Alexandru F. Karabatsu
În ultimii ani se discută mult despre fenomenul posedării demonice, a înrâuririlor demonice și a exorcizării. Mai concret, mulți preoți primesc întrebări de la credincioși referitoare la aceste subiecte, în unele cazuri chiar cerându-le să le citească rugăciuni de exorcizare. Cu toate acestea se scriu și se aud multe neadevăruri din partea unor cercuri științifice, parapsihologice etc. Prin acest articol intenționăm să prezentăm în linii mari credința, învățătura și practica de veacuri a Bisericii noastre Ortodoxe referitoare la acest subiect.
1. Introducere
Demonizare în tradiția ortodoxă se numește fenomenul prin care omul este stăpânit psihosomatic de duhurile necurate. Destule exemple de oameni demonizați, care au fost vindecați de Domnul, există în Noul Testament (Marcu 1, 23-27; Luca 4, 33-35; 9, 43; Matei 10, 1; Marcu 16,17; Matei 7, 22), și care au fost vindecați de Ucenicii Lui, cărora le-a dat această putere (Matei 10, 8; Marcu 16, 17-18). De asemenea, cei mai mulți dintre Sfinții Părinți ai Bisericii noastre se referă la subiectul înrâuririlor demonice în scrierile lor.
2. Exorcizarea catehumenilor
a. Practica în Biserica primară
În primii ani ai Creștinismului practica exorcizării, care se făcea catehumenilor înainte de Botezul lor, era încredințată diaconilor . Scopul de bază al exorcismelor care se citeau catehumenilor era alungarea duhurilor viclene care se încuibăreau în sufletele lor și pregătirea lor pentru Sfântul Botez. Dar fiindcă nevoile Bisericii s-au înmulțit datorită venirii multor catehumeni în sânurile ei, deja din secolul al III-lea s-a rânduit o categorie specială de clerici, care s-au numit „exorciști” și care erau însărcinați cu această lucrare. Clericii care își asumau această slujire erau aleși de către episcop (Canonul 1 al Sinodului din Antiohia și Canonul 26 al Sinodului din Laodiceea). Rugăciunile exorcizării se citeau catehumenilor nu numai odată, ci în repetate ori și în diferite zile .
b. Practica contemporană
Astăzi exorcismele se citesc la slujba care premerge Botezului. Exorcismele care se citesc la această slujbă sunt numai o parte din rugăciunile care se foloseau în Biserica primară în timpul catehizării . Astăzi se poate să impresioneze tonul acestor rugăciuni de exorcizare în care diavolul este arătat ca având o uriașă stăpânire asupra celui care se botează. Trebuie însă să se ia în considerare faptul că aceste rugăciuni presupuneau că catehumenul nu era prunc, ci în vârstă, cu puțin înainte închinător la idoli, și de aceea predispus la înrâuririle demonice.
3. Alte rugăciuni de exorcizare
În Molitfelnicul Bisericii noastre există șapte Rugăciuni sau Exorcizări pentru cei care sunt stăpâniți de demoni, alcătuite de marii Părinți ai Bisericii noastre, Sfinții Vasilie cel Mare și Ioan Gură de Aur. Patru dintre ele se adresează lui Dumnezeu și cer dumnezeiasca Sa intervenție, astfel încât să se slobozească cel ce pătimește de înrâurirea demonică (Dumnezeul dumnezeilor și Domnul domnilor…, și Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul luminilor…, ale Sfântului Vasilie cel Mare și Dumnezeule cel veșnic, Care ai slobozit neamul omenesc din robia diavolului… și Pe Tine Te chemăm Stăpâne, Dumnezeule Atotţiitorule…, ale Sfântului Ioan Gură de Aur). Celelalte rugăciuni se adresează direct duhurilor necurate și cu expresii care pricinuiesc groază și frică le ceartă și le poruncesc să iasă din cel care pătimește (Te jur pe tine, începătorul răutăţii şi al hulei…, a Sfântului Vasilie cel Mare și Dumnezeiasca şi sfânta, marea şi înfricoşătoarea şi nesuferita numire…, a Sfântului Ioan Gură de Aur).
