Despre Dragoste si Prietenie

Dumnezeu cel iubitor de oameni, iubiţilor, voieşte ca să unească pe oameni unii cu alţii. Dumnezeu a înlănţuit în aşa fel lucrurile că nimeni să nu poată ajunge la folosul său până ce mai întâi n-a contribuit la folosul celorlalţi. Nici chiar să ne mântuim nu-i cu putinţă dacă nu avem această dragoste unii fată de alţii. Mai mult : chiar dacă ai ajunge la cea mai înaltă concepţie despre viată, dar dacă nu te-ai îngrijit de cei pierduţi, nu vei dobândi nici o îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu. „Chiar dacă mi-aș împărţi averea mea şi mi-aş da trupul meu să-l ardă, spune dumnezeiescul Apostol, dar dragoste nu am, nici un folos nu am” (ICorinteni, XIII, 3).

Să fim convinşi deci de aceste cuvinte şi să ne iubim unii pe alţii. Dacă cineva ar vrea să se despartă de tine, tu nu sfărâmă legătura dragostei şi nici nu rosti acel cuvânt de ghiaţă : „Dacă mă iubeşte, îl iubesc şi eu!” Este la fel cu a zice: „Dacă nu mă iubeşte ochiul cel drept, îl scot!” Dimpotrivă, când nu vrea să te iubească, atunci arată-i mai multă dragoste că să-l atragi spre tine. Căci cu adevărat este mădular al tău. Când un mădular s-a rupt din trupul nostru din vreo nenorocire oarecare, facem tot ce se poate şi ne arătăm atunci mai mare grijă ca să-l punem la locul lui iarăşi. Aşa trebue să ne purtăm şi cu cei care nu ne arată dragoste. Atunci este răsplata noastră mai mare, când vom atrage prin dragostea noastră, pe cel care nu vrea să ne iubească. Dacă Domnul ne porunceşte să chemăm la cină sau la ospăţ pe cei care nu pot să ne răsplătească spre a avea şi mai mare răsplată de la Dumnezeu, cu cât mai mult trebuie să facem aceasta când este vorba de dragoste.

Dacă iubeşti pe cel care te iubeşte, ți-ai primit răsplata ; dar dacă iubești pe cel care nu te iubeşte, îţi este dator Dumnezeu în locul aceluia. Dar în afară de aceasta : Când te iubeşte cineva nu trebue să-ți dai multă silinţă să-l iubeşti şi tu ; când însă nu te iubeşte, ai nevoie de ajutor. Să nu faci deci pricină de trândăvie pricina dragostei! Căci este o boală răcirea dragostei. Ci tu încălzeşte ceea ce s-a răcit. Dacă vrei să fii iubit mult, iubeşte şi tu mult ! Când nu iubim puternic pe cineva să nu cerem nici de la acela, chiar dacă ar fi mare, chiar dacă ar fi celebru, să ne iubească puternic ; dar când iubim pe cineva cu căldură și sinceritate chiar dacă cel iubit este mic și neînsemnat, atunci dragostea aceluia faţă de noi ne înconjoară cu cea mai mare slavă. Dacă nu ştii să te porţi bine cu fratele tău, cum vei putea să te porţi bine cu un străin? Dacă nu ştii să-ţi cârmuieşti bine mădularul tău propriu, cum vei putea să atragi spre tine pe unul din afară ta şi să te uneşti cu el ? Vrei ca să nu auzi vorbindu-se de rău de tine? Nu vorbi nici tu de rău pe alţii ! Doreşti să fii lăudat? Laudă şi tu! Vrei să fii miluit? Milueşte şi tu! Vrei să fii iertat? Iartă şi tu! Aşa să ne purtăm cu cei din jurul nostru, cum dorim să se poarte şi ei cu noi! După cum sufletul fără trup şi trupul fără suflet nu formează omul, tot astfel nu se poate vorbi de dragoste faţă de Dumnezeu dacă nu este însoţită de dragostea faţă de aproapele. Ceea ce nu poate săvârşi firea, aceea are putere s-o îndeplinească puterea dragostei.

