Preot Alexandru Lungu
Nu este o poveste ceea ce voi expune în următoarele rânduri aici. Și nici nu o așez pentru a speria oamenii sau a le schimba percepția despre viață. Este o mărturie a ceea ce am experimentat ca tânăr și simt că este de datoria mea și a hainei pe care o port să spun adevărul, indiferent câtă zeflemeală și reacții contradictorii va stârni. Este o expunere lungă și doar cei care au răbdare și dorință o vor parcurge și după al lor discernământ vor alege să o împărtășească și cu ceilalți.
Eram în anul 4 de seminar, clasa a 12-a. În fiecare vineri seara la noi se săvârșea Taina Sfântului Maslu, asa cum se întâmplă și astăzi. Știu că venisem de la Suceava și m-am așezat la masa de amiază. De la ora 17:00 mă pregăteam pentru Maslu. După ce am mâncat, ştiu că tata a intrat la un moment dat în casă și era cufundat într-o convorbire la telefon. Nimic ieșit din comun până aici. După ce termină discuția ştiu că i-am auzit pe ai mei discutând despre ceva care trezise în mama un soi de revoltă. Tata a spus scurt și răspicat faptul că nu poate să refuze. După ce tata a ieșit din casă am întrebat-o pe mama despre ce este vorba. Mi-a rezumat în câteva fraze faptul că în oraș la noi este o familie care de câteva săptămâni se confruntă cu o problemă ce nu găsește rezolvare la medici. Fata a început să aibă în toiul nopții inițial reacții necontrolate, să se trezească si să țipe, părând că intră într-un soi de transă. Cum medicii au capitulat spunând ca fata nu este nici victima unei boli psihice, nu este vorba nici de epilepsie, întrucât comportamentul ei este unul care nu denotă asemănări cu vreo boală din catalogul medical.
După ce familia a epuizat toate variantele posibile a apelat la ajutorul divin. Au început să participe la slujbe, Sfântul Maslu, Liturghii, însă din cauza unui comportament agresiv care împrăștia lumea din Biserică, familia a fost îndemânată să ia drumul mănăstirilor, întrucât afecțiunea ei este una de natură demonică, iar tratamentul, moliftele, rugăciuni special compuse, care au ca efect izgonirea celui rău din sufletul omului.
Ca o ultimă încercare familia a apelat la tată pentru aceste rugăciuni. Menționez faptul că un preot care se înhamă la această luptă, nu o duce doar el singur, ci trage într-o oarecare măsură toată familia . Zis și făcut. A venit ora slujbei și eram deja agitat, întrucât știam din relatări, scrieri, cam ce tulburare poate crea un demonizat. Fata a venit inițial și s-a închinat în Biserică alături de părinți și a luat mai apoi loc în Biserică. La cântarea Mântuiește, Doamne, poporul Tău, a început să tremure și să se scuture din ce în ce mai tare. Atât mama, cât și tatăl se străduiau să o țină sub control. Când am purces spre Taina Sfântului Maslu, la fiecare rugăciune care se rostea cu epitrahilul așezat pe creștetul ei, tânăra urla, mușca, rostea cuvinte abjecte, iar în unele clipe vocea ei devenea una nepământeană, emițând vibrații și schimbându-și frecvent tonalitatea și grosimea. A început rând pe rând să facă ca vaca, câinele, porcul, lupul și multe alte jivine.
La finalul primei astfel de slujbe, știu că eram de-a dreptul speriat. Tata ne avertizase să nu o privim în ochi și să spunem mereu o rugăciune în gând. Au urmat câteva săptămâni întregi în care familia participase atât vinerea, cât și Duminica la Sfânta Liturghie și la final se citeau moliftele. Îmi aduc aminte că în câteva săptămâni Biserica se înjumătățise ca prezență, întrucât atmosfera era mereu încărcată de urlete, înjurături, iar sunetele scoase de demon erau fără precedent. Practic devenea totul din ce în ce mai traumatizant .
În ultima vineri când această tânăra a participat la Taina Sfântului Maslu, tata invitase 7 preoți. Știu că doar 5 au participat în final la slujba. Ceea ce s-a petrecut la acel Maslu depășește logica omenească. Manifestările demonului căpătaseră dimensiuni nemaiîntâlnite, la un moment dat cu un rânjet pe față a început să expună episoade intime din trecutul preoților și chiar a avut un moment când a devenit stana de piatră. Nu mai exista nicio bucurie atunci când știam că trebuie să urmeze zilele de vineri și Duminică, atât de înfricoşătoare erau. După un maslu cu lacrimi și rugăciuni intense, fata a scos un urlet de animal rănit și a fost în final izbăvită de posesia demonică. Astăzi este mama unui băiețel și este perfect sănătoasă.
Am scris aceste rânduri nu pentru a vă tulbura. Și nici nu le-am expus pentru cei care nu cred în nimic. Eu scriu pentru comunitatea credincioșilor și gândul meu este să vă întăresc. Tânăra aceasta, cu doar câteva săptămâni înainte de a fi posedată, participase alături de alți tineri, în fiecare noapte, în clădiri părăsite, la fel și fel de ritualuri demonice. Când într-un final domnișoara a vrut să iasă din frăția respectivă, demonul a posedat-o.
Nu mi-ar ajunge timpul să vă relatez în ce mod a fost afectată viața tuturor preoților care au participat la aceste slujbe, fiecare având în viitorul apropiat episoade traumatizante, pe care le țin în memoria mea. Inclusiv în casa noastră am experimentat în câteva nopți uși trântite, pași noaptea prin casă, voci și altele de care îmi este greu să mai povestesc. Demonii sunt cât se poate de reali și uneori și simplul joc cu ei, este ca o un portal deschis spre sufletele noastre și ale celor dragi.
