„Ascultarea de părintele duhovnicesc este viaţa veşnică, scară cerească, suire grabnică, bogăţie de cununi, lucru îngeresc, lupta nepătimirii, suire şi călătorie la Cer. Ascultarea împlineşte toate poruncile, pe toate le îndreaptă, pe toate le face şi le zideşte, iar pe suflet, în chip nevăzut şi neştiut, cu mare grijă îl îmbogăţeşte şi îl aşază în vistierie necontenit, ridicându-l spre Dumnezeu ca să stea înainte încununat şi înfrumuseţat în taină”. (Sfântul Grigorie Sinaitul)
Părintele Efrem Katunakiotul este astăzi unul din cei mai apreciaţi Stareți athoniţi. În vârstă de aproape 80 de ani, a fost unul dintre ucenicii binecunoscutului Gheron Iosif Isihastul. Dacă ceilalţi ucenici ai Cuviosului Iosif au preluat conducerea a câte unei mănăstiri aghiorite, părintele Efrem a preferat isihia, rămânând retras în pustia Katounakiei unde vieţuieşte cu trei ucenici. Redăm mai jos, în traducere, câteva din sfaturile sale adresate monahilor simonopetriti, despre ascultare.
Ascultarea faţă de părintele duhovnicesc le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mică neascultare alungă harul. Părintele duhovnicesc este, oarecum, în locul lui Dumnezeu. Orice spune părintele duhovnicesc e ca din gura lui Dumnezeu. Să-l ai pe părintele duhovnicesc ca pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, puţin câte puţin, se vindecă prin ascultare. Nu mântuiește nici preoţia, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea de părintele duhovnicesc.
Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos dă rugăciunea. Nu ne mântuiește rugăciunea; ci ascultarea de părintele duhovnicesc ne mântuiește.
Un demonizat a intrat în ascultare la doi bătrâni şi prin ascultarea lui s-a vindecat. Mi-a povestit el însuşi cum vedea demonul înaintea lui şi când zicea o dată rugăciunea lui Iisus, demonul se tulbura. Când zicea rugăciunea a doua oară, demonul începea să tremure. A treia oară când zicea rugăciunea, demonul dispărea. Faci ascultare? Ai harul lui Dumnezeu, eşti pentru Rai. Să ştiţi că diavolul nu se teme de noi, nici măcar nu ne ia în seamă. El fuge de noi când vede Harul lui Dumnezeu pe care îl avem datorită ascultării de părintele duhovnicesc.
Cel care face ascultare nu se teme – oarecum – de Dumnezeu. Nu faci ascultare? Fă ce vrei: rugăciune, post, asceză, etc. – nu mântuiesc. Numai ascultarea mântuieşte. Cel care face ascultare se aseamănă cu Hristos, Care S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte pe Cruce.
Părintele duhovnicesc poate să cadă. Cel care face ascultare nu cade niciodată. Părintele duhovnicesc va da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru dânsul, dar cel care face ascultare, nu.
Prin părintele duhovnicesc vorbeşte Hristos. Se poate oare să cadă cineva câtă vreme se aseamănă în ascultare cu Hristos? Chiar dacă porunca părintelui duhovnicesc e rătăcită, Dumnezeu, pentru ascultare, o va întoarce în folos sufletesc. Pe părintele tău duhovnicesc, aşadar, să-l vezi ca pe Hristos. Să nu-l întristezi. L-ai întristat pe părintele duhovnicesc? L-ai întristat pe Dumnezeu. Eu am experienţa personală a neascultării şi a constrângerii starețului meu, Nichifor. L-am constrâns, zicându-i: „Dacă nu facem aceasta… plec.” Părintele Nichifor a fost nevoit să accepte. Când m-am întors la chilia noastrã, starețul mi-a spus: De ce, măi copile, m-ai silit să facem lucrul ăsta? După ce mor eu, vei putea să faci ce vrei”.
