135. Dar nu putea mântui lumea, Fiul lui Dumnezeu, de la distanță nefăcându-se om?
Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, a socotit că nu e potrivit să mântuiasca pe oameni de departe. Aceasta pentru foarte multe motive, dintre care mai principale sunt trei.
136. Care este primul dintre aceste motive?
Primul motiv e că dreptatea cerea ca precum un om a călcat legea ascultării de Dumnezeu, un om se cădea să și ispășească, împlinind aceasta lege prin ascultare și plătind cu viața Sa nevinovată călcarea celorlalți: “Precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoși cei mulți, tot așa și prin ascultarea unuia, drepți se vor face cei mulți” (Rom. V, 19). Trebuia, cu alte cuvinte, ca împăcarea între Dumnezeu și om să se facă nu numai prin fapta lui Dumnezeu, ci și a omului. Sf. GRIGORIE DE NISSA spune: “După ce moartea intrase în lume prin neascultarea unui om, a fost izgonită prin ascultarea altui om. Iată pentru ce s-a făcut ascultător până la moarte: ca să vindece prin ascultare păcatul neascultării și să nimicească prin Învierea Sa moartea, care intrase în lume prin neascultare” .
De aceea s-a făcut Fiul lui Dumnezeu și om, ca să lucreze în numele oamenilor, dar fapta lui, ca a Celui ce era și Dumnezeu, să aibă un preț, care să covârșească vina tuturor oamenilor. “Cel ce a murit pentru noi, spune Sf. CHIRIL al Ierusalimului, nu era de un preț mic; nu era o oaie necuvântătoare, nu era un om de rând, nu era numai un înger, ci Dumnezeu, făcut om. Fărădelegea păcatului nu era așa de mare pe cât dreptatea Celui mort din pricina noastră; nu am păcătuit așa de mult cât prețuia dreptatea Celui ce și-a pus sufletul pentru noi”.
Luand firea noastră si ținând-o curată și împlinind cu ea legea ascultării de Dumnezeu și ispășind cu sângele ei vărsat pe cruce călcarea oamenilor, a scăpat-o de osânda și ne-a împăcat cu Dumnezeu: ” Vrăjmași fiind, zice Sf. Apostol PAVEL, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Sau” (Rom V, 10; II Cor V, 18).
Firea noastră care înainte purta în ea urâțenia neascultării și era purtată de cei ce erau dușmanii lui Dumnezeu, a ajuns acum firea curată a Fiului Său prea iubit. Privind cu iubire la Fiul Său, Dumnezeu privea cu iubire și la firea noastră pe care o purta El. Iubind pe Fiul Său, Cel ce s-a făcut ascultător până la moarte, Dumnezeu iubea totodată pe om. Dumnezeu nu mai vedea acum firea noastră ca pe cea care a călcat legea și drept urmare trebuia să moară, ci ca pe firea care a ispășit călcarea legii și e vrednică să se împărtășească de viață. și iubirea lui Dumnezeu față de firea noastră purtată de Fiul Sau, avea să se răsfrângă asupra tuturor celor ce purtau această fire și se lipeau prin credință de Fiul Sau. De aceea spune Sf. Apostol PAVEL că în Fiul lui Dumnezeu “avem răscumpărarea prin sângele lui, iertarea păcatelor” și că “printr-însul a binevoit să împace toate cu Sine, făcând pace prin sângele cruci Lui. Sau și mai limpede: “Și pe cei care erau oarecând înstrăinați și vrăjmași, cu mintea întru lucruri rele, iată acum s-au împăcat, în carnea trupului Lui, prin moarte ,să vă pună pe voi sfinți și fără de prihană și nevinovați înaintea Sa” (Colos. I, 14, 20, 21-22).
Iubindu-ne acum Dumnezeu întru Iisus Hristos, ne face parte de aceeași moștenire a bunătații Sale, de care se împărtășește Iisus Hristos ca Fiu al Său, socotindu-ne și pe noi ca pe niște fii ai Săi: “Iar de suntem fii, suntem dar și moștenitori; moștenitori, adică, ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori ai lui Hristos (Rom. VIII, 17).
137. Dar al doilea motiv al întrupării care este ?
Al doilea motiv pentru care s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu a fost ca să ne arate că dragostea Lui față de noi e așa de mare, că nu mai stă departe de noi, ci se face om ca noi, ia firea noastră și vine între noi ca să vorbească cu noi în graiul nostru și să ne învețe față către față, nu prin alții, ca în Vechiul Testament. El voia astfel ca să ne câștige și mai mult inima, prin dragostea Sa, și să ne dea pildă văzută de cum trebuie să se poarte un om adevărat ca să placă lui Dumnezeu. Și El nu s-a făcut om numai pentru o vreme, ci pentru vecii vecilor, rămânând în legătură cu noi și arătând cât de mult prețuiește și iubește pe oameni. “Mântuitorul a venit, spune Sf. IOAN DAMASCHIN, ca să se facă părtaș firii noastre, ca să ne învețe prin pildele Sale calea virtuții, ca să ne scape de stricăciune prin comuniunea cu viața, făcându-se începătura vieții noastre”.
