Starețul Sofronie Saharov, în foarte însemnata și profund duhovniceasca sa lucrare „Sfântul Siluan Athonitul”, descrie învățătura părintelui său duhovnicesc despre cunoașterea voii lui Dumnezeu.
Căutarea voii lui Dumnezeu constituie lucrarea cea mai importantă a vieții noastre, căci numai dacă pășim pe calea voii lui Dumnezeu, devenim părtași ai dumnezeieștii vieți și oameni ai dragostei în faptă. Cunoașterea dumnezeieștii voi este realizabilă prin diferite căi, una dintre ele fiind cuvântul lui Dumnezeu. Poruncile Evangheliei, în ciuda desăvârșirii lor sau, mai degrabă, așa cum observă Starețul Sofronie, datorită desăvârșirii lor, descoperă voia lui Dumnezeu în înțelesul ei final general. Cu alte cuvinte, constituie principiile generale călăuzitoare, pe care credinciosul este chemat să le aplice în viața sa. De-a lungul aplicării lor, însă, omul se confruntă cu o diversitate nesfârșită de situații și adesea nu știe cum să acționeze.
Așadar, ca să aibă o acțiune un rezultat favorabil, nu este suficient ca omul să cunoască numai manifestarea generală a voii lui Dumnezeu, care se formulează într-o poruncă, ci este nevoie și de luminarea de la Dumnezeu, care va limpezi datoria supunerii noastre față de poruncă, în cazul de față porunca dragostei, chiar și în cele mai mici amănunte ale ei. Este nevoie așadar de putere din Cer.
Două moduri ne prezintă Starețul ce ne ajută să recunoaștem povățuirea lui Dumnezeu în căutarea voii Sale. Primul este rugăciunea neîncetată, care este necesară chiar și pentru cel care a dobândit în sufletul său dragostea lui Dumnezeu. Deși mobilele lui abordează voia lui Dumnezeu și tind spre desăvârșire, cu toate acestea, cunoașterea nu este desăvârșită, ci relativă. Irealizabilul deplinei desăvârșiri impune ca absolut necesară pentru toți rugăciunea neîncetată. În această situație – precum și mai mult în cea următoare – omul este dator să se dezbrace desăvârșit de voia proprie și să fie gata pentru orice jertfă, precum Avraam.
Al doilea și cel mai sigur mod arătat de Stareț este cel al ascultării fără discernământ față de un duhovnic experimentat și neînșelat. Din pricina credinței ucenicului răspunsul duhovnicului va fi mereu folositor și plăcut lui Dumnezeu. Duhovnicul, săvârșindu-și slujirea sa, dă în acea clipă răspunsul la întrebarea ce o pune ucenicul, slobod fiind de patima celui care întreabă. Prin urmare, duhovnicul vede mai limpede lucrurile și este mai receptiv la lucrarea Harului lui Dumnezeu. Deși răspunsul duhovnicului nu poartă întotdeauna pecetea desăvârșirii, ascultarea față de sfatul său va conduce la sporirea cea după Dumnezeu a ucenicului. De aceea și este întotdeauna binecuvântat primul cuvânt ce îl va rosti duhovnicul, împotriva căruia nu va trebui să îi adreseze cel care întreabă păreri personale, ezitări, îndoieli, ci să-l primească ca și cum ar fi ieșit din gura lui Dumnezeu.
În fiecare situație Starețul Sofronie recomandă ca ucenicul să urmeze principiul ascetic „nu primi și nu respinge”, legat de experiențele duhovnicești pe care le are, pentru a evita primejdia înșelării, pe de o parte, și a hulei împotriva Duhului Sfânt, pe de alta.
Extras din Dragoste predată de Dumnezeu– Sf. Vlasie – Pilios, care va apărea la Editura Evanghelismos.