Cu aceste cuvinte ale lui, înfricoşătoare şi biciuitoare, mi-a arătat că m-am îndepărtat de Dumnezeu. Am pierdut rugăciunea pentru mult timp. Nu numai că am pierdut harul rugăciunii, însă am fost şi „biciuit” de Dumnezeu.
Ştii ce canon primeşti dacă-l forţezi, dacă-l obligi pe părintele duhovnicesc să facă ceva? E cu adevărat înfricoşător.
Cel ce face ascultare e ca o hârtie albă. Nu are nimic scris pe ea care să fie luat de diavol.
Cât valorează părintele duhovnicesc, cu frică de Dumnezeu, nu valorează întreaga lume, nu valorează tot Sfântul Munte.
Faci ascultare la părintele duhovnicesc? La Dumnezeu şi la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a făcut desăvârşită ascultare la Tatăl Ceresc te primeşte, te aude, te face asemănător Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dublă cunună în slavă veşnică.
Dacă te trimite părintele duhovnicesc pe lună şi te duci, eşti în ascultare. Îl odihneşti pe părintele duhovnicesc? Îl odihneşti pe Dumnezeu.
Când m-am dus eu la Starețul Iosif, părintele vostru duhovnicesc era începător. Părintele Iosif mereu îl încerca, dar părintele vostru duhovnicesc nu ştia nimic decât iertaţi şi să fie binecuvântat. Adesea Starețul Iosif îi striga când mergeam eu pe acolo: „Vavuli, fă-ne cafea!”, şi părintele vostru duhovnicesc Efrem răspundea: „Să fie binecuvântat” şi fugea să îndeplinească porunca. Cum se îndepărta, Starețul Iosif zicea încet: „Fii pururea binecuvântat!” şi se ruga pentru el. Părintele vostru duhovnicesc a primit mult har tocmai datorită ascultării la Starețul Iosif.
Demonizatul acela care a făcut desăvârşită ascultare la cei doi bătrâni şi care s-a tămăduit prin ascultarea sa, mi-a spus cum îi şopteau demonii: „Pleacă de la bătrânii la care eşti şi coboară pe ţărm, pe stânci! Bătrânii ăştia mănâncă, dorm, se roagă prea puţin. Ca să ieşim, trebuie multă rugăciune şi post.” Şi, desigur, ziceau adevărul, însă era o cursă a diavolilor pentru ca să-l scoată de sub ascultare. Siliţi de o altă putere, au mărturisit: „Dacă reuşeam să te scoatem de la bătrâni şi să te facem să cobori pe stânci, spre ţărm, te-am fi aruncat încet-încet în deznădejde şi te-am fi făcut să sari în mare, adică să te sinucizi”. Prin ascultarea lui a învins demonii şi s-a vindecat.
Numai diavolul ştie ce e părintele duhovnicesc, ce înseamnă părintele duhovnicesc, ce înseamnă ascultarea de părintele duhovnicesc!
Făcându-mi eu odată voia şi plantând pomi, toţi s-au uscat. Cei pe care i-am plantat cu binecuvântarea părintelui Nichifor s-au prins, deşi părintele Nichifor nu era dintre monahii rugători.
Nu trebuie să tolerezi să-l judece cineva pe părintele tău duhovnicesc. Să te opui, să te împotriveşti când auzi că se spune ceva împotriva părintele tău duhovnicesc. Aşa e corect şi aşa trebuie să faci. O întâmplare asemănătoare cu cea în care acel monah a zis: „am stareț” şi prin aceasta au dispărut dracii i s-a întâmplat şi tatălui părintelui Amfilohie. Părintele Amfilohie şi-a adus tatăl la Sfântul Munte, l-a făcut monah şi-l îngrijea. Ca să vezi, copilul şi-a făcut tatăl călugăr!… Când tatăl lui trăgea să moară, părintele Amfilohie a intrat în camera muribundului şi văzându-l foarte tulburat, îl întrebă:
– De ce eşti, tată, atâta de tulburat?
