12. De ce are o autoritate mai mare Descoperirea dumnezeiasca, decat mintea omeneasca in lucrarea mantuirii ?
Pentru ca Descoperirea dumnezeiasca nu greseste si nu inseala niciodata, fiind garantata de Dumnezeu insusi, care e Adevarul (Ioan XIV, 6), de nesfarsita Lui intelepciune si de im- plinirea pana astazi a atatora din cele vestite de aceasta Descoperire. Mintea omeneasca poate intelege unele din cele cuprinse in Descoperirea dumnezeeasca, dar ea nu poate patrunde toata aceasta Descoperire. Pentru ca mintea noastra sa fie intru totul de aceeasi parere cu Descoperirea de sus, ar trebui sa cunoastem pe Dumnezeu in fiinta Sa.
Dar cum fiinta lui Dumnezeu nu poate fi cunoscuta, pentru ca mijloacele firesti pe care mintea noastra ni le pune la indemana nu ajuta la acest lucru, noi punem toata increderea in adevarurile Descoperirii, care ne fac cunoscut pe Dumnezeu prin predicarea sau vestirea cuvantului despre El. Descoperirea dumnezeeasca e vrednica de a fi primita de mintea noastra. Daca mintea isi pune increderea in fagaduiala unui om serios si vrednic de lauda, despre care stim sigur ca nu ne inseala, de ce sa nu dam aceeasi crezare cuvintelor lui Dumnezeu insusi?. “Nu e mai cuminte, zice ORIGEN, sa dam mai multa crezare lui Dumnezeu ?. De asemenea Sf. IOAN GURA-DE-AUR ne indeamna sa ne incredem totdeauna in Dumnezeu, chiar atunci cand cuvantul Lui pare a fi impotriva felului nostru de a judeca si de a vedea. Judecata si vederea noastra se pot insela, cuvantul Lui niciodata.
15. Cate feluri de Descoperiri sunt ?
Privita in izvorul ei, care e Dumnezeu, Descoperirea dumnezeeasca e una singura. Daca, insa, tinem seama de caile folosite pentru a ajunge pana la noi, Descoperirea este de doua feluri: intai, Descoperirea data pe calea firii si al doilea, Descoperirea data pe calea mai presus de fire sau pe calea credintei. Aceasta din urma nu poate fi primita fara ajutorul lui Dumnezeu.
14. Ce se intelege prin Descoperirea pe calea firii?
Se intelege comoara de invataturi pe care natura si firea omeneasca ni le dezvalue despre existenta si unele insusiri ale lui Dumnezeu. Natura in mijlocul careia traim, ne spune ca este Cineva care a facut-o. Mintea ne spune ca zidirea trebue sa aiba un Ziditor, pentru ca nu poate fi ceva pricinuit fara un pricinuitor. Ordinea si frumusetea desavarsita a alcatuirii lumii oglindesc lucrarea unui Facator atotputernic, preaintelept si preaiubitor, intreaga fire ne graieste despre Dumnezeu, dupa cuvantul Psalmistului: ” Cerurile spun slaoa lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Ziua zilei (urmatoare) spune cuvant (despre aceasta), iar noaptea noptii vesteste stiinta. Nu sunt graiuri, nici cuvinte ale caror glasuri sa nu se auda. In tot pamantul a iesit vestirea lor si la marginile lumii cuvintele lor”. (Ps. XVIII, 1-4). Intreaga faptura, prin ordinea si armonia ei, arata ca din carte si striga pe Stapanul si Facatorul ei, observa Sf. ATHANASIE. Chiar daca unele popoare se inchina la pietre si la lemne, ele stiu ca este Cineva mai mare ca ele, “intreaba lumea, podoaba cerului, si vezi daca nu-ti raspund dupa intelegerea lor: “Dumnezeu ne-a facut”. Lucrurile acestea le-au cercetat si nobilii filozofi si din arta au cunoscut pe artist”. Sf. Apostol PA VEL intareste si adanceste cuvantuf Psalmistului: ” Cele nevazute ale lui (Dumnezeu) de la zidirea lumii, din fapturi socotindusse se vad si vesnica puterea lui si Dumnezeirea, ca sa fie ei fara de raspuns” (Rom. I, 20).
