Decalogul profesorului

  1. Adu-ți zilnic aminte că Mântuitorul Iisus Hristos este modelul desăvârșit de slujire învățătorească și caută să înnobilezi și să înnoiești la rândul tău, precum odinioară Moise, Iosua și Ezdra, mintea și sufletul celor dornici de cunoaştere.
  2. Slujește cu demnitate la altarul sufletului fiecărui tânăr, contribuind la înmulțirea în viața fiecăruia a talanților primiți de la Dumnezeu.
  3. Fii nu doar un dascăl care îi călăuzește pe tineri spre știință, ci şi un mistagog care le descoperă, asemenea lui Pavel neamurilor, Cuvântul lui Dumnezeu și credința în Iisus Hristos.
  4. Fă din profesionalism, devotament, altruism şi mărinimia faţă de semeni coordonatele activității tale, învățându-i pe tineri ceea ce le este de folos, cuvintele credinței și ale bunei înțelepciuni, dreptatea și adevărul.
  5. Sădește cu nădejde în sufletul fiecărui învățăcel bucuria cunoaşterii, ca să nu aleagă calea ușoară a ignoranței, obtuzității, obscurantismului ori superficialității.
  6. Deschide prin educație inima fiecărui tânăr spre univers, pentru a înțelege frumusețea și complexitatea lumii care îl înconjoară, dar și pentru a-L căuta pe Cel Ce a plăsmuit întru desăvârșire totul.
  7. Apleacă-te asupra fiecărui copil cu răbdare și dragoste, cu pasiunea şi migala şlefuitorului de diamante, scoțând la lumină ceea ce are el de oferit lumii, pentru a forma profesioniști și caractere de mare valoare.
  8. Nu neglija formarea ta continuă, pentru a fi pentru cei încredințați ție spre educare un reper de creștere academică și profesională și un imbold de a căuta mereu mai binele.
  9. Revarsă în sufletele învățăceilor darurile primite de la Dumnezeu și cultivate de tine cu dragoste, responsabilitate şi caracter, făcându-le astfel însutit roditoare în Dumnezeu și societate.
  10. Nu te descuraja în fața greutăților, ci fii lumină pentru cei cărora le ești profesor, devenind astfel părtaș nu numai la făurirea viitorului neamului tău, ci și la bucuria curată şi veşnică a Împărăţiei Cerurilor.

† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

Sursa: http://www.arhiepiscopiasucevei.ro.

Previous Post

Sfântul Apostol Toma, Ucenicul încredinţării

Next Post

Cuviosul Iov Codrea, Sfântul din ținutul Maramureșului

Related Posts
Total
0
Share