– Au venit diavolii şi mi-au spus, inspaimantandu-mă, că-mi vor lua sufletul. Iar părintele Amfilohie i-a spus:
– Nu-ţi fie frică pentru că nu-ţi pot face nimic, pentru că eşti sub ascultare. Dacă mai vin la tine să le zici: Ce aveţi cu mine? Am stareț. Eu sunt ascultător”.
Au venit din nou demonii în ziua următoare cu mai mult zgomot, cu săbii, cu topoare, cu furci, speriindu-l că-l vor lua. Cum le-a zis că are stareț, demonii s-au fãcut nevăzuţi. Numai diavolul ştie ce putere are starețul, ce zice părintele duhovnicesc. A zis părintele duhovnicesc? Du-te! Urcă-te pe lună, nu te teme! Orice vrea părintele duhovnicesc, sã fie fãcut. Nu te interesează. Nu interesează decât ascultarea. Ai făcut ascultare, mergi în Rai, nu ai făcut, mergi în Iad.
N-ai venit să te împărtăşeşti de zece ori pe zi, să faci rugăciunea minţii, privegheri sau posturi. Toate nu valorează nimic fără ascultare. Ai făcut ascultare, mergi în rai, ai făcut neascultare, mergi în Iad! Adam a făcut neascultare şi a ajuns în iad! Noi călugării spunem puţine cuvinte: ASCULTARE DE PĂRINTELE DUHOVNICESC = VIAŢA, NEASCULTARE = MOARTE. Ai făcut ascultare, ai făcut totul. Eu nu spun că celelalte nu ne folosesc, însă sunt pe planul doi. Îmi amintesc că odată, pe când trăia părintele duhovnicesc Iosif, l-am judecat într-o problemă. M-am dus seară să mă rog şi nu puteam de loc să înaintez în rugăciune: „Doamne Iisuse….Doamne Iisuse…” mai mult nu puteam.„Undeva am greşit” m-am gândit. „Undeva am păcătuit”. Ia să vedem în ziua precedentă, unde am mers, ce am făcut, ce am spus. Am găsit: l-am judecat pe părintele meu duhovnicesc. Ziua următoare era Duminică şi trebuia să slujesc la Sfântul Altar. Acum ce era să fac? Rugăciune! „Dumnezeul meu, iartă-mă căci mi-am judecat părintele duhovnicesc. Am greşit, îmi cer iertare” Dar nimic! „Dar Petru, Doamne, Te-a tăgăduit de trei ori şi l-ai iertat. Eu nu Te-am tăgăduit, ci doar l-am judecat pe părintele meu duhovnicesc. Acum mă pocăiesc şi-mi cer iertare”. Nimic! Iau din nou metaniile, dar rugãciunea nu înaintează. Au început lacrimile. Am vărsat râuri de lacrimi. „Pe cuvioasa Maria Egipteanca ai iertat-o când s-a pocăit şi pe mulţi păcătoşi ai iertat. Pentru mine nu exista milă, nu există iertare?”.
Au trecut aşa trei ore. În sfârşit simt o pace, o dulceaţă, o bucurie înlăuntrul meu. Atunci începe şi rugăciunea, singură: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Deci nu-i acelaşi lucru să judeci un străin cu a-l judeca pe părintele tău duhovnicesc. Vai ţie! L-ai judecat pe Însuşi Dumnezeu. Singurul om pe care l-am iubit şi singurul om de care m-am temut a fost părintele Iosif. Părintele duhovnicesc poate să-ţi spună un cuvânt mândru sau sucit. Tu fă-ţi ascultarea ta, fă ascultare desăvârşită. Rodul desăvârşitei ascultări l-am încercat la părintele duhovnicesc Iosif. O să mă întrebi desigur care este? Nu mă temeam de Dumnezeu, nici măcar nu mă temeam. Gura părintele duhovnicesc ce zice? Să fie binecuvântat…fă ascultare fără deosebire.
