Cuviosul Noul Mucenic Iacov Aghioritul a povestit odată ucenicului său Marcian câte lucruri minunate a văzut în vremea dumnezeieștii Liturghii:
După ce preotul a îmbrăcat veșmântul său preoțesc, a strălucit înaintea lui o lumină îngerească, așa cum strălucește soarele în zori, înainte de a răsări.
După ce a terminat Proscomidia, a acoperit cu Sfintele Acoperăminte Cinstitele Daruri, care în același timp au fost acoperite de o strălucire.
În vremea Vohodului Mare, când au ieșit Sfintele Daruri, înaintea lor mergea o lumină care acoperea poporul. Aceeași lumină a înconjurat mai apoi Sfânta Masă, atunci când au fost așezate pe ea.
În afara acestui cerc luminos stăteau Îngerii cu evlavie, fără să îndrăznească să se apropie. Lumina nu a plecat de la preot în toată vremea Liturghiei.
Din gura lui ieșea o flacără nevăzută, atunci când rostea rugăciunile și citea Evanghelia. De asemenea, atunci când își înălța mâinile, din degetele lui ieșea lumină.
După sfințirea Darurilor, am văzut pe Domnul, ca un Prunc așezat pe Sfântul Disc înconjurat de o slavă plină de lumină. Preotul l-a împărțit în patru părți, iar Sfântul Sânge l-a vărsat în Sfântul Potir, dintru care s-a împărtășit litughisitorul.
Când s-a terminat acea mistagogie, am văzut iarăși că Dumnezeiescul Prunc era întreg și S-a urcat întru slavă și cinste la Cer, însoțit de Sfinții Îngeri.