15. Ce se intelege prin Descoperirea pe calea mai presus de fire sau pe calea credintei?
Se intelege Descoperirea randuita si data de Dumnezeu prin anumiti mijlocitori pentru mantuirea oamenilor. Prin Descoperirea firii ne ridicam numai la adevarul ca este Dumnezeu si la cateva din insusirile Lui. Daca ne-am margini la aceasta Descoperire, nu ne-am deosebi de paganii inaintati ai vremurilor vechi, si mai ales ne-am lipsi de bucuriile si fericirea pe care ni le-a adus Descoperirea prin credinta. Aceasta din urma ne face crestini, pe cand cealalta, marginita numai la cugetare, ne tine doar la portile crestinismului. Descoperirea prin credinta si-a luat numele de acolo ca ea poate fi primita numai de cel: care crede.
16. Pe ce cai s-a dat oamenilor Descoperirea prin credinta?
Ea a fost data uneori prin anumite semne minunate, pe care omul le cunoaste prin simturi; de pilda aratarea lui Dumnezeu catre Avraam, sub chipul a trei barbati, la stejarul lui Mamvri (Fac. XVIII, 1-2), sau aratarea Mantuitorului dupa Inviere catre ucenicii Sai (Ioan XX, 9-31). Avem aici o Descoperire din afara. Dar, de cele mai multe ori, Descoperirea prin credinta e data sufletului omenesc, printr-o luminare deosebita, pe care acesta n-ar fi putut-o castiga numai prin puterea cugetarii sale. Aceasta luminare a sufletului si inzestrarea lui cu puterea de a primi anumite adevaruri ale Descoperirii dumnezeesti este insuflarea sau inspiratia dumnezeiasca. Avem aici o Descoperire care se face numai sufletului si prin suflet si pe care o putem numi duhovniceasca sau dinlauntru. Sf. Scriptura spune chiar si in Vechiul Testament, in multe locuri (Iesire IV, 12; II Imp. XXIII, 2; Isaia VI, 1-8; VIII, 1; Avacum II, 2, etc), ca Dumnezeu este acela care a grait prin gura proorocilor. Sf. Apostol PAVEL rezuma astfel istoria si felurimea acestei Descoperiri: “In multe feluri si in multe chipuri de demult Dumnezeu graind parintilor prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma a grait noua intru Fiul” (Evr. I,, 1-2). Descoperirea prin semne minunate, controlate de simturi si prin insuflarea Duhului Sfant are autoritate hotaratoare pentru viata religioasa si pentru mantuire. Numai prin aceasta Descoperire: omul se face duhovnicesc.
17. Cand s-a dat oamenilor Descoperirea prin credinta ?
Aceasta Descoperire s-a dat de la facerea primilor oameni, in rai, pana la venirea Mantuitorului, care a incununat si a desavarsit Descoperirea. Aceasta lunga durata – 5508 ani – se poate imparti in trei parti:
Cea dintai se intinde de la facerea primilor oameni, pana la darea Legii Vechiului Testament. Aceasta prima parte se imparte la randu-i in doua: 1. de la facerea primilor oameni pana la ca- derea in pacat; 2. dupa caderea in pacat. Descoperirea se infatiseaza potrivit starii omului din aceste doua rastimpuri. Omul raiului primea o Descoperire de-a dreptul de la Dumnezeu, care-i vorbea personal. Dumnezeu il povatuia si-l conducea direct, il invata despre Sine, despre legatura Sa cu omul si rostul acestuia in lume si petrecea impreuna cu acest om.
Partea a doua a Descoperirii incepe odata cu darea Legii Vechiului Testament; ea cuprinde toate veacurile aproape 14-calauzite de legea lui Moise si de prooroci si se incheie odata cu venirea Mantuitorului. Aceasta parte a Descoperirii nu e deplina, ci pregatitoare pentru Descoperirea cea deplina. Sf. Apostol PAVEL o numeste “calauza catre Hristos” (Galateni III, 24).