Nimic nu poate să fie mai dulce decât dragostea! Ce nu poate să facă un prieten sincer? Cât de multă plăcere nu face? Cât de mult folos nu dă? Cât de multă siguranţă nu procură? Nu se poate compara un prieten adevărat nici cu nenumărate comori. Trupul nu este atât de mult consumat de friguri cât sunt sufletele consumate de lipsa prietenilor. Atât de mare este dorinţa arzătoare a dragostei, încât pe cei ce-i iubim, cu toate că nu sunt de faţă, ci absenţi, îi avem în minte în fiecare zi. Inima celui care iubeşte lasă la o parte toate treburile numai că să se unească cu cel dorit. Dacă cineva vede pe prietenul iubit, dar mai bine zis dacă-şi aminteşte de el îndată îi tresare inima, față i se luminează, le suportă pe toate cu uşurinţă, căci se bucură amintindu-şi de prietenul iubit. Va simţi oare vreo durere sau se va teme de ceva înfricoşător şi primejdios cel care are în minte şi-şi aminteşte de cel care s-a învrednicit să ne iubească cu adevărat, de Hristos?

Atât de mare este puterea dragostei încât ea îmbrăţişează, uneşte strâns şi leagă nu numai pe cei care stau de fată, care sunt alături de noi şi îi vedem, ci chiar pe cei care sunt departe. Şi n-ar putea să taie sau să întrerupă această prietenie, săpată adânc în suflet, nici trecerea de vreme îndelungată, nici lungimea drumului şi nici o altă pricină la fel cu acestea. Așa trebuie să ne arătăm dragostea noastră faţă de cel pe care îl iubim, încât dacă e cu putință, nimic să nu ne împiedice de a ne da viaţa pentru el. Un prieten adevărat este, vrednic de această jertfă! Un prieten când vede pe prietenul său iubit se bucură şi este cuprins de veselie, îl îmbraţişează cu o îmbrățișare pricinuitoare de bucurie sufletească nespusă. Chiar când îşi aminteşte de el îi tresare inima şi se întraripează ; nu se simte sătul nici chiar dacă îl vede în fiecare zi. Nimic nu este al lui care să nu fie şi al aceluia. Cele pe care le cere de la Dumnezeu în rugăciunea să pentru el, pe acelea le cere şi pentru prietenul său. Cunosc pe cineva, care rugându-se sfinţilor pentru prietenul său, îi ruga că mai întâi să facă rugăciuni către Dumnezeu pentru prietenul său și după aceea pentru el. Cunosc şi pe Pavel, care-şi da sufletul cu plăcere, deşi nu era rugat s-o facă, şi preferă să meargă în gheenă pentru prietenii lui.

Trebuie să iubim cu o pasiune atât de arzătoare, încât să nu ni se pară că prietenul ne e dator, ci că noi îi suntem dator lui chiar când el ne e dator nouă. Cel care iubește nu vrea numai să poruncească, ci să i se poruncească. Se bucură mai mult când i se porunceşte decât când porunceşte. Cel care iubeşte preferă să facă bine celui iubit decât să primească să i se facă bine. Vrea mai bine să aibă pe prietenul său dator decât să datoreze el aceluia. Cel care iubeşte vrea să facă bine cu adevărat prietenului sau şi nu în aparență ; vrea să facă el început binefacerii şi nu vrea să fie începătorul binefacerii de ochii lumii numai. Când spun aceste cuvinte să nu vă gândiţi la prietenii obişnuiţi, cei care iau parte la mesele noastre şi ne sunt prieteni numai cu numele ! Dacă cineva are un prieten, aşa cum l-am descris eu, va înţelege cuvintele mele cu uşurinţă. Prietenul este mai plăcut decât viața această pământească. Mulţi oameni, după moartea prietenilor lor se rugau să nu mai trăiască. Cu adevărat prietenul este mai dorit decât însăşi lumina. Este mai bine pentru noi să se stingă soarele decât să fim lipsiţi de prieteni.