Gura părintelui duhovnicesc e gura lui Hristos. Să faci ce spune părintele duhovnicesc, fără să analizezi, fără să cercetezi şi fără să murmuri. Construieşte pe smerenie. A zis părintele duhovnicesc aşa? Să fie binecuvântat! De nimic să nu te îngrijeşti de vreme ce faci ascultare. Te vei mântui, o să mergi în Rai.
Un diacon îi zice părintelui duhovnicesc: „Părinte, vreau să merg să fac baie în mare pentru sănătate”. „Nu te du copile pentru cutare sau cutare motiv”. „Ba mă duc să fac baie”. Şi se duse… Făcu baie şi în timp ce se scălda, un rechin l-a omorât. Mai târziu i-a scos marea trupul sfâşiat la mal. Unde s-a dus sufletul lui?
Ascultarea aduce luminare, lacrimi şi rugăciune. Dacă n-ai ascultare, chiar dacă le ai pe acestea, le vei pierde. Cât de mult îl cinsteşti şi îl iubeşti pe părintele duhovnicesc, atât de mult primeşti. Harul ascultării îl înconjoară pe ascultător că o flacără şi de aceea nu-l poate prinde diavolul. Dacă lipseşte aceasta flacără, diavolul ne va devora.
Teologia (cuvântarea de Dumnezeu) este rezultatul rugăciunii, iar rugăciunea este rezultatul ascultării. Când faci ascultare o să găseşti şi rugăciune şi teologie (cuvântare de Dumnezeu). Când însă nu faci ascultare nu găseşti nimic. Primul lucru, sau mai bine zis rădăcină, este ascultarea. Ai făcut ascultare? O să găseşti rugăciune. Se poate să o găseşti acum sau să o găseşti mâine.
Întrebare: Şi dacă părintele duhovnicesc da o poruncă greşită?
Răspuns: Niciodată nu ajungi tu rău, pentru că la mijloc este ascultarea.
Cu cât mai mult devotament, jertfire de sine, iubire şi credinţă ai în suflet, cu atât nu ai împotriviri lăuntrice. Când însă ai ceva cu părintele tău duhovnicesc, să ştii că nu eşti una cu el, că nu-l iubeşti şi n-ai credinţă în el. Cu cât ai mai multă credinţă în părintele duhovnicesc, că atât ai mai puţină grijă. Când nu eşti unit cu părintele duhovnicesc simţi o împotrivire, ai un „spin” înlăuntrul tău.
Cu cât ai mai mult devotament şi ascultare faţă de părintele tău duhovnicesc, cu atât o să ai mai multă râvnă.
Cea mai bună râvnă e la începutul vieţii călugăreşti. Eşti devotat părintelui duhovnicesc. Când te uneşti cu părintele duhovnicesc e râvna cea mai bună. Când vezi faţa părintelui duhovnicesc ca pe a lui Hristos, totul merge bine. Când vezi greşeli la părintele duhovnicesc, e vai de tine!
Odată mi-a zis cineva: „Părinte stareţ, vreau să merg la duhovnic să mă spovedesc pentru asta şi asta. Sfinţia ta ce zici?” „Fă 1000 de metanii”. „Să fie binecuvântat”. Şi n-a mai zis nimic la duhovnic. Asta e, să zicem, credinţă, ataşamentul, unirea cu staretul.