Partea a treia a Descoperirii este aceea a plinatatii harului si adevarului (loan I, 17). Ea incepe odata cu venirea Mantuitorului si se incheie cu ultima scriere a Noului Testament. Ne gasim pe treapta cea mai inalta a Descoperirii dumnezeesti, facuta in persoana insasi a Mantuitorului, care ne da deplina cunoastere despre Dumnezeu, ca cel ce este insusi Fiul lui Dumnezeu (Matei XI, 27; Ioan XVII, 6). Sf. Apostol PAVEL spune aceasta in chip hotarat: “In zilele acestea mai de pe urma (Dumnezeu) a grait noua intru Fiul” (Evr. I, 2) si tot el o lamureste, insemnandu-i si scopul: “Aratandu-ne noua taina voii Sale, dupa buna-vointa Sa, pe care mai inainte a randuit-o intru Dansul despre intocmirea plinirii vremilorr, ca toate sa le uneasca sub un cap intru Hristos si cele din ceruri si cele de pe pamant” (Efes. I, 9-10).
18. De unde stim ca lisus Hristos este desavarsirea si plinirea Descoperirii ?
Din Sf. Scriptura, din implinirea intocmai a proorociilor Vechiului Testament si din istoria Bisericii Crestine. In adevar, Sf. Apostol PAVEL precizeaza: “Iar cand a venit plinirea vremii, a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau cel nascut din femeie, nascut sub lege, ca pre cei de sub lege sa-i rascumpere, ca sa luam mostenirea fiasca” (Galat. IV, 4-5). Sf. Evanghelii si intreg Noul Testament intaresc intru totul adevarul ca Iisus Hristos e Fiul lui Dumnezeu si plinitorul Descoperirii dumnezeiesti.
Proorociile Vechiului Testament privitoare la Mesia, la Rascumparatorul, la Fiul lui Dumnezeu, s-au implinit intocmai in persoana lui Iisus Hristos. Sfintii Evanghelisti si Sf. Apostol Pavel citeaza, adesea in amanunt, proorociile ce s-au implinit in persoana Mantuitorului. Proorocul Isaia – supranumit si Evanghelistul Vechiului Testament – vorbeste pe larg de nasterea si mai ales de patimile, moartea si proslavirea lui Mesia (Isaia VII si LIII). Toata aceasta proorocie s-a implinit intocmai in faptele si viata lui Iisus Hristos, asa cum sunt infatisate de Noul Testament (Matei I, 21 ; Luca I, 31 si urm.; I Cor. XV, 3; I Petru II, 24 ; Matei XXVI, 62; Fapte VIII, 32; I Ioan III, 5, etc).
Documentele crestine, pagane si iudaice din veacurile I si II sustin, fara deosebire, ca Iisus Hristos nu este o nascocire si ca a trait cu adevarat sub imparatii August si Tiberiu si a suferit moartea sub Pilat din Pont. Aceleasi documente, afara de cele iudaice, constata ca nici o alta persoana purtand acelasi nume, sau alt nume, nu a avut rolul si faptele lui Iisus Hristos. Marile infaptuiri ale Bisericii adeveresc si ele Dumnezeirea Intemeietorului ei.
19. Se poate vorbi despre trepte ale Descoperirii dumnezeiesti ?
Se poate vorbi cu toata siguranta. Am vazut mai inainte ca Descoperirea dumnezeeasca poate fi impartita in trei mari perioade de timp. Fiecareia din aceste perioade ii corespunde mai mult sau mai putin o treapta de inaintare, cu toate ca aceste trepte nu sunt nici totdeauna egale si nici nu vin unele dupa altele intr-o ordine neschimbata. Timpul de la caderea in pacat pana la darea Legii pe muntele Sinai, cuprinde nu numai stradanii ale firii omenesti spre cunoasterea adevarului si deci a lui Dumnezeu, ci si ajutoare directe de sus, prin Descoperirea mai presus de fire, facuta patriarhilor. La fel dupa darea Legii. Dupa venirea Mantuitorului, care a desavarsit Descoperirea, cele doua trepte ale Descoperirii dinainte n-au fost inlaturate. Deci, in linii mari, Biserica admite trepte in lucrarea Descoperirii prin credinta.
Cum este si firesc, Biserica pune accentul pe cele doua trepte in Descoperirea dumnezeeasca infatisate prin cele doua Testamente. Sf. GRIGORIE TEOLOGUL vorbind despre schimbarile produse in viata omenirii din trecut, prezent si viitor, le numeste cutremure de pamant si le schiteaza astfel: “Cele doua Testamente sunt doua cutremure, din care unul face trecerea de la idololatrie la legea lui Moise, celalalt de la legea lui Moise la Evanghelie. Dar e si un al treilea cutremur, care este mutarea din aceasta viata in cealalta.