Menționăm faptul că „Biserica” Romano-Catolică a alcătuit o slujbă specială a exorcizării, care a fost revizuită recent, și este menționată în Molitfelnicul ei (Ritual Romanum). În Biserica Ortodoxă nu s-a întâmplat lucrul acesta, probabil datorită faptului că folosirea acestor rugăciuni, comparativ cu exorcismele catehumenilor, erau dintru început și continuă să fie și acum destul de rare.
4. Basme și adevăr
Este dovedit faptul că poporul credincios s-a problematizat pentru prima dată cu privire la aceste subiecte ale demonizării și exorcizării atunci când s-au proiectat filme care le-au tratat direct, însă superficial. Au fost prezentate fapte în parte adevărate, însă în majoritatea lor exagerate și inexacte, care i-au problematizat pe credincioși și care au alergat la preoți nedumeriți, dacă nu chiar înfricoșați, de cele ce au văzut. În fiecare caz particular ingeniozitatea regizorală nu exprimă adevărul și credința Bisericii referitoare la fenomenul demonizării. Biserica exprimă, în baza Sfintei Scripturi, a tradiției și a scrierilor patristice, date pe care s-a bazat atunci când a consfințit practica care se folosește de veacuri, referitoare la subiectul pe care-l cercetăm.
Unii consideră că trebuie să alerge la vrăjitori și la tot felul de mentaliști pentru a se izbăvi de duhurile viclene, necunoscând că în felul acesta, folosind lucrurile întunecate ale diavolului, le înlesnesc acelora mai multă putere asupra lor. În fiecare caz, singura competentă și destoinică să slobozească pe cei ce pătimesc de lucrarea demonică este numai Biserica, care cunoaște modul prin care să lucreze de fiecare dată.
5. Demonizare și boală psihică
Este cunoscut faptul că o parte din cei ce pătimesc de simptome de demonizare, în realitate au nevoie de ajutor psihiatric urgent și că bolile psihice, care astăzi sunt argumentate medical, erau considerate cândva cazuri de înrâurire demonică . Din aceste pricini Biserica, înainte de a proceda la exorcizare, cercetează pentru a constata dacă într-adevăr se află în fața cazurilor de demonizare. Exorcizarea se face numai cu binecuvântarea episcopului locului, care se dă numai după ce mai întâi s-a dovedit cu date concrete că cel ce suferă se află sub înrâurirea duhurilor necurate și se exclude cu certitudine cazul unei boli psihice. Un duhovnic luminat poate recunoaște semnele demonizării. În fiecare caz preotul trebuie să se gândească serios la eventuala demonizare atunci când cel posedat prezintă abilități supranaturale, care nu se găsesc în alte persoane (de pildă, cunoaște secrete, vorbește limbi străine, pe care niciodată nu le-a învățat, prezintă o exagerată forță musculară în raport cu vârsta și fizicul său etc.).
6. Concluzii
Mulți oameni fie din neștiință, fie de frică, refuză să creadă în existența diavolului și în înrâuririle pe care le exercită asupra celor demonizați. Părinții scriu că cea mai mare biruință a diavolului asupra omului este să-l convingă că el nu există, deoarece în felul acesta omul rămâne descoperit înaintea uneltirilor pe care cel viclean le meșteșugește împotriva lui.
Este dovedit faptul că fenomenul demonizării este o realitate existentă care nu poate fi pusă la îndoială. Cu toate acestea, dacă omul trăiește o viață plină de Har dumnezeiesc, dacă simte vie înlăuntrul său prezența lui Hristos „Cel ce l-a călcat pe diavolul” și dacă simte că pași lui sunt îndreptați potrivit dumnezeieștilor Sale porunci, nu are de ce să se înfricoșeze de nici o înrâurire demonică și de nici o lucrare satanică, deoarece are „tăria puterii ca să calce peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului” (Prima Rugăciune a Sfântului Vasilie cel Mare).
