Cerșetorul japonez devenit călugăr

Aș vrea să vă dau un mic exemplu de activi­tate misionară. Noi avem un mic metoc în New York. El este așezat într-o parte foarte săracă a ora­șului, unde trăiesc în general vorbitori de spaniolă și afroamericani; de jur împrejur droguri, alcool, oameni fără adăpost. Cred că jumătate din popu­lația zonei trăiește din alocațiile statului. Pentru adolescenți, în această zonă, să naști un copil la 14-15 ani este un motiv de deosebită mândrie. Nu, nu să ai grijă de acest copil, ci pur și simplu să îl naști. De aceea, în cadrul acestei populații, foarte puțini văd pentru ei anumite perspective în viață. La fiecare al doilea colț de stradă se află o biserică romano-catolică sau protestantă, o sinagogă și așa mai departe, toate goale.

În fața casei noastre este o mică adâncitură, pe care noi o numim fântână. Aceasta există pentru a se putea ajunge prin ea la subsol. Odată, pe la mijlocul lui februarie, ningea cu ploaie și era frig. Deodată, printre tomberoanele de gunoi pe care, de asemenea, le ținem în acest puț, am auzit un zgomot. Eu m-am gândit că, așa cum se întâmplă deseori, vreun cerșetor scormonește în gunoiul nostru și caută sticle goale. Eu nu sunt împotrivă ca cerșetorii să strângă sticle goale, dar ei, de obicei, aruncă peste tot gunoiul care le cade în mână și aceasta nu am vrut s-o permit.

Așadar, deschid ușa și văd în fața mea un om cu înfățișare asiatică. Îl intreb:

– Ce faci?

– Iertați-mă, vă rog, răspunde el, caut și eu ceva de mâncare.

– Păi, de ce scormonești în gunoi? Haidem în casă!

– Nu-nu, nu pot, zice el, sunt murdar tot și mi­ros urât.

– Haide-haide, îi zic eu.

În timpul scurtei conversații, i-am povestit că noi avem o încăpere în care poate face duș, își poa­te schimba hainele și poate mânca.

Omul s-a speriat:

– Ce vrei de la mine? Pentru ce faci toate astea?

Eu zic:

– Nu vreau să îmi arunci gunoiul în prag. Atât și nimic mai mult.

După ce a mâncat, m-am așezat lângă el și a început discuția. Părea un om destul de deștept. L-am întrebat:

– Unde locuiești?

– Niciunde.

– Adică nu ai unde?

– Ei, zice el, în fiecare noapte făceam curat într-un restaurant japonez și ei îmi dădeau voie să locuiesc la ei la subsol.

– Dar cum ai ajuns fără adăpost?

Și el mi-a povestit că era inginer și că a venit din Japonia. La început, lucrurile i-au mers foarte bine, dar apoi a început să fie atras de droguri, co­caină, heroină, și în scurt timp a pierdut tot.

Eu i-am propus să rămână la noi.

– O, nu, nu pot, a răspuns el.

– Dar de ce?

– Pentru că eu caut adevărul! a spus omul.

Eu zic:

– Nu trebuie să mergi nicăieri, adevărul este aici!

– Toți zic ața, a răspuns el. Am fost la catolici, la mormoni, la martorii lui Iehova, la iudei, la budiști. Toți promit unul și acelasi lucru, dar nu dau nimic.

– Bine, zic eu, totusi, mai rămâi puțin!…

Și a rămas să stea la noi câteva zile. Am înce­put să discutăm. Apoi el s-a botezat și l-am numit în cinstea Sfântului Nicolae al Japoniei. Acum s-a întors deja în Japonia și a primit acolo călugăria într-o mănăstire ortodoxă. Dar totul a început pen­tru el cu faptul că noi i-am dat posibilitatea să devină o parte din obște, că i-am îngăduit să viețuias­că împreună cu noi. El a văzut Evanghelia înainte de a o auzi sau de a o citi.

Sursa: (Schiarhimandrit Ioachim Parr, Convorbiri pe pământ rusesc, Editura Egumenita, 2015)

Total
61
Shares
Previous Post

Care trebuie să fie adevărata luptă a Bisericii?

Next Post

Descoperire în vedenie despre măreția Liturghiei

Related Posts