Deci Biserica admite mersul treptat al Descoperirii dumnezeiesti. Treapta de la Vechiul la Noul Testament e aratata de nenumarate ori de Mantuitorul, de Sf. Apostoli si de Sf. Parinti. Ei arata ca este o desavarsire a Noului Testament fata de cel Vechi. Acesta din urma isi pastreaza valoarea lui, e adevarat. Mantuitorul zice : “Sa nu socotiti ca am venit sa, stric legea sau proorocii; nu am venit sa stric, ci sa plinesc. Ca amin zic voua-pana ce va trece cerut si pamantul, o iota sau o cirta nu va trece din tege, pana ce vor fi toate”. (Matei V, 17-18). Dar aceste lucruri din Vechiul Testament trebuiesc “plinite” in lumina gradului nou de Descoperire) (Noul Testament): “Ati auzit ca s-a zis celor de demult…”, “Iara Eu zic ooua” (Matei V, 21 si urm.). Noul Testament e dezvoltarea si plinirea celui Vechi; dar e mai mult decat atat: El e “rasaritul cel de sus”, care face sa treaca “umbra legii”. Sporul in descoperirea persoanelor Sfintei Treimi, e aratat de Sf. GRIGORIE TEOLOGUL, prin cuvinte ca: “Adaosuri partiale”, “inaltari”, “inaintari” si “treceri din slava in slava”. Duhul Sfant insusi si-a randuit lucrarea lui in chip treptat, masurand-o dupa puterea de primire a Sfintilor Ucenici. Astfel, la inceput a lucrat prin minunile savarsite de Domnul, dupa patimi si inviere a fost insuflat ucenicilor, iar dupa inaltare s-a aratat in chip de limbi de foc.
20. De ce invatatura crestina e socotita drept cea mai inalta treapta a credintei?
Pentru ca invatatura crestina a fost data de insusi Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu adevarat, Domnul nostru Iisus Hristos si pentru ca nimeni altul ca El n-a cunoscut de-a dreptul pe Dumnezeu si n-a invatat pe oameni chiar din izvorul care e insusi Dumnezeu: “Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Cel Unul Nascut Fiul, care este in sanul Tatalui, Acela a spus” (Ioan I, 18). Mantuitorul insusi declara: “Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal” (Ioan XIV, 9). Caci “nimeni nu cunoaste pe Fiul, fara numai Tatal, nici pe Tatal nu-L, cunoaste nimeni, fara numai Fiul si acela caruia va voi Fiul sa-i descopere” (Matei XI, 27). Iisus Hristos a adus Descoperirea celor mai mari taine ale adevarului dumnezeesc pe care omenirea s-a invrednicit sa le cunoasca de la inceputul lumii. Credinta adusa de El a potolit si potoleste setea dupa adevar a nenumarate suflete. Ea a schimbat fata lumii vechi. Prin luminarea si schimbarea adanca a sufletelor, ea a legat din nou viata omeneasca, vestejita de pacat, de izvorul nesecat al vietii netrecatoare: Dumnezeu. Ea a coborat cerul pe pamant, implinind rugaciunea Psalmistului: “Doamne, pleaca cerurile Tale si Te pogoara, atinge-Te de munti si vor fumega” (Ps. CXLIII, 6). Cerurile s-au plecat si chiar s-au deschis (Luca II, 9» 15; Matei III, 16). In sfarsit, nici o alta credinta sau cunoastere religioasa n-au putut si nu pot inlocui pe cea crestina, fiindca n-a avut si nu are roadele acesteia, invatatura crestina sta pe culmea cunoasterii religioase, pentru ca nicairi sufletul credinciosului nu se desfata de adevar, de drep tate, de fericire, de viata vesnica, ca in Hristos.
21. Cum ne putem incredinta de Descoperirea dumnezeiasca ?
Ne putem incredinta de Descoperirea dumnezeiasca pe doua cai:
1. Printr-una personala, aflata in cercetator;
2. Prin cealalta, aflata in cuprinsul Descoperirii.
Cea dintai e credinta. Credinta e socotita ca Descoperire. Ea singura ingaduie omului sa vada pe Dumnezeu. Ea singura ne duce intr-o lume mai presus de fire si ne inzestreaza cu puterea de a deosebi ce e omenesc de ce e mai presus de om. Cea de a doua cale prin care ne incredintam despre Descoperirea dumnezeeasca sunt semnele aflate chiar in Descoperire. Au fost si sunt semne vadite ale Descoperirii dumnezeisti.
