Despre curajul mărturisirii: Cine au fost, de fapt, femeile mironosițe?

Deși au trecut, iată, două săptămâni de la slăvitul Praznic al Învierii Domnului, ne aflăm încă în această perioadă plină de lumină, de nădejde și bucurie. După ce, la o săptămână după Sfintele Paști, Biserica ne-a amintit tuturor de arătarea Domnului şi ne-a vorbit despre încredinţarea lui Toma despre Sfânta Înviere, observăm că Duminica ce urmează săptămânii acesteia a Sfântului Toma are încă un pronunţat caracter pascal, așa cum de altfel are întreaga perioadă a Penticostarului.

Astfel, după o întreagă lună martie în care le-am arătat femeilor din viețile noastre cât de mult le prețuim și cât de mult contează ele pentru noi, după o sărbătoare binecuvântată a Bunei Vestiri, în care am cinstit-o așa cum se cuvine pe Maica Vieţii, cea care, născându-L pe Mântuitorul, ne-a arătat prin însăși viețuirea ei aleasă calea către dobândirea vieţii veşnice, în Duminica a treia după Paști, Biserica noastră a rânduit să le prăznuim pe sfintele femei mironosițe, femeile care L-au urmat pe Iisus, împreună cu Apostolii, și care au fost martore ale Patimilor Sale. De aceea, pentru credința, curajul și puterea lor de mărturisire, ne-am gândit să facem un scurt „CV” al acestor minunate femei, pentru ca în momentele noastre de deznădejde să ne fie un fel de „coordonate” după care să ne orientăm ca să reușim să revenim pe cale.

Întâi de toate, trebuie să știm că, deși în limbajul nostru uzual termenul de „mironosiţă” este utilizat în sens peiorativ sau defavorabil, iar expresii precum „a face pe mironosița” sunt deseori întâlnite, realitatea clară este aceea că, după sensul originar al termenului, femeile acestea au fost „de-mir-purtătoare” (din grecescul mirophores), adică cele care, în urma dramei imense a Răstignirii Domnului, când toată lumea era pur și simplu consternată și fără de cuvinte, au găsit puterea de lua mir și de a merge să ungă Trupul lui Hristos.

Astfel, răsfoind paginile Noului Testament, aflăm de la Sfântul Evanghelist Luca că multe femei slujeau (Mântuitorului și Apostolilor în lucrarea lor sfântă de propovăduire a Evangheliei) din avutul lor, însă dintre acestea le amintim pe Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, Ioana, soția lui Huza, un intendent al regelui Irod, Maria și Marta din Betania, Salomeea și Suzana.

1. Sfânta Maria Magdalena era din neamul lui Neftalim, din Magdala Galileei, un sat populat în majoritate de pescari și aflat în partea de vest a Lacului Ghenizaret, între Capernaum şi Tiberiada. Sfintele Evanghelii nu consemnează detalii relevante despre viața celei dintâi dintre femeile mironosițe, însă Tradiția ne spune că era tânără, frumoasă la chip şi înstărită. Sfântul Apostol și Evanghelist Luca amintește de faptul că ea a fost izbăvită de chinurile a șapte demoni și că din acel moment a hotărât să-și împartă săracilor toată avuția și să înceapă o viață nouă, intrând în ceata celor care Îl urmau și Îi slujeau lui Hristos.
2. Sfânta Maria, soția lui Cleopa, serbată pe 23 mai, a fost soția lui Cleopa, Ucenicul Domnului, și verișoara Maicii Domnului, fiind legate printr-o prietenie sfântă. Maria lui Cleopa L-a urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos cu credință și nu L-a părăsit nici în ceasul pătimirilor și răstignirii, ajutându-i pe Iosif din Arimateea și pe Nicodim să coboare trupul Domnului de pe Cruce și să-l așeze în mormânt.
3. Sfânta Ioana, soția lui Huza a fost o femeie din înalta societate. Potrivit tradiției Bisericii noastre, Ioana a fost dama de curte a Irodiadei. În contextul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Ioana, care era creștină, nu se putea liniști, văzând capul Înaintemergătorului zăcând îngropat într-un loc necurat, la marginea cetății. După mai multe zile de meditare, se hotărăște să îl dezgroape singură și, în mare secret, îl duce în Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, și îl îngroapă acolo, într-un vas de lut. Nu după foarte mult timp, ajunge aici un fost proprietar bogat, care începe să sape o mică temelie pentru chilia sa și astfel găsește vasul din lut, înțelegând că acela este capul Sfântului Ioan, prin minune dumnezeiască.
4. Sfintele Maria și Marta din Betania erau surorile Sfântului și Dreptului Lazăr, pomenite în fiecare an, pe 4 iunie.  Tradiția Bisericii noastre spune că, după Înălțarea Domnului, Lazăr a pornit la vestirea Evangheliei, iar cele două Surori ale lui l-au însoțit, fiind pururea cu dânsul. Nu se știe în ce loc au trecut la cele veșnice.
5. Sfânta Salomeea a fost, după tradiția Bisericii noastre, soţia lui Zevedeu şi mama Sfinţilor Apostoli Iacov şi Ioan Evanghelistul. Ea este cea care I-a cerut Mântuitorului marea cinste ca fiii ei să fie aşezaţi unul de-a dreapta şi unul de-a stânga în Împărăţia Sa, cerere la care Mântuitorul a răspuns: „Nu știți ce cereți…” (Matei 20, 20-22).
6. Sfânta Suzana este pomenită în Evanghelia după Luca, la capitolul 8, versetul 3, alături de femeia lui Huza. Conform Sinaxarului, alături de Salomeea, a mers la mormânt pentru a unge trupul Domnului cu miresme.

Așadar, făcând această sumară radiografie biografică, vedem că numitorul comun al tuturor acestor femei mironosițe este curajul mărturisirii. Înfruntând întunericul, pericolele din partea stăpânirii și toate temerile că, din varii motive li se poate întâmpla ceva rău, au găsit curajul și puterea de a merge la mormântul Domnului. Iar răsplata le-a fost pe măsură, căci au avut bucuria de-a se întâlni cu Însuși Mântuitorul. Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei ne spune că pe când mergeau ele de la mormânt spre casă, Iisus cel înviat din morți le-a întâmpinat și le-a zis: „Bucurați-vă, nu vă temeți!” (Matei 28, 9).

Până în zilele noastre, femeile mironosițe au rămas modele de devotament, curaj, dragoste şi credinţă în urmarea lui Hristos și a poruncilor Sale pentru toate femeile creștine. Nu întâmplător, în anul 2020, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat a treia Duminică după Paști ca fiind Duminica Femeilor creștine, pentru a evidenția rolul și importanța femeilor creștine în viața și în misiunea Bisericii și a societății românești.

Astfel, dacă femeile mironosițe s-au străduit să aducă la mormântul Domnului miruri de mare preț, în această zi aparte să ne amintim cu recunoștință de soțiile, mamele și bunicile noastre, cele care care ne-au învățat primele și cele mai frumoase rugăciuni ale copilăriei, dar și de învățătoarele și profesoarele care ne-au purtat mâna și ne-au instruit în tainele scrisului, ale cititului și ale educației, în genere. Tuturor să le aducem în această zi gândurile noastre de profundă mulțumire, să le spunem sincer cât de mult contează pentru noi, să le prețuim neîncetat și să le pomenim în rugăciunile noastre.

Sursa: http://blog.bizanticons.ro/