149. Ce înseamnă numele de “Iisus” dat Mântuitorului ?
Numele de “Iisus” înseamnă Dumnezeu Mântuitorul. Iisus înseamnă în limba ebraică Mântuitor și numele acesta I se potrivește în chip desăvârșit, căci El e într-adevăr Mântuitorul lumii. Și I se potrivește atât de desăvârșit pentru că nu I L-au dat oamenii, ci îngerul, la porunca Tatălui Ceresc, care a știut de mai înainte ce lucrare va săvârși Fiul Său în lume. “Nu te teme”, spune îngerul lui Iosif “a lua pe Maria femeia ta, că ce s-a zămislit într-însa din Duhul Sfânt este. Și va naște fiu și vei chema numele lui Iisus”. Și îngerul dă îndată pricina acestei numiri: ” Că acesta va mântui pe norodul său de păcatele lor” (Matei I, 20-21).
În Vechiul Testament numele acesta l-a purtat Isus Navi, urmașul lui Moise, care a condus poporul lui Israel în Țara Sfântă, mântuindu-l de rătăcirea prin pustiu. Dar el a fost numai un chip al lui Iisus Hristos, care a mântuit toate popoarele de rătăcirea “în păcat, ducându-le în Împărăția Cerurilor. El nu e numai un oarecare mântuitor, ci Mântuitorul, în înțelesul desăvârșit al cuvântului.
150. Ce înseamnă numele Hristos?
Numele “Hristos” înseamnă “Uns”. La Evrei, unși se numeau preoții, proorocii și împărații, pentru ca la intrarea în slujbă erau unși cu mir, care închipuia darul Sfântului Duh. Dar aceia erau numai chipuri ale adevăratului Uns, primeau numai o parte din puterea Duhului Sfânt, ca ajutor pentru slujba lor. Hristos, însă, primește pe Duhul Sfânt Însuși. “Hristos nu e un om purtător de Dumnezeu, ci Dumnezeu întrupat; El nu e uns ca un prooroc prin lucrare (energie), ci prin prezenta intregii ipostase a ungerii”; Sf. IOAN GURA.DE.AUR zice: “Tot harul s-a vărsat peste templul acela. Că nu dă Lui, Tatăl, Duhul cu măsura, ci întreg harul l-a primit templul. Noi însă avem numai puțin și o picătura din harul acela” , Deci Iisus este Unsul sau Hristosul, în înțelesul desăvârșit, nu numai unul dintre mulții unși, sau hristoși oarecare. El este arhiereul, împăratul și proorocul cel mai inalt, adevăratul arhiereu, împărat și proroc și izvorul a toată arhieria, conducerea duhovnicească și proorocia. Precum vedem, și numele de Hristos I se potrivește în chip desăvârșit, căci nici pe acesta nu l-au dat oamenii, ci îngerul, care a spus păstorilor: “Iată vestesc vouă bucurie mare, care va fi la tot norodul. Că s-a născut vouă astăzi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David (Luca II, 10-11). Însuși Iisus spunea despre Sine că a avut ungerea Duhului Sfânt, cum de altfel grăise despre El și proorocul Isaia (LXI, 1): “Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor”, (Luca IV, 18).
151. Hristos prin ungerea ce o are de la Duhul Sfânt este adevărat arhiereu proroc și împărat. Se vorbește despre aceste slujbe ale lui Hristos în Sfânta Scriptură și ce înțeles au ele ?
Ca Hristos a primit prin ungere de la Duhul Sfânt slujba de arhiereu, proroc și împărat ne-o spune Sfânta Scriptură în multe locuri. Sf. Apostol PAVEL, ne spune că El a fost arhiereul cel mai înalt și a adus jertfa desăvârșită, care este trupul Său. Prin aceasta a curățit cu adevărat pe oameni de păcate, nu numai a închipuit această curățire, ca jertfele de animale aduse de preoții din Vechiul Testament. “Pentru că arhiereu ca acesta se cuvenea să fie nouă, cuvios fără de răutate, fără de întinare, osebit de cei păcătoși și mai înălțat decât cerurile fiind, carele n-are în toate zilele nevoie, ca alți arhierei, întâi pentru ale sale păcate a aduce jertfe, apoi pentru ale norodului; că aceasta o a făcut odată pre Sine aducându-Se” (Evrei VII, 26-27); căci ” Nu prin sânge de țapi și de viței, ci prin Sângele Său a intrat odată întru cele sfinte, veșnica răscumpărare aflând” (Evrei IX, 12). El a fost proorocul cel mai înalt, aducând cea mai deplină învățătura despre Dumnezeu: ca Unul ce n-a primit-o din afară de Sine, ci din plinătatea Sa nemărginită. De aceea, nimenea nu mai poate adăuga ceva la învățătura Sa. Ea poate fi, doar, tot mai bine înțeleasă în Biserică. În acest înțeles El e proorocul, cel din urmă cu care s-a încheiat Descoperirea dumnezeiească. “Prooroc din frații tăi ca pe mine, zice Moise, va scula Domnul Dumnezeul tău, de el să ascultați” (Deuteron. XVIII, 15). Ucenicii I se adresează cu titlul “învățătorule”, iar Iisus Însuși spune despre Sine: “Eu sunt adevărul” (Ioan XIV, 6). “Eu sunt lumina lumii” (Ioan VIII, 12), sau : “Eu spre aceasta m-am născut și spre aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc adevărul” (Ioan XVIII, 37).
Iar demnitatea Lui împărătească o proorocește îngerul Gavriil către Fecioara Maria: “Și va da lui Domnul Dumnezeu scaunul lui David, Tatăl Lui…și împărăția Lui nu va avea sfârsit” (Luca I, 32, 53). Iisus Însuși recunoaște că e împărat, dar împărăția Lui e duhovnicească, având arme și legi duhovnicești, nu ca cele din lumea aceasta. “împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan XVIII, 36), răspunde El lui Pilat. Iisus e împăratul blând de care am vorbit când am explicat cuvântul “Domn”. El e împăratul miel, care s-a junghiat pentru păcatul lumii (Apoc. V). Ca împărat, Iisus a întemeiat Biserica Sa, i-a dat legile, o conduce nevăzut prin slujitorii ei, cărora le dă harul Său și la sfârsit “va judeca viii și morții”.
