Sfințitul meu suflețel, fiul meu iubit în Domnul, abia astăzi am primit scrisoarea ta. Și iată, iarăși plâng, iarăși mă întristez și iarăși îmi pun sufletul meu pentru tine!
Ridică-te! Îți întind mâna mea tremurândă! Nu te teme, căci te țin iarăși! Plângi pe umărul meu! Sunt aproape de tine și plâng împreună cu tine. Suspin, mă doare, suferă mult sufletul meu și inima mea se zbate până ce te voi sui pe Tabor. Pentru că, de vreme ce urci pe Golgota, de nevoie este să și cazi. Grea este Crucea. De multe ori vei cădea în genunchi. Dar tu de ce îl asculți pe ispititorul? În cele din urmă el va ieși biruitor.
Iată câtă dreptate are starețul tău. Să te cheme de două ori, iar tu să nu asculți? De cine ai făcut ascultare în acea clipă? Ce spuneau gândurile tale atunci?
Așadar, orice s-ar întâmpla, să nu deznădăjduim, ci-l vom ruga pe stareț să ne ierte și ne vom face canonul. Mă voi pocăi și eu împreună cu tine. Vei face pe deasupra douăzeci și cinci de metanii pe zi. Și ia aminte: pune iarăși început bun și păzește-te de neascultare, deoarece o singură dată de va fi biruit omul într-o patimă, va trebui ca de atunci înainte să fie cu multă luare-aminte și să se lupte cu patima, ca să nu mai cadă. Așadar, îmbărbătează-te! Ori din ce parte va arunca vicleanul săgețile, noi să le întoarcem în rărunchii săi, ca să înțeleagă că nu suntem singuri. Căci Îl ai cu tine și pe Cel ce te păzește, Care priveghează pentru tine și-i strică cursele pe care acela le întinde sub picioarele tale. Cu plăcere voi posti, voi priveghea și mă voi nevoi pentru tine nu numai patruzeci de zile, ci de trei ori câte patruzeci. Numai tu ridică-te și stai cu bărbăție. Ia bărbăție de la Domnul și nu te teme de chelbosul, pe care l-a secătuit Hristos și este acum fără nervii și puterea pe care o avea. Numai închipuiri și sperieturi pricinuiește, numai cuvinte obraznice și palavre spune. Ia Har dintru înălțime, ca să-l calci în picioare și chiar putere în mădularele tale, spunând:
„Încetează, vrăjmașule, să mă mai războiești, pentru că Părintele meu veghează pentru mine și lipsurile mele le poartă. Pentru mine rău-pătimește și postește. Și chiar de voi cădea de șaptezeci și șapte de ori, tu tot biruit vei fi”.
Acestea spunându-le, fă-ți curaj și îndată te pocăiește de toate cele pe care ca un om le greșești. Deoarece toate le face vicleanul, ca să te facă să te descurajezi, să deznădăjduiești, să-ți ia totul prin întristare. Dar să nu-l asculți.
Și scrisorile care întârzie și altele care se pierd, tot el le împiedică să ajungă. Tot el îi îndeamnă pe unii să le deschidă. Acesta este vinovat de toate relele. Nimeni altul nu este vinovat, fără numai el. Prin urmare, pe acesta și noi trebuie să-l războim toată viața. Nu pe frați, ci pe acesta care îi îndeamnă să gândească și să făptuiască orice rău, la arătare sau în ascuns.
De vreme ce ți-am spus că sunt lângă tine, când te mânii, când ești gata să faci ceva nechibzuit, spune în sinea ta: „Pentru dragostea Starețului meu, care va plânge când va afla, mai bine să nu mă mânii, să nu fac neascultare. Cine s-a folosit vreodată din neascultare, ca să mă folosesc și eu acum?”.
Pe cartea Avva Dorotei pe care-o cauți, este ușor să-o găsim, însă nu este îngăduit să fie scoasă afară din Sfântul Munte, dacă este tipăritură veche. Avva Dorotei este o carte foarte duhovnicească, plăcută și mult folositoare sufletului. Voi întreba să văd dacă este îngăduit să o trimit și-ți voi cumpăra Everghetinosul și Filocalia.
Pentru fratele despre care scrii că suferă, vom face rugăciuni. Însă vreun păcat ascuns săvârșește acum sau a făcut mai demult și de aceea îngăduie Dumnezeu să sufere în felul acesta. De multe ori se săvârșește păcatul în așa fel încât nu știe nici măcar omul că păcătuiește când săvârșește ceva. Și merge ca un orb prin întuneric, neavând curajul să se vadă pe sine la lumină și să spună: „Păcătuit-am, Dumnezeul meu!”.
Cu cât trece vremea și ajunge mai aproape de sfârșitul său, cu atât diavolul se silește cu mai multă mânie ca pe toți să ne ducă în iad. Mai ales acum, în Postul Mare care vine, multe ispite și multe tulburări ridică împotriva noastră prea viclenii demoni. Și fiindcă și noi îi întărâtăm mai mult cu postul și rugăciunea în această vreme, devin și ei mai sălbatici împotriva noastră. Îngrijește-te, așadar, să dobândești cununi în această arenă de luptă! Trebuie să devii mai viteaz și să te lupți corp la corp cu acești fără de trup. Nu te teme de ei!
La fiecare rugăciune pe care o rostești tu nu vezi câți cad, câți întorc spatele, ci vezi numai cât de mult ești rănit tu. Dar sunt loviți și ei. Și ei suferă. De fiecare dată când facem răbdare, o iau la fugă, iar la fiecare rugăciune sunt răniți de moarte. Să nu-ți dorești ca în timpul războiului tu să arunci în demoni cu gloanțe și bombe, iar ei să arunce în tine cu prăjituri și ciocolată.
Îți aduci aminte ce scriai atunci la început? Scriai că te-ai îmbrăcat cu Sfânta Schimă ca și cu o panoplie, ca să războiești începătoriile și stăpânirile întunericului. Așadar, nevoiește-te ca să fii în deplin acord cu spusele tale.
Extras din Mărturii ale experienței monahale– Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos.