Gândeşte-te ce mare lucru este a iubi pentru a iubi, ce mare bucurie aduce, câtă mulţumire dă sufletului! Şi aceasta este mai cu seamă extraordinar. Toate celelalte feluri de virtuţi sunt însoţite de durere, cum sunt: postul, înfrânarea, privegherea. Dragostea, însă, pe lângă folos procură şi multă plăcere şi nu are nici o suferinţă. Dragostea este ca o albină foarte lucrătoare, care adună de pretutindeni cele bune şi le depozitează în sufletul celui care iubeşte. Chiar dacă cineva este rob, robia i se va părea mai plăcută decât libertatea. Dragostea schimbă firea lucrurilor şi preface în lucruri bune pe toate cele ce se ating de ea; e mai duioasă decât o mamă şi mai bogată că o regină; pe cele anevoioase le face uşoare şi lesnicioase. Prin dragoste virtutea ni se pare uşoară iar viciul cu totul amar.

Chiar dacă cel iubit va supăra pe cel pe care-l iubeste, acesta nu va arăta nici o urma de mânie, ci din contră va vărsa lacrimi pentru el, îl va mângâia si se va ruga pentru el. Atât de mult este depărtată de el mânia ! Dacă vede pe cineva că păcătuiește, el jeleşte şi simte durere; dar chiar această durere îi produce plăcere. Lacrimile şi supărările provenite din dragoste sunt mai plăcute decât râsul şi voioşia. Nu simt atâta desfătare cei care râd, câtă desfătare simt, cei care plâng pentru prieteni.

Poate că cineva îmi va spune : dar şi dragostea trupească este însoţită de plăcere! Niciodată, omule! Nimic nu curăţeşte o astfel de dragoste ca dragostea adevărata. Să nu-mi vorbeşti de dragostea publică şi bulevardieră, care este mai degrabă boală decât dragoste! Ci vorbeşte-mi de dragostea pe care a căutat-o Pavel, care urmăreşte folosul celor iubiţi. Niciodată nu se vor minuna atat de mult păgânii şi necredincioşii de tine, chiar dacă ai face minuni, chiar dacă ai învia morţii, chiar dacă ai săvârşi orice altă faptă mare, cât se vor minuna de tine când vor vedea că felul tău de a fi este liniştit, blând si paşnic. Nu este puţin lucru şi această faptă, deoarece mulţi în cele din urmă vor fi eliberaţi de rău.

Nimic nu poate să atragă atât cât dragostea. Din pricina semnelor şi a minunilor pe care le-ai face, oamenii te vor invidia; pentru dragoste însă te vor admira şi te vor iubi ; iar dacă te iubesc vor începe sa se şi îndrepte pe calea adevărului. Dacă nu ajunge numaidecât credincios nu te mira, nu te grăbi, nu căuta să dobândeşti totul dintr-o dată, ci lasă-l mai întâi să te laude, să te iubească şi odată intrat pe calea aceasta va veni. Aşadar, pentru că dragostea este creatorul virtuţii, să o sădim cu foarte multă grijă şi stăruinţă în sufletele noastre, ca să ne dea multe bunătăţi şi să avem necontenit din belşug rodul ei, care înfloreşte totdeauna şi nu se veştejeste niciodată. În chipul acesta vom dobândi bunătăţile cele veşnice, pe care să dea Dumnezeu ca noi toţi să le dobândim cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos!

Extras din Despre Dragoste si Prietenie de Ioan Hrisostom, traducere Pr. D. Fecioru

Total
61
Shares
Previous Post

Împreună-lucrarea omului cu harul nezidit în lucrarea îndumnezeirii

Next Post

Care sunt originea și semnificația numelor Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil?

Related Posts