22. Care sunt semnele adevaratei Descoperiri dumnezeiesti?
Semnele Descoperirii dumnezesti sunt urmatoarele :
1) Inaltimea invataturilor descoperite;
2) Curatia lor dumnezeeasca;
3) Puterea lor de a schimba in bine pe oameni.
Aceste semne sunt launtrice si ele se pot pricepe numai cand Descoperirea e bine cunoscuta si e cercetata intr-un duh de smerenie si de evlavie. Acest duh face fericit pe cel ce se deda unei asemenea cercetari. Despre Descoperirea dumnezeiasca ne incredintam si prin semne din afara: minunile si proorociile, la care putem adauga si calitatea morala a persoanei prin care se face Descoperirea.
23. Ce sunt minunile?
Minunile sunt fapte dumnezeiesti, mai presus de mintea si puterea omeneasca. Ele sunt fapte savarsite in firea vazuta numai cu puterea lui Dumnezeu, ce intrec legile mintii si ale firii, ce se fac in momente extraordinare, hotarate de Ziditor si urmaresc luminarea si indreptarea noastra in vederea mantuirii. Minunile arata vointa lui Dumnezeu si talcuiesc caile Sale cele necunoscute. Dumnezeu este cel dintai si cel mai mare facator de minuni, ca unul care este insusi izvorul lor. Mantuitorul a savarsit pe pamant minuni asupra firii, asupra oamenilor si asupra Sa insusi. El a oprit furtuna pe mare, a scapat pe Petru de la inec, a prefacut apa in vin, a inmultit painile si pestii, a vindecat bolnavii, a inviat morti, ceea ce-L face sa spuna: ” De n-ati fi facut lucruri intru ei, pe care nimeni altul nu le-a facut, pacat n-ar avea” (Ioan XV, 24). Dintre minunile pe care Mantuitorul le-a facut asupra-si, cea mai mare este invierea Sa din morti. Minunile Sale dovedesc obarsia si puterea Sa dumnezeeasca, asa cum El insusi declara: “lucrurile pe care mi le-a dat Tatal sa le savarsesc, aceste lucruri pe care le fac, marturisesc pentru Mine ca Tatal M-a trimis” (Ioan V, 36). Minuni au facut si oamenii alesi de Dumnezeu si placuti Lui ca, de pilda, unii dintre aceia prin care s-a dat Descoperirea dumnezeeasca: Moise, Ilie, Eliseu, Daniil, Iona, Apostolii si altii. Acestia au savarsit minuni cu puterea lui Dumnezeu, dovedind ca aveau puterea Duhulu de sus cu ei.
24. Dupa ce se cunosc adevaratele minuni?
Minunile adevarate se deosebesc de cele mincinoase printr-o seama de conditii dintre care insemnam:
1) Sa fie vrednice de numele lui Dumnezeu si sa fie cuprinse in Sfanta Scriptura si in Sfanta Traditie; ;
2) Sa se produca cu mijloacele cu care s-au produs minunile Mantuitorului si ale Sfintilor;
3) Sa nu se tagaduiasca unele pe altele sau sa se opuna unele altora;
4) Sa nu contrazica Sf. Scriptura si Sf. Traditie;
5) Sa urmareasca mantuirea sufletului omenesc;
6) Sa aduca folos si spor vietii sufletesti, nu mortii sau pacatului;
7) Savarsitorul minunii sa graiasca numai adevarul, sa duca o viata fara pata si sa nu urmareasca interese personale sau scopuri egoiste;
8) Sa indrepte moravurile la cei ce vad minunea
9) Sa poarte in ele siguranta si puterea Duhului lui Dumnezeu;
10) Sa dovedeasca lucrarea proniei dumnezeesti.
