1. Despărțirea este cel mai trist lucru care se întîmplă între oameni, iar durerea pe care o lasă în suflet este o parte din durerea morții. Căci ce altceva este moartea decît o mare despărțire de lumea aceasta? Toate celelalte pricini de întristare pălesc pe lîngă pricina despărțirii, căci, de am avea alături pe cel iubit, nimic nu ne-ar mai părea apăsător, nici chiar moartea.
Cu toate acestea, omul e pribeag pe pămînt și blestemat să își cîștige pîinea în sudoarea frunții, trebuid să călătorească în căutarea cîștigului, despărțindu-se și iar revenind la cei dragi, în așa fel încît tristețea îi sîngerează necontenit inima. Numai oamenii duhovnicești îi pot purta pe cei iubiți în inima lor în chip desăvîrșit, dar și aceia, cînd vezi cum se bucură atunci cînd te văd, înțelegi că le-ai lipsit.
Aici, pe pămînt, nu este cu putință bucuria deplină din pricina despărțirii, căci, chiar de va ajunge cineva la bucurie prin însingurare, lasă în inima celor nedesăvîrșiți o dîră de tristețe. De aceea Dumnezeu a făcut Raiul, ca să nu ne mai despărțim niciodată.
2. Întreaga noastră viață este un spectacol neîntrerupt al despărțirii menit să ne pregătească pentru despărțirea cea din urmă pe care fiecare din noi are să o împlinească.
Ziua se desparte de noapte și noaptea se desparte de zi, verdele se desparte de frunză și frunza se desparte de pom, pasărea de sub acoperiș, cu care te-ai obișnuit, într-o zi nu mai apare. Poate de asta viața animalelor domestice este cu mult mai scurtă decît a omului, ca, suferind despărțirea de ele rînd pe rînd, să ne împăcăm mai ușor cu gîndul morții.
Tot ce se întîmplă în lume este un prilej de contemplație și înțelepciune, căci nimic din ce există nu a fost făcut fără vreo legătură cu omul, ci toate pentru om s-au făcut ca din ele să luăm folos și învățătură. Stelele în adîncimea nesfîrșită a nopții sînt ca niște litere străvechi pe care nu știm a le citi.
Dacă aici, pe pămînt, toate sînt puse cu un rost, înseamnă că și felul în care stau stelele pe cer are un rost ascuns. Și cele pe care le vedem, și cele pe care nu le vedem, și schimbul luminii cu întunericul, și strălucirea, și stingerea stelelor, toate se schimbă în fața ochilor noștri ca rîndurile unei cărți pline de taine cu pagini făcute din lumină și întuneric.
Fragment din Fețele tristeții – Preot Savatie Baștovoi.
