăți nouă, tuturor? De ce e atât de greu să interacționăm cu Tine? De ce e atât de greu să devii simțibil față de noi? De ce taci? De ce nu vorbești cu mine ca să am adeverirea fermă că exiști, să împlinesc poruncile Tale și să merg mereu numai spre Tine?”
Cred că fiecare dintre noi avem tensiunea aceasta, fiecare vrem ca Domnul să ne vorbească, să avem adeverirea că există, că ne aude.
Ați observat dumneavoastră cât de mult ne dorim să avem o casă, o mașină nouă, un telefon, fel de fel de lucruri materiale, iar apoi, după ce ne ajută Domnul să le obținem, ne plictisim de ele, nu ne mai aduc nicio bucurie și parcă vrem iar să schimbăm ceva? De ce?
Pentru că omul, până nu-și vine în fire, să se înțeleagă pe sine, să înțeleagă lumea asta în care Dumnezeu ne-a așezat, nu va putea să se împărtășească de Dumnezeu fără să se plictisească. Omul se plictisește și de Dumnezeu, pentru că nu are practica, exercițiul, nu a aflat sensul.
Finul meu Daniel Codrescu este pictor bisericesc (el pictează și Catedrala Mântuirii Neamului) și mereu m-a fascinat dăruirea lui. M-a fascinat cum, doisprezece ore pe zi (poate și mai mult), stă urcat pe schele, la treizeci de centimetri de zid. L-am întrebat într-o bună zi: “Măi omule, cum poți face asta zilnic, zilnic, ore întregi, fără să obosești, fără să te plictisești?”
“Părinte, îmi place! Tot universul meu, tot sufletul meu este la treizeci de centimetri de ochii mei, în zidul alb pe care eu așez icoană peste icoană. Sunt fascinat de chipul sfinților, sunt fascinat de vederea lui Dumnezeu. Iar dacă trec câteva zile fără să fac asta, sufăr, mi-e dor, n-am sens.”
Vedeți dumneavoastră, asta înseamnă să fii pasionat de ceea ce faci, astfel încât existența respectivă devine existența ta. Lucrarea respectivă devine ființa ta, te hrănește, te susține, te încurajează, îți dă sens.
Astăzi sărbătorim un mare Sfânt al Ortodoxiei: Sfântul Grigorie Palama. Acest Sfânt, mai puțin cunoscut, dă sens viețuirii noastre cu Dumnezeu. El spune așa: “Rugați-vă, dar nu vă imaginați că rugăciunea înseamnă doar plecarea genunchiului, seara, ci înseamnă să rămâneți cu gândul în Dumnezeu, poate mai des decât respirați.”
Prin inima sa, prin adâncul lui, omul intră și în Rai, și în iad, din adâncul omului Dumnezeu “se trezește” în el. În momentul morții, sufletul nu iese din om, ci se adâncește, se interiorizează adânc, în întuneric sau în Lumină.
Această trezire, spune Sfântul Grigorie Palama, o poate realiza omul doar prin RUGĂCIUNE.
Spunând aceasta, la vremea lui, Sfântul intră în conflict cu un călugăr- Valaam- care, după ce a vizitat muntele Athos și a văzut călugării simpli rugându-se cu bărbia în piept pe un scaunel înalt de numai câteva palme, i-a numit, batjocoritor, “rugători la buric”.
El susținea că niciodată nu vei afla pe Dumnezeu rugându-te, ci învățând din cărți despre El și că Lumina despre care ne vorbesc Evangheliile este una a cunoașterii, a învățării. Este o mare ispitire aceasta.
Toate curentele ezoterice din zilele noastre propun inițieri în cunoaștere. Îți propun cărți, scrieri pe care să le citești și care, după ce le parcurgi, te ajută să devii desăvârșit, să afli tainele lumii, zic ei.
Sfântul Grigorie Palama, unul dintre cei mai mari intelectuali ai vremii sale, reflectând și reprezentând o tradiție îndelungată încă de la Mântuitorul care pe Muntele Tabor a arătat oamenilor că Dumnezeu este Lumină, spune că omul poate să-L vadă pe Dumnezeu.
Când omul reușește să-și cultive atât de mult simțurile încât ele să poată sta prinse de Dumnezeu fără să se plictisească, atunci Domnul va “crăpa cerurile” și i Se va arăta.
“Dumnezeu este Lumină!”, iar prin vederea acelei Lumini omul se împuternicește, se învrednicește, participă la viața lui Dumnezeu.
Moise, pe muntele Sinai, Îi adresează lui Dumnezeu o întrebare esențială, pe care bine ar fi ca fiecare dintre noi să o rostească: “Cine ești?”
Iar Domnul îi răspunde: “Eu sunt Cel ce sunt!” Adică, Eu sunt Ființă, sunt Cel care am făcut cerul, pământul și pe tine. Eu te țin în viață, Eu te țin în existență.
Vă mărturisesc, așa cum vorbesc cu prietenii mei…
De multe ori sunt întrebat de ce m-am făcut preot. Nu mi-am dorit niciodată să fiu un sportiv performant, nu mi-am dorit să adun diplome, să fiu un om deștept. Un singur lucru m-a fascinat încă din adolescență: “Cine este Dumnezeu?”
Am căutat toată adolescența și toată tinerețea mea oameni care Îl trăiesc. Și am dat de oameni fără pregătire, care nu erau intelectuali, dar care răspândeau Lumină.
Părintele Sofian, Bătrânul meu, era un astfel de om-sfânt. Și de tăcea, puteai sta lângă el zile întregi doar ca să-l privești. Minunată putere ieșea din el, iar acea putere nu era a lui, era Dumnezeu, Cel care se făcuse Lumină înlăuntrul său. Prin respirație, prin mișcare, prin cuvinte, prin gesturi, prin slujire, totul arăta că Domnul se revărsa prin el. Iar asta a fost, pentru mine, cea mai puternică motivație de a rămâne în Biserica Ortodoxă și de a trăi Ortodoxia: am văzut un om care L-a cunoscut pe Dumnezeu!
Vă îndemn să vă măsurați profund motivația pentru care rămâneți în Ortodoxie, pentru care veniți la biserică, pentru care doriți să vă împărtășiți cu Trupul și cu Sângele Lui.
Dacă motivația dumneavoastră este aceea că, venind la biserică, vă va merge mai bine, sunteți într-o mare înșelare. Intrați în ipostaza proorocului Moise care își pune o întrebare fundamentală: “Cine ești?” Cine ești de prezența Ta îmi dă atât de mult sens, iar absența Ta mă îndurerează până la moarte? Cine ești de poți să mă faci să trăiesc atât de puternic și-n prezența Ta, și-n absența Ta?”
Adresându-vă întrebarea aceasta fundamentală, veți începe să vă rostuiți viața în căutarea Lui, în cercetarea și-n aflarea Lui, fără plictis, fără odihnă, fără vicleșug. Veți sta înaintea Lui, sinceri, tânjind să se deschidă “cerurile”, să Se arate ca să vă puteți împărtăși de viața Lui cea veșnică.
Și, pentru că v-am vorbit despre pictorul meu drag- Daniel Codrescu cel ce pictează și lucrează mozaicul Catedralei Patriarhale, dat fiind faptul că statul a întrerupt finanțarea acestei lucrări, vă adresez pe această cale rugămintea de a sprijini pictarea acestui simbol mistic al poporului român, dorit de aproape două sute de ani.
Domnul să vă răsplătească, iar Sfântul Grigorie Palama să readucă în dumneavoastră sensul viețuirii!