Ah, fericită ascultare! Părinţilor, eu ce să zic? Când eram sub ascultare alt har aveam, altă rugăciune. Pluteam, ca să spun aşa în aer. Acum sunt stareţ. O să ziceţi că nu am căutat asta, că Dumnezeu mi-a dat. Da, însă îmi amintesc starea de ucenic. Cea mai bună stare pentru monah este starea de ucenic, de ascultător. Puterea ascultării se vede din următoarea întâmplare. Era într-o marţi şi spre seară mi-au venit nişte gânduri împotriva părintelui meu duhovnicesc, părintele Iosif, pentru că ne-a pus să semnăm o scrisoare. Avea şi dreptate, după cum s-a dovedit ulterior. Sâmbătă merg la slujbă cu părintele. Cum mã vede, îmi zice: „Părinte, ai ceva împotriva mea, ceva te separă de mine, ai ceva înlăuntru. Nu te despărţi de părintele duhovnicesc, nu te rupe de mine!” Eu uitasem că l-am judecat, uitasem gândurile. „Părinte, zic, nu-mi amintesc să am un gând care să mă separe de sfinţia ta.” „Şi totuşi ai ceva care te separă de mine. Cum te-am văzut, am ştiut. A ştiut sufletul meu că ai ceva gânduri care te separă de mine.” „Părinte, nu-mi amintesc nimic!”. “Să încerci să-ţi aminteşti!”.
După ce am terminat Sfânta Liturghie am plecat. Mergând spre chilia mea şi urmărind ce gânduri am avut în aceste zile, mi-am amintit de judecată pe care i-am făcut-o în legătură cu scrisoarea. M-am întors înapoi şi mi-am cerut iertare cu lacrimi.
Călugărul trebuie, deci, să facă ascultare orbeşte, să nu facă deosebire. Îmi amintesc că, altă dată, m-am dus la chilie să mă rog. Mă găseam într-o stare de har. Deodată, părintele Procopie, care era ucenic împreună cu mine, bate la uşă şi mă cheamă la lucru. Pentru că ştiu că harul poate să vină să te bucure fie cinci minute, fie o oră, fie două, m-am gândit că acum când mă găsesc sub lucrarea harului să profit şi când se va sfârşi să merg la lucru. Părinţilor, nici nu am apucat să termin de gândit ce am zis, că am şi pierdut harul! N-a fost asta neascultare? Ba neascultare a fost, chiar dacă părintele Procopie nu era părintele meu duhovnicesc. Şi mi-am zis atunci în sine: „Şi neascultarea am făcut-o şi rugăciunea am pierdut-o”. De aceea zic: Fă ascultare şi vei găsi rugăciunea. Nu urmări rugăciunea, căci ea vine din ascultare.
Primul lucru pe care l-am întâlnit noi la părintele Iosif a fost că Dumnezeu te mântuieşte prin rugăciunile părintelui duhovnicesc. Ce putem spune e că pe cât de unit eşti cu părintele duhovnicesc, pe atâta de mult har primeşti. Ca fierul în foc, se face şi el foc. Pe cât îl îndepărtezi de foc, cu atâta se răceşte.
Rugăciunea izvoreste din ascultare, nu ascultarea din rugăciune. Fă ascultare acum şi în continuare va veni harul.
Părintele Iosif spunea: „Cel ce face ascultare va ieşi bine numai şi numai pentru ascultare! Nu are importanţă cine e părintele duhovnicesc. Ce i-a folosit lui Iuda că L-a avut pe Hristos? Nimic! Ce i-a folosit lui Adam că L-a avut Părinte pe Dumnezeu şi că era în Rai? Nimic! Nu s-a folosit de Rai, căci a făcut neascultare. Cu ce l-a împiedicat de la sfinţenie pe marele Acachie faptul că părintele său duhovnicesc era sucit şi nebun şi îl bătea zilnic? Cu nimic!
Întrebare: Dumnezeu ne-a dat putere de judecată. Asta e albă, asta e neagră. Dacă îţi spune părintele duhovnicesc că albul e negru şi invers, nu elimini judecata?
