Despre Dumnezeu Fiul (I)

130. Care sunt articolele din Simbolul Credinței despre Dumnezeu Fiul ?

Articolele din Simbolul Credinței despre Dumnezeului sunt art. II – art. VII.?

131. Ce ne învață aceste articole ?

Ele ne vorbesc despre cea mai mare și mai minunată faptă a iubirii lui Dumnezeu față de noi. Ele ne spun că Cel ce ne-a mântuit pe noi este însuși Fiul lui Dumnezeu, iar mântuirea a înfaăptuit-o prin întruparea Sa ca om și prin moartea Sa pe cruce. Multă iubire ne-a arătat Dumnezeu și prin facerea lumii și a oamenilor, despre care ne vorbește articolul I din Simbolul Credinței. Dar dovada cea mai mare a iubirii nemărginite ce ne-o poartă, ne-a arătat-o prin aceea ca pe Însuși Fiul Său L-a trimis în lume, ca om, și L-a dat la moartea pe cruce “pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire”.

Despre această iubire ne spune chiar Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a venit în lume: “Că așa a iubit Dumnezeu lumea, încât și pe Fiul Său cel Unul născut L-a dat, ca tot cel ce crede întru El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan III, 16).

Iar Sf. ATANASIE spune: “Fiindu-i milă de neamul nostru și înduioșându-se de slăbiciunea noastră și mișcat de stricăciunea noastră și nesuferind stricăciunea morții asupra noastră, ca să nu piară ceea ce a făcut și ca să nu se zădărnicească lucrarea Tatălui, își ia trup și acesta nu deosebit de al nostru… și dă morții propriul Său trup”

132. Era necesară pentru oameni această întrupare?

Era necesară. Am văzut că prin neascultarea lui Adam a pătruns păcatul și moartea în toți oamenii. Păcatul acesta pusese o dușmănie (Rom. V, 10) între ei și Dumnezeu, fiind toți fii ai mâniei (Efes. II, 5; Rom. V, 9), căci îi înrăise și le slăbise puterea de a face binele. Încât în loc de a face binele pe care-l voia Dumnezeu și îl cerea cugetul lor, făceau mereu răul. Din această pricină, cugetul îi mustra necontenit. Iar aceasta era un semn că Însuși Dumnezeu era nemulțumit. Dar Dumnezeu își arată nemulțumirea și prin pedepsele ce ce le aducea peste oameni. Căci nu putea lăsa păcatul neosândit (Rom. V, 18). De altfel, însuși păcatul pe care îl făceau oamenii producea în ei griji, boli și necazuri, iar între oameni pizmă, ură, ceartă și războaie.

Pe deasupra tuturor, Dumnezeu a pedepsit însă păcatul cu moartea (Rom. V, 12), ca să nu fie “răutatea fără de moarte”. Toți mureau și prin moarte se duceau la moartea veșnică, adică la chinurile fără de sfârșit. Dar aceasta era o stare prea chinuitoare și nu putea fi răbdată nici de iubirea lui Dumnezeu. Se cerea o mântuire din ea.

133. Nu puteau să-și dea oamenii înșiși mântuirea din această stare ?

Nu puteau. Căci deși ei sufereau de răul care-i stăpânea, nu puteau scăpa de el, firea lor era slăbită de păcat, erau robii păcatului. Această stare chinuitoare o descrie Sf. Apostol PAVEL astfel: “Nu fac binele pe care-l voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl fac. Iar de fac aceasta care nu voiesc eu, iată nu fac eu aceasta, ci păcatul care locuiește întru mine” (Rom. VII, 19-20). Nici un om nu putea mântui pe ceilalți de păcat, căci fiecare era “rob legii păcatului” (Rom. VII, 23), și nu se putea scăpa nici pe sine însuși din această robie. Ei nu puteau face aceasta nici toți la un loc. Iată ce spune Sf. ATANASIE: “Căci după ce toți au fost loviți în suflet și tulburați de înșelăciunea diavolească și de deșertăciunea idolilor, cum era cu putință ca omul să întoarcă sufletul și mintea oamenilor? Dar poate să zică cineva că lumea întreagă ar fi putut face aceasta. Dar dacă lumea ar fi putut, nu s-ar fi făcut atâtea mari rele. Căci lumea exista și totuși oamenii persistau în atâtea mari rele”.

134. Nu-i putea mântui nici măcar vreun înger? Trebuia să vină însuși Fiul lui Dumnezeu?

Nu-i putea mântui nici un înger. Întâi, pentru că împăcarea cu Dumnezeu trebuia să fie o faptă la care să ia parte Însuși Dumnezeu. Al doilea, pentru că oamenii trebuiau să fie scăpați și de moarte. Iar moartea nu putea fi înlăturată decât prin viața fără de sfârșit, care e numai la Dumnezeu. Numai Dumnezeu a putut da prima viață oamenilor; numai El o putea da și a doua oară. Sf. ATANASIE spune iarăși: “Nu era cu putință nici prin îngeri, deoarece nici ei nu sunt chipuri ale lui Dumnezeu. De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu a venit în persoană, ca unul care este chipul Tatălui, ca să poată reînnoi pe omul cel creat după chipul lui Dumnezeu” .

Total
31
Shares
Previous Post

Muntele Athos: O nouă minune înfăptuită de la icoana Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea”

Next Post

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul – 19. Își salvează unitatea

Related Posts