25. Ce sunt proorociile ?
Proorociile sau profetiile sunt aratari prin viu grai, sau prin scris, a anumitor adevaruri si intimplari care privesc viitorul, pe care Dumnezeu le vesteste prin alesii Sai, in vederea mantuirii si care se petrec intocmai. Cele cuprinse in prorocii nu pot fi cunoscute pe cale fireasca. Proorociile sau profetiile tailmacesc vointa lui Dumnezeu si ele se fac numai sub insuflarea Duhului Sfant. Ele ocupa o buna parte din cartile Vechiului Testament, unde prevestesc pe Mantuitorul si multe intamplari din viitorul poporului iudeu si al altor popoare. Noul Testament insusi si Traditia de la inceputul Bisericii cuprind o seama de proorocii; Mantuitorul inca a proorocit (Matei XXIV, etc). Proorociile, ca semne ale Descoperirii dumnezeesti, stau numai in puterea lui Dumnezeu. Ele se deosebesc de prezicerile: omenesti care se intemeiaza sau pe socoteli plapande, sau pe superstitii. Proorociile dumnezeesti sunt facute, ca si minunile, printr-o lucrare necunoscuta firii omenesti. Marea lor autoritate sta in implinirea lor. Implinirea lor intocmai arata ca Duhul Sfant este autorul lor. “Fiindca cele prezise se intampla, cred si ma supun lui Dumnezeu”, zice TEOFIL al Antiohiei.
Cele mai insemnate proorocii ale Vechiului Testament sunt cele privitoare la Mantuitorul. Aceste proorocii, numite mesianice, au prezis cu mare siguranta, vremea venirii Mantuitorului (Daniil IX, 24-27), nasterea, patimile, moartea, proslavirea (Isaia VII, 13, LIII, 2 si urm.) si chiar slujirile Sale de: profet (Deuter. XVIII, 15; Isaia XLII, 1.4), preot si imparat (Ps. CIX, 5; Ierem. XXIII, 5). Apostolii au aratat ca spusele proorocilor despre Mesia Hristos s-au implinit intocmai.
26. Dupa ce semne se cunosc adevaratele proorocii?
– Ele trebuie sa intruneasca aceleasi conditiuni ca minunile. Mantuitorul, Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti atrag in repetate randuri atentia atat asupra proorocilor adevarati, cat si asupra celor mincinosi, pe care trebuie neaparat sa-i deosebim. Pe cat de mult santem datori sa cugetam cu evlavie la proorociile adevarate, pe atat de mult se cuvine sa osandim si sa combatem pe cele false. Mantuitorul spune ca in vremurile tulburi si mai ales la sfarsitul lumii “se vor scula hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si vor da semne mari si minuni, cat sa amageasca, de va fi cu putinta si pe cei alesi” (Matei XXIV, 24). Asemenea prooroci mincinosi s-au ivit deseori si sunt si astazi, dar ei trebuie sa fie combatuti cu staruinta, pentru a nu fi lasati sa-si faca lucrul lor. LACTANTIU ne spune ca adevaratii prooroci:
1) Predica toti un singur Dumnezeu;
2) Nu sufera de nebunie;
3) Nu sunt inselatori;
4) Nu umbla dupa averi sau castig;
5) Nu se ingrijesc de cele necesare vietii, ci se multumesc cu intretinerea pe care le-o trimite Dumnezeu;
6) Proorociile lor s-au implinit sau se implinesc intocmai;
7) Ei isi adeveresc trimiterea pana la suferirea chinurilor si a mortii.
27. De ce Dumnezeu nu repeta Descoperirea Sa?
Pentru ca El a facut aceasta Descoperire odata pentru totdeauna, in vederea mantuirii oamenilor, potrivit planului Sau vesnic. Dumnezeu se descopera atunci cand stie ca aceasta este de cea mai mare trebuinta si de cel mai desavarsit folos. El nu se repeta ca oamenii, pentru ca planul sau iconomia lui Dumnezeu nu cuprinde repetarea Descoperirii. Repetarea invataturii sau a altui lucru, este semnul nedesavarsirii omenesti. Repetarea Descoperirii dumnezeiesti, adica o noua venire a Vechiului si a Noului Testament, cu o noua intrupare, patimire, moarte si inviere a Domnului nostru Iisus Hristos, ar arata ca prima Descoperire sau a fost inselatoare, sau n-a avut loc niciodata, sau a fost necompleta, ceea ce ar fi o necuviinta fata de numele si puterea lui Dumnezeu. Sustinerea ca repetarea Descoperirii ar face pe toti sa creada, nu poate sta in picioare, pentru ca nici in timpul Mantuitorului n-au crezut toti in El, cu toate ca El era Descoperirea insasi. Invatatura pildei bogatului si a saracului Lazar este ca cei invartosati la inima n-ar crede chiar daca ar si invia cineva din morti (Luca XVI, 31).