Răspuns: Asta este ascultarea, părintele meu, asta este ascultarea. Să te încredinţezi că e negru şi nu alb cum îl vezi tu… Tu vezi lucrul alb, iar părintele duhovnicesc îl vede negru. El vede corect, el vede drept! Asta este ascultarea! Să te străduieşti să vezi că nu este cum spui tu, adică alb, să nu crezi nici măcar ceea ce văd ochii tăi.
Când eşti unit cu părintele duhovnicesc, te inundă harul. Îmi amintesc anii aceia: şuvoi venea harul. Mi-a spus părintele duhovnicesc într-o zi: „N-o să primeşti nimic până sâmbătă viitoare”. Cu adevărat moarte a fost pentru mine. Ne minunam cum se împlineşte cuvântul părintelui duhovnicesc, cum îl pecetluieşte Dumnezeu.
Odată, nişte creştini ne-au adus un sac cu cartofi, la arsana. Un ucenic de-al meu, începător (acum nu mai este la noi) mi-a spus că este obosit şi că nu vrea să meargă să-l aducă şi m-am dus eu. Jos era oprit un camion, i-am făcut semn. Înăuntru erau doi profesori universitari care îmi zic: „Părinte, nu ştiţi unde stă părintele Efrem?” „Eu sunt”, le răspund. Iar unul dintre ei îmi zice: „Voi monahii sunteţi cu adevărat fericiţi, pentru că trăiţi cu adevărat viaţa creştină”.
Când m-am întors la chilie, i-am povestit ucenicului întâmplarea, la care el mi-a zis cu multă neruşinare: „Mda, când vin aici îi izgoneşti, iar jos îi inviţi aici”. „Ce să mă fac, măi copile, aşa mi-a venit atunci să le zic, îi răspund. Acum hai să ne rugăm o oră la chilie”. După o oră vine la mine şi mă întreabă: „Câte rugăciuni ai făcut?” „Atâtea”, îi răspund. „Doar atâtea? Eu am făcut cu mult mai mult şi încă mai pot să mai fac”. Mi-a zis toate astea cu neruşinare. M-am întors întristat la mine la chilie. Numai că nu am plâns pentru comportamentul copilului aceluia. Se duse ucenicul să doarmă. Cum însă să poată dormi când diavolii au început să-l atace? Şi numai ce vine la mine la chilie speriat şi-mi spune ce i se întâmplă. Îi răspund: „Asta ţi se întâmplă pentru că l-ai supărat pe părintele tău duhovnicesc “. I-am citit o rugăciune, au trecut toate şi s-a culcat liniştit.
Când te faci prost pe tine însuţi, pentru ascultare, şi dacă faci aşa cum îţi spun şi întrebi pentru toate, începe Dumnezeu să-ţi dea har.
Părintele Procopie a plecat odată, făcând neascultare de părintele Nichifor. Când a ajuns la o anumită stare de lepădare a simţit deodată lipsa harului. Se simţea ca şi cum ar fi un alt Procopie care-l întreabă: „De ce ai plecat?” „De asta şi asta!” – îi răspund. „De ce ai lăsat ascultarea şi pe părintele tău duhovnicesc? Du-te înapoi la ascultarea ta!” Şi s-a întors Procopie.
Nu are importanţă cine este părintele duhovnicesc. Metania pe care o pui părintelui duhovnicesc e lucru mare. Făcând ascultare la părintele Nichifor în anii aceia, am văzut minuni.
Părintele Iosif spunea: „Nici preoţia, nici Sfânta Împărtăşanie, nici rugăciunea minţii, nici postul, nici privegherea nu mântuiesc fără ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavoli!” „Căci împlinind cineva voia altuia şi nu pe a sa, înfăptuieşte nu numai lepădarea de sufletul său, ci şi răstignire faţă de toată lumea.
Cel ce contrazice pe părintele său, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smereşte până la moarte, se minunează îngerii. Căci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemănându-se Fiului lui Dumnezeu, Care a împlinit ascultarea de Părintele Său până la moarte, iar moarte, pe cruce (Filip, II, 4-11